FOTO Previziunile rutiere pentru România. Între PESIMIST și FOARTE OPTIMIST

FOTO Previziunile rutiere pentru România. Între PESIMIST și FOARTE OPTIMIST
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 ian 2024

55 de kilometri (doar loturile sigure, DEx16 Oradea, A0 Sud 1, A7 Focșani și muzeele A0) în scenariul PESIMIST și până la 140 kilometri (adăugăm A0 Sud 3, A1 Pitești-Curtea de Argeș, DEx4 Tureni și DEx12 Colonești-A1) în cel FOARTE OPTIMIST sunt previziunile rutiere din România avansate pentru acest an de Asociația Pro Infrastructură.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

176 sau chiar spre 200 kilometri este scenariul DE VIS cu toate planetele aliniate și bani la buget și constructori foarte harnici, arată organizația.

 Jumătate dintre mașinile înmatriculate în România au fost electrificate CITEȘTE ȘI Jumătate dintre mașinile înmatriculate în România au fost electrificate

În 2024 nu vor fi doar Mari Sfârșituri, ci și Mari Începuturi care vor fi marcate cum se cuvine de politicieni: mult-așteptatele A1 Sibiu-Pitești Secțiunile 2 (Mapa-Cengiz) și 3 (WeBuild) și veriga-lipsă Margina-Holdea (UMB), "la urși". Lor și se adaugă premierele de pe A8 Leghin-Moțca (UMB) și A13 Arpașu-Sâmbăta (Makyol).

Lângă Buzău, pe ultimul sector din A7 Ploiești-Pașcani, Nurol ar trebui să intre direct în execuție. Pe A0 Nord chinezii (CCECC) vor porni între Afumați și Pantelimon și, in-extremis, posibil ca Pizzarotti să dea drumul la ceva utilaje pe Bâcu-Corbeanca. Și Erbașu ar putea începe pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiș.

În total, în scenariul cel mai optimist, în 2024 avem START șantiere pe aproape 196 km. NU se vor ataca TOȚI acești kilometri deodată și cu aceeași intensitate, ci pe bucățele, mai ales pe loturile (teribil de) grele, arată organizația.

FOTO A fost semnat contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la 4 benzi CITEȘTE ȘI FOTO A fost semnat contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la 4 benzi

Marile Sfârșituri? CERTITUDINI sunt puține. Primele două deschideri vor fi în februarie-martie cu Strabag pe DEx16 între Autostrada A3 și Centura Oradea, respectiv cu Alsim Alarko pe A0 Sud între DN5 și DN4.

FOTO Previziunile rutiere pentru România. Între PESIMIST și FOARTE OPTIMIST

"Aceiași turci trebuie să dea în trafic și DN4-A2 în mai-iunie, cu mult peste ce spune contractul, octombrie 2023. În vară am putea vedea și scoaterea de la categoria muzee și punerea în exploatare a secțiunii A3-DN2 de pe A0 Nord dacă oficialii CNAIR împreună cu chinezii (CCECC) se învrednicesc să facă o soluție de conectare A0-DN2 la Afumați.

Din cele 4 tronsoane ale A7 scadente în 2024, doar celebra cocoașă de la Focșani e sigură. UMB are deadline în august, noi sperăm să fie gata în octombrie: sunt la 27% pe Mândrești-Focșani Nord (cocoașa) și la 25% pe Buzău-Vadu Pașii unde tot în august trebuie să termine. Ciotul de la Buzău este muzeu fără continuarea spre Ploiești sau spre Focșani, iar podul peste Râul Buzău este practic imposibil de finalizat în 2024 fără un efort titanic", spune sursa citată.

ULTIMA ORĂ Ieftiniri considerabile ale benzinei și motorinei, care anulează o treime din scumpirea fiscală de pe 1 ianuarie CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ieftiniri considerabile ale benzinei și motorinei, care anulează o treime din scumpirea fiscală de pe 1 ianuarie

ȘANSE 50/50. Marea știre rutieră a lui 2024 TREBUIE să fie conectarea A1 de A2 prin A0 Sud, doar dacă-și face treaba Aktor între DN6 și A1.

"Are termen aprilie 2024: a ajuns la 60% stadiu fizic. Totuși, vom pune presiune constantă pentru deschidere în octombrie-noiembrie, cel mai târziu în decembrie.

WeBuild poate rupe gura târgului în 2024 pe A1 Pitești-Curtea de Argeș și să fure trofeul celor de la Strabag: inaugurarea cu 9 luni înainte de termen (septembrie 2025), nu cu 8 ca austriecii pe A3 în 2023. Acum sunt la 60% și pot da gata toți cei 30,35 km, sau măcar jumătate până la Mănicești, în decembrie 2024 DACĂ își pun ambiția și DACĂ dă și CNAIR ceva la schimb și achită facturile la timp.

Șanse 50/50 au și cei de la Dimex să termine la limită, în decembrie, puțin înainte de termen, mini-ciotul de nici 5 km de la Tureni, dar cu maxi-impact în trafic. Pot, însă le va fi foarte greu.

VIDEO Autoritățile răbufnesc și prezintă \ CITEȘTE ȘI VIDEO Autoritățile răbufnesc și prezintă "imaginile dezastrului lăsat în urmă de șoferii de autotrenuri" pe sensul de ieșire din țară

Marea necunoscută la capitolul 50/50 este UMB. Trebuie să se decidă unde să se concentreze ca să poată inaugura obiective din A7, DEx12 și DEx6. Pe A7 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat cât și pe Râmnic-Mândrești au ajuns la aproximativ 26% și, cu mari eforturi, pot fi gata în decembrie unele segmente cu soluții de descărcare temporară în DJ-urile locale, fie între nodurile proiectate.

FOTO Previziunile rutiere pentru România. Între PESIMIST și FOARTE OPTIMIST

Oricum ar fi, greu de crezut că UMB ar putea deschide mai mult de 25 din cei aproape 67 kilometri dintre Vadu Pașii (Buzău Nord) și Mândrești (Focșani Sud), cu neglijarea altor șantiere din portofoliu. Această secțiune are deadline aprilie 2025, deci nu există presiune în 2024 decât strict declarativ, politic.

În funcție de ce se va decide pe A7, se poate rezolva și ecuația pe DEx12 Colonești-A1 unde UMB a ajuns la 42% și poate finaliza la sfârșitul anului măcar parțial până la Albota DACĂ se concentrează aici în dauna altor șantiere. Acum contractul spune noiembrie 2024, dar se poate extinde ușor în 2025, deci nici aici nu avem presiune reală.

FOTO Producătorul român Softronic trimite locomotive și în Suedia, după ce a devenit unul dintre marii furnizori ai gigantului Deutsche Bahn CITEȘTE ȘI FOTO Producătorul român Softronic trimite locomotive și în Suedia, după ce a devenit unul dintre marii furnizori ai gigantului Deutsche Bahn

DEx6 Galați-Brăila a fost promis de Grindeanu pentru 2023 (!) deși termenul este decembrie 2024 și, la fel ca pe DEx12, poate fi extins lejer în 2025. Chiar dacă vorbim de forța celor de la UMB, va fi teribil de dificil să finalizeze în 12 luni ce a mai rămas din structura-mamut cu hobanat peste Siret și viaducte complicate peste căile ferate din zonă.

Șanse FOARTE MICI. Pe A7 Ploiești-Mizil contractul celor de la Pizzarotti cere luna septembrie, însă abia au atins 40% și va fi extrem de dificil să pună în teren ~55% în 12 luni. Dacă vor reuși în decembrie, va fi o mare performanță pentru ei.

ULTIMA ORĂ Unele agenții de turism online au oprit vânzarea biletelor Ryanair CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Unele agenții de turism online au oprit vânzarea biletelor Ryanair

Cruciale sunt și centurile rutiere pe care autoritățile le ignoră. Să fie băgate în seamă în apropierea alegerilor locale? Târgu Jiu și Bârlad erau promise din 2022, apoi '23, o fi '24 cu noroc? Și la Sfântu Gheorghe este fezabilă deschiderea în acest an. Iar Zalău la Sfântu’ Așteaptă. Timișoara Sud, Craiova Sud și niște obiective pe DNCB? Mai vedem în 2025.

În 2023 s-au inaugurat 80,5 km de autostradă și drum expres la care se adaugă 15,8 km de autostradă-muzeu. Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România a ajuns la 1075,1 kilometri în exploatare, fără cele două muzee de anul trecut, plus 751,4 km care au contracte active de (proiectare și) execuție lucrări și încă 95,44 km aflați în procedură de licitație lucrări", mai arată asociația.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrazi
drumuri