Grupul Volkswagen intenționează să-și reorganizeze marca sa de bază pentru a crește eficiența și randamentele

Grupul Volkswagen intenționează să-și reorganizeze marca sa de bază pentru a crește eficiența și randamentele
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 mai 2023

Producătorul german de automobile Volkswagen (VOWG_p.DE) intenționează să-și reorganizeze marca de bază, care îi poartă numele, pentru a crește eficiența și randamentele, potrivit unui memoriu intern al șefului mărcii VW, Thomas Schaefer, văzut de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Putem vedea că marca noastră – în ciuda tuturor punctelor sale forte – nu se află încă pe o bază economică suficient de solidă. Trebuie să creăm profituri bune, competitive în vremuri de criză și într-o lume continuu volatilă”, a scris Schaefer în notă.

Italia se bazează pe România pentru a bloca normele Euro 7 CITEȘTE ȘI Italia se bazează pe România pentru a bloca normele Euro 7

Obiectivul principal al mărcii a fost o rentabilitate a vânzărilor de 6,5%, comparativ cu 3% atinsă în primul trimestru al acestui an, a spus el.

Schaefer a dat vina pe un mediu provocator, inclusiv riscul de recesiune, conflicte geopolitice, lanțuri de aprovizionare instabile și prețuri în creștere ale materiilor prime și energiei, scrie News.ro.

"Presiunea este în creștere. Marca Volkswagen trebuie să acționeze", a scris el.

Cotidianul de afaceri Handelsblatt a scris pentru prima dată despre aceste planuri, spunând că acestea implică economii de costuri și au fost concepute pentru a crește rezultatele anuale cu cel puțin 3 miliarde de euro.

Ziarul a citat, de asemenea, surse ale companiei, spunând că planurile nu se referă la reducerea locurilor de muncă, deși numărul total de angajați ar putea scădea.

Șefa consiliului muncitorilor, Daniela Cavallo, a declarat lui Handelsblatt că a are cunoștință despre planuri.

”Rentabilitatea și siguranța locului de muncă sunt obiective la fel de importante și comune”, a spus ea pentru Handelsblatt, adăugând că consiliul muncitorilor nu va fi de acord cu reducerea salariilor sau a locurilor de muncă.

”Dar nu există planuri în această direcție”, a adăugat ea.

În nota văzută de Reuters, Schaefer a scris că detaliile reorganizării vor fi elaborate în săptămânile și lunile următoare. El a mai spus că dorește să crească sinergiile între mărci cu dezvoltarea și producția în comun, inclusiv prin utilizarea unor platforme comune în unele zone.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
masini