Fondul suveran al Arabiei Saudite negociază o investiție în Lucid Motors, rivală a Tesla

Fondul suveran al Arabiei Saudite negociază o investiție în Lucid Motors, rivală a Tesla
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 aug 2018

Fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite, PIF, despre care Elon Musk a spus că îl va ajuta să finanțeze retragerea de la bursă a Tesla, negociază o investiție în Lucid Motors, rivală a producătorului de automobile electrice, au declarat duminică persoane apropiate situației, citate de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Discuțiile dintre compania privată Lucid Motors și PIF scot în evidență interesul fondului în producători de automobile electrice, pentru a diversifica portofoliul de investiții al regatului saudit, scrie News.ro.

Un acord cu Lucid Motors ar corespunde mai mult cu resursele limitate ale PIF, având în vedere că, în pofida activelor de 250 de miliarde de dolari pe care le deține, PIF are deja angajamente substanțiale în alte companii de tehnologie, inclusiv un acord de 45 de miliarde de dolari pentru o investiție într-un fond uriaș specializat în sectorul tehnologic, condus de SoftBank Group din Japonia.

FOTO Un mall cu piscină a fost scos la vânzare cu peste 12 milioane euro, la doi ani de la inaugurare CITEȘTE ȘI FOTO Un mall cu piscină a fost scos la vânzare cu peste 12 milioane euro, la doi ani de la inaugurare

PIF și Lucid Motors au convenit un plan potrivit căruia PIF ar putea investi peste 1 miliard de dolari în companie și ar deveni acționar majoritar, au spus sursele. Prima investiție a PIF în Lucid Motors ar fi de 500 de milioane de dolari, iar următoarele injecții de capital ar depinde de îndeplinirea de către companie a anumitor obiective de producție, a spus una dintre surse.

Discuțiile dintre PIF și Lucid Motors ar putea să nu ducă la un acord, au avertizat sursele.

Reprezentanții PIF și ai Lucid Motors nu au răspuns solicitărilor pentru comentarii.

Lucid Motors, care are sediul în Newark, California, a fost fondată în 2007, sub numele de Atieva, de către Bernard Tse, un fost vicepreședinte al Tesla, membru al boardului acesteia, și Sam Weng,  fost director la Oracle și Redback Networks. Compania a primit sprijin din partea unor investitori chinezi, între care Jia Yueting și BAIC. Alți susținători includ Venrock, Mitsui & Co, Tsing Capital, Pragma Ventures și Oriza Ventures.

Musk a șocat investitorii în această lună cu un tweet în care a afirmat că analizează să retragă Tesla de la bursă la prețul de 420 de dolari pe acțiune, respectiv 72 de miliarde de dolari, și că finanțarea este asigurată.

Directorul general al Tesla a explicat luni că afirmația sa s-a bazat pe convingerea că PIF, un nou acționar al Tesla, ar putea furniza finanțarea necesară, dar surse apropiate PIF au minimizat această perspectivă.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla
lucid motors