General Motors dă în judecată Fiat Chrysler pentru că ar fi mituit oficiali ai sindicatelor, provocându-i costuri de miliarde de dolari

General Motors dă în judecată Fiat Chrysler pentru că ar fi mituit oficiali ai sindicatelor, provocându-i costuri de miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 nov 2019

General Motors (GM) a înregistrat miercuri un proces împotriva Fiat Chrysler Automobile (FCA), acuzând producătorul auto rival că pe parcursul mai multor ani a plătit mită pentru a corupe procesul de negociere cu sindicatul United Auto Workers (UAW) și a obține salarii și avantaje în relațiile de muncă, ceea ce a costat GM sume de ordinul miliardelor de dolari, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

GM a anunțat că dorește să obțină ”despăgubiri substanțiale” din partea FCA, dar nu a precizat suma, scrie News.ro.

”Suntem uimiți de acest proces, atât de conținutul acestuia cât și de moment. Putem numai să presupunem că au avut scopul de a perturba fuziunea propusă cu PSA și negocierile noastre cu UAW”, potrivit unui comunicat al FCA.

FOTO Grupul BMW lansează cel mai puternic MINI din istorie CITEȘTE ȘI FOTO Grupul BMW lansează cel mai puternic MINI din istorie

Procesul survine într-un moment delicat pentru FCA, care lucrează la fuziunea plănuită cu grupul francez PSA și negociază un contract pe termen de patru ani cu UAW.

FCA și PSA au anunțat luna trecută că intenționează să facă o fuziune în condiții de egalitate, pentru a crea al patrulea mare producător auto din lume, pentru a face față mai bine costurilor necesare adoptării unor tehnologii noi, dar și cererii în scădere la nivel mondial.

UAW a anunțat într-un comunicat: ”Suntem încrezători că termenii acelor contracte nu au fost afectați              ” de acțiunile oficialilor FCA sau UAW. Sindicatul a mai anunțat că este ”regretabil” că aceste acțiuni pot provoca îndoieli legate de contracte.

Reprezentanții PSA nu au putut fi contactați imediat pentru comentarii.

Procesul numește ca pârâți trei foști directori ai FCA care au pledat vinovat într-o investigație federală referitoare la UAW lu FCA. GM a anunțat că investigația, cuplată cu investigația sa proprie, a dus la acest proces.

Consilierul general al GM Craig Glidden a declarat că ”un model de escrocherie” pus în practică de FCA în perioada 2009-2015 a făcut ca GM să plătească salarii mai mari decât FCA și a permis FCA să folosească mai mulți muncitori temporari și muncitori cu salarii mai mici decât GM.

”În cadrul acestei scheme de dare de mită, și pentru a-și asigura eficacitatea beneficiilor, concesiilor și avantajelor cumpărate de FCA, GM nu a beneficiat de angajamente și sprijin similare din partea sindicatului”, a spus Glidden.

Potrivit reclamației, după o încercare nereușită de a prelua GM în 2015, FCA a corupt procesul de negocieri colective prin mituirea unor oficiali ai UAW, care au impus GM costuri care nu au fost anticipate”.

GM acuză că FCA, sub conducerea fostului director general Sergio Marchionne, s-a folosit de mituirea unor oficiali ai UAW pentru a corupe procesul de negocierie în perioada 2009-2015. Marchione a decedat în 2018.

“Marchionne a fost o figură centrală în conceperea, executarea și sposorizarea activității frauduloase”, a arătat Glidden.

Când GM a respins oferta de fuziune din partea FCA, reclamația acuză că Marchionne a conspirat pentru a negocia un nou contract pe patru ani ”menit, prin puterea de influența negocierile, să coste GM miliarde”.

Glidden a mai spus că procesul nu are nicio legătură cu fuziunea plănuită de PSA și FCA, iar producătorul auto nu intenționează să dea în judecată UAW.

”Ne concentrăm numai pe FCA”, a declarat Glidden reporterilor la sediul central al GM.

UAW este în centrul unei investigații de corupție efectuată de FBI care l-a determinat recent pe președintele sindicatului să intre în concendiu.

Săptămâna trecută, președintele în exercițiu a anunțat o serie de reforme pentru a preveni alte scandaluri.

Glidden a spus că GM susține reformele respective.

viewscnt
Afla mai multe despre
general motors
fiat chrysler