Una dintre principalele cauze pentru deficitul ridicat al României este faptul că în acești ani s-a investit foarte mult, iar în acest moment cred că suntem aproape cu 800 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în execuție iar șantierele trebuie să continue, a declarat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
'O perioadă în care, de asemenea, a crescut deficitul, dacă nu mă înșel, a fost când a plecat PSD-ul de la guvernare, iar de la 2,8% acesta a crescut pe parcursul anului 2020 la 9,2% - 9,3%, fără investiții. Suntem într-o zonă de deficit crescut, dar una dintre cauze, dacă nu principala cauză, e și faptul că în acești ani s-a investit foarte mult. Cel mai bun exemplu este aici, la Ministerul Transporturilor. Când ai investiții de aproape 8% din PIB, când bugetul Ministerului Transporturilor, și în special pe zona aceasta de construcții de autostrăzi și de drumuri expres, crește în ultimii 3 ani - eu vă spun ce am preluat, de la 14 miliarde (de lei - n. r.) la 42 - 43 de miliarde (de lei - n. r.), da, s-ar putea la un moment dat să existe o zonă de dezechilibru, dar în niciun caz de aici nu trebuie reduse eventuale cheltuieli și ajustate. România trebuie să continue pe același drum. România ar trebui să recupereze din timpul pe care l-a pierdut în trecut și, acum am spus și cu alte ocazii, în acest moment cred că suntem cu vreo 800 de kilometri în execuție. Șantierele trebuie să continue', a transmis Grindeanu, la o conferință de presă prilejuită de semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Miercurea Nirajului - Sărățeni al Autostrăzii Unirii (A8).

Ministru Transporturilor a dat asigurări că în acest moment nu există întârzieri la plata facturilor, la plata salariilor celor care muncesc pe șantiere, iar 'toate lucrurile sunt în termen', scrie Agerpres.
'Nu există probleme cu plata salariilor (...) și, mai mult decât atât, nu există nicio factură în Ministerul Transporturilor care să fi ieșit din termenul legal de plată', a subliniat el.
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, și reprezentanții Asocierii româno-turce Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS - Infravis SRL au semnat, joi, contractul pentru proiectarea și execuția lotului Miercurea Nirajului - Sărățeni al Autostrăzii Unirii (A8).
'Am semnat astăzi ultimul dintre contractele gestionate de CNAIR pentru construcția unei secțiuni a Autostrăzii Unirii (A8). Secțiunea Miercurea Nirajului - Sărățeni va fi construită în următoarele 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) de Asocierea româno-turcă Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS - Infravis SRL. Practic, în acest moment, CNAIR implementează 4 contracte necesare construcției a 97 km din cei 216 km ai tronsonului montan de autostradă Târgu Mureș - Târgu Neamț (216 km)', a anunțat, pe pagina sa da Facebook, Cristian Pistol.

Contractul, în valoare de 2,98 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (PT).
Lungimea acestui nou tronson de autostradă este de 23,4 km, din care aproximativ 1,07 km de tunel (două tuneluri bidirecționale în lungime de 740 metri și, respectiv, 330 de metri). De asemenea, contractul va include construcția a 36 de structuri inclusiv două ecoducte.
'Vorbim de un contract între CNAIR și o companie care a avut experiențe bune și am avut experiențe bune cu ei în România în această perioadă. Țin să subliniez una dintre ele și anume DEx-ul Craiova-Pitești, reziliere și preluare de contract și finalizarea de către Ozaltin înainte de termen, ceea ce e un lucru bun. Mai au și alte contracte în derulare, așa cum bine știți, și pe Autostrada Transilvaniei. Acolo e o asociere mai largă și acele viaducte, tot pe Autostrada Transilvaniei, care au fost parte din alt contract, dar care au fost preluate de dânșii. Din acest punct de vedere, și-au dovedit seriozitatea și nu avem de ce să avem semne de întrebare că nu își vor duce la bun sfârșit această investiție, care-s aproape, dacă nu mă înșel, vreo 24 de km de autostradă în zonă muntoasă, în județul Mureș. Încet, încet semnăm contracte pe fiecare dintre loturile din A8, într-un final, sperând să intre toate în fază de execuție', a afirmat Grindeanu, la eveniment.
Potrivit postării CNAIR, compania de drumuri gestionează și construcția podului peste Prut de la Ungheni, pentru care în luna aprilie a început etapa de execuție.
Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va interconecta infrastructurile rutiere între România și Republica Moldova: Autostrada Târgu Mureș - Iași - Ungheni - frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău - Ungheni - frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
În plus, CNAIR gestionează și construcția A7 (Ploiești - Pașcani) care prevede inclusiv interconectarea cu A8 printr-un nod rutier de tip turbion construit în zona localității Pașcani.