Urmează ca documentația să ajungă la Ministerul Transporturilor, pentru autorizația de construire, astfel încât să poată fi dat startul efectiv lucrărilor pe primul lot al secțiunii montane a Autostrăzii Unirii.
În teren, constructorul e pregătit în blocstart cu peste 150 de muncitori în prima etapă, organizarea de șantier e finalizată, cele două stații de betoane și cea de asfalt sunt operaționale, drumurile de șantier sunt pregătite, cele 140 de utilajele aliniate, iar baza nouă de produs grinzi e pe poziție, ea urmând să producă zilnic câte 3 grinzi lungi de 40 de metri.
Este primul șantier care se deschide pe sectorul montan al A8 și, totodată, despre primul lot de autostradă construit vreodată în județul Harghita.
Lotul Joseni – Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri, iar asocierea de constructori din România și Bulgaria are la dispoziție doi ani pentru execuția lucrărilor.
Proiectul include:
18 poduri și pasaje;
3 ecoducte pentru traversarea în siguranță a faunei;
un nod rutier la Joseni;
o descărcare provizorie la Ditrău, astfel încât tronsonul să poată fi dat în trafic independent de sectorul vecin.
Autostrada Unirii A8 este proiectul care va lega Moldova de Transilvania. Sectorul montan al acestei autostrăzi va costa circa 4 miliarde de euro. Se întinde de la Sovata (Mureș) și până la Pipirig (Neamț), având peste 110 km de autostradă într-un relief dificil, cu zeci de viaducte, tuneluri, milioane de metri cubi de săpătură, consolidări masive și alte tipuri de lucrări.
Cei 24 de kilometri dintre Târgu Mureș și Miercurea Nirajului au ajuns la aproximativ 50% stadiu fizic în teren.
Aproape 800 de muncitori și peste 700 de utilaje și echipamente sunt zilnic pe șantier.
În luna iulie sunt programate aproape 25.000 de tone de mixturi asfaltice, iar în august ritmul va crește la aproximativ 40.000 de tone.
Podurile și pasajele au ajuns la aproximativ 65% stadiu fizic. Din cele aproape 600 de grinzi necesare pe întregul proiect, peste 400 au fost deja produse, iar peste 200 au fost montate pe poziție.
În total, constructorul a pus în operă până acum peste 108.000 de metri cubi de beton.
În cursul lunii iulie vor fi finalizate și ultimele lucrări de relocare a rețelelor electrice de înaltă tensiune, ceea ce va permite deblocarea completă a ultimelor fronturi de lucru.
După decenii de așteptare, în prima parte a anului 2027 vom circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8. Este începutul unei legături istorice între Transilvania și Moldova și încă o dovadă că marile proiecte de infrastructură ale României pot deveni realitate, mai este transmis.
În aprilie, constructorul turc Nurol Insaat - Anonim Sirketi a turnat stratul experimental de asfalt pe tronsonul Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, din Autostrada Unirii - A8.
Este vorba de producția de probă a asfaltului, realizată în cadrul Proiectului Autostrăzii TMM1, care este cel mai mare proiect al Nurol dintre cele pe care continuă să le construiască în România.

Pe traseul acestei secțiuni de 22 kilometri, plus legătura la Autostrada Transilvania - A3 de 2,4 kilometri, se va construi un nod rutier care va asigura conexiunea cu Autostrada Transilvania și cu municipiul Târgu Mureș, un nod rutier care permite accesul la DN 13 E60, un nod rutier care va asigura accesul la DJ 151D, un Centru de Intreținere și Control (CIC), două parcări, 36 de poduri, pasaje și viaducte printre care un pasaj cu o lungime de 256 metri.


















