Informații că statul francez ar vrea să își reducă participația la Renault, acțiunile cresc

Informații că statul francez ar vrea să își reducă participația la Renault, acțiunile cresc
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 feb 2019

Acțiunile constructorului auto Renault sunt în creștere la bursa de la Paris, după ce revista Challenges a publicat un articol conform căruia statul francez este gata să își reducă participația la Renault, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Statul francez are o participație de 15% în Renault, care, la rândul său, deține o participație de 43,4% în Nissan, arată Agerpres.

"Pentru a asigura viitorul alianței cu Nissan, statul este gata să își reducă participația de 15% la Renault și chiar să iasă, pe termen mediu, din capitalul constructorului auto. În mod discret, statul francez a dat semnale în acest sens", susține articolul din revista Challenges, care citează surse din interiorul Renault.

FOTO Noul Audi Q3, lansare pe piața din România CITEȘTE ȘI FOTO Noul Audi Q3, lansare pe piața din România

Precizând că Palatul Bercy a dezmințit aceste informații, revista menționată adaugă că obiectivul autorităților francez este să depășească lipsa de încredere manifestată de partea japoneză față de prezența statului francez în capitalul Renault.

În prezent, alianța Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariați și 122 de uzine pe toate continentele

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
nissan