INFOGRAFIC Vicepreședintele Dacia ne-a explicat cum a salvat Spring vânzările: Am pierdut circa 100.000 de automobile. Urmează trei noi modele și motoare hibrid

INFOGRAFIC Vicepreședintele Dacia ne-a explicat cum a salvat Spring vânzările: Am pierdut circa 100.000 de automobile. Urmează trei noi modele și motoare hibrid
scris 18 ian 2022

Vicepreședintele mărcii Dacia, Xavier Martinet, a declarat, într-o întâlnire restrânsă cu jurnaliști din Europa, inclusiv cu Profit.ro, că Dacia a pierdut circa 100.000 de mașini din cauza crizei de semiconductori, însă a reușit să primească „mult mai multe comenzi” decât în anul anterior. Marca se concentrează în acest moment pe lansarea Jogger, iar alte modele vor începe să apară abia din 2024.

Dacia a anunțat rezultatele de vânzări pentru anul 2021, cu o aproape surprinzătoare creștere a volumelor vândute, de peste 3 procente, raportat la anul 2020, respectiv un volum total de 537.095. Este o evoluție față de declinul din anul pandemiei de coronavirus, 2020, când Dacia reușea să vândă 520.000 de autovehicule, însă revenirea este departe de a acoperi pierderea uriașă înregistrată de marca românească în 2019, anul pre-pandemic, când era atins un volum de 736.000 de autovehicule. Diferența de circa 17.000 de autovehicule este acoperită complet și chiar depășită de cele circa 27.000 de autoturisme Spring vândute, conform raportării Dacia, ceea ce înseamnă că restul modelelor au evoluat mai slab decât în anul anterior.

FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs

Xavier Martinet, vicepreședinte pentru Marketing și vânzări Dacia, a prezentat o serie de informații referitoare la succesul Spring din Europa, amintind că modelul nu a fost încă lansat pe unele dintre piețe, cum este cazul Marii Britanii, care ar putea aduce noi comenzi pentru primul vehicul electric al mărcii. Șeful de marketing Dacia a spus că 80% din clienții Spring sunt persoane private, ponderea fiind destul de apropiată de restul modelelor din gamă.

El a explicat că informațiile preluate de marcă de la proprietarii Spring arată că ei parcurg în medie 20 – 40 de kilometri pe zi, astfel că autonomia bateriei Spring nu este o problemă pentru ei. Prețul și subvențiile din cele mai importante piețe au contribuit la succesul acestui model. „Spring răspunde nevoilor clienților din acest segment. Franța, România, Italia și Germania sunt principalele piețe”, a mai psus Martinet.

Avem 3-4 luni timp de livrare pentru mașinile Dacia

Dacia a reușit să facă față mult mai bine decât mulți dintre competitori, crizei cipurilor, astfel că a livrat mai multe mașini și a câștigat cotă de piață. Xavier Martinet a explicat cum s-a descurcat Dacia în anul dificil care s-a încheiat, răspunzând unei întrebări Profit.ro.

„A fost un an complex, Dacia a fost la fel de afectată de criza de semiconductori, estimăm că am pierdut circa 100.000 de automobile. Ne-am concentrat să preluăm comenzile clienților, este un indicator important al activității și succesului mașinilor noastre. Nivelul ridicat al comenzilor ne-a adus în situația să avem un timp de 3-4 luni de livrare. Am terminat anul 2021 cu stocuri foarte mici în toate showroom-urile și la toți dealerii și anticipăm pentru 2022 că va continua criza cipurilor”, a spus Martinet.

El a mai subliniat că volumul comenzilor în 2021 a fost cu mult mai mare decât cel din 2020, astfel că „este un semn foarte bun pentru 2022”. Șeful vânzărilor Dacia a mai anunțat că modelul Jogger, care urmează să fie lansat în săptămânile următoare pe piețele europene, are deja 5.000 de comenzi de la clienții care au văzut mașina doar în fotografii.

Rezultate Dacia: creștere globală de 3%, în condiții de criză CITEȘTE ȘI Rezultate Dacia: creștere globală de 3%, în condiții de criză

În 2021, Dacia a fost brandul numărul 1 în România și Franța, pe locul 2 în Portugalia și Croația, pe 3 în Polonia și Cehia, pe 4 în Spania și Ungaria, pe 5 în Olanda, Italia, Austria și Slovacia. În Germania, cea mai mare piață din Europa, s-a situat pe locul 10, potrivit datelor oferite de companie.

INFOGRAFIC Vicepreședintele Dacia ne-a explicat cum a salvat Spring vânzările: Am pierdut circa 100.000 de automobile. Urmează trei noi modele și motoare hibrid

Doi ani fără lansări noi

Planurile Dacia pentru perioada următoare, care se anunță a fi una cu mai puține lansări, sunt concentrate pe lansarea lui Jogger și, tot în 2022, pe introducerea în toată rețeaua de dealeri a noii identități de marcă, precum și pe toată gama. Apoi, urmează doi ani de pauză, astfel că l-am întrebat pe Xavier Martinet dacă nu e o perioadă prea lungă pentru a menține succesul mărcii la un nivel ridicat. „Nu aș răspunde cu da sau nu. Vom avea în acest an întreaga gamă cu noile logouri, va fi un moment foarte important, va fi pentru noi ca o lansare. Apoi în 2023 vom avea Jogger hibrid. Este pentru prima dată când Dacia va lansa un hibrid. Cred că gama noastră și liniile noastre de producție sunt pline și avem ce să le oferim clienților noștri pentru următorii trei ani”.

Martiner a reamintit că pe lista de noutăți urmează a treia generație Duster (în 2024), apoi Bigster (2025), un model care va duce marca în segmentul compact.

viewscnt
Afla mai multe despre
xavier martinet
vanzari dacia 2021
dacia spring
modele noi dacia
bigster