Înmatriculările de autoturisme electrificate au depășit 20% din piața auto, în primele două luni

Înmatriculările de autoturisme electrificate au depășit 20% din piața auto, în primele două luni
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 mar 2023

Înmatriculările de autoturisme electrice și hibrid din România au crescut în primele două luni ale anului, ajungând la o pondere de peste 20 de procente din totalul pieței, pe fondul unei creșteri de aproape 40% a înmatriculărilor totale de autoturisme noi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înmatriculările de autoturisme noi din România au înregistrat o creștere de 37,8% în primele două luni ale acestui an, față de aceeași perioadă din 2022, iar pe segmentul autoturismelor "verzi" s-a raportat o majorare a 63,2%, arată datele publicate, luni, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care detaliază statisticile anterioare publicate de DRPCIV.

Pe piața națională, în topul primelor zece mărci, autoturisme și autovehicule comerciale, pe primul loc se află Dacia - cu 9.359 de unități vândute, apoi Renault (3.058 unități) care își consolidează în acest an poziția de lider al importurilor, Ford (1.694 unități), care reușește să depășească mărcile asiatice, Toyota (1.555 unități), Hyundai (1.550 unități), Mercedes Benz (1.497 unități), Volkswagen (1.402 unități), Skoda (1.373 unități), BMW (868 unități) și Suzuki (671 unități).

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat, în luna februarie 2023, un volum de 12.338 unități, cu 45% mai mare decât în luna similară din 2022.

Din punct de vedere al tipului de motorizare, doar mașinile echipate cu motoare complet electrice, precum și cele full-hybrid au reușit să-și majoreze cota de piață, în timp ce motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 0,5 puncte procentuale față de cota deținută în perioada similară din anul anterior, până la o pondere de 66,8%, iar mașinile cu motoare diesel au avut o scădere de 2,7 puncte procentuale, de la an la an, și au ajuns acum la o cotă de 12,6% din total.

Autoturismele "electrificate", care includ atât mașinile electrice (100% și hibride plug-in), cât și cele full hybrid, au ajuns, după primele două luni din 2023, la o cotă de piață de 20,6%, care depășește cu 8% cota deținută de motoarele diesel. Creșterea acestui segment a fost de 63,2%, comparativ cu 2022, iar volumul a urcat la 24.472 unități, cu aproape 7.000 de autoturisme în plus. Dintre acestea, autoturismele electrice 100% au atins o cotă record de 8,6% din totalul înmatriculărilor, în creștere de la 5,9%, cât era în intervalul ianuarie-februarie 2022, la un volum total de 2107 autoturisme, înregistrate în primele două luni ale anului, cu 99,7% mai multe decât în perioada similară din 2021. Mașinile PHEV au crescut cu 52,8%, iar cele full hibrid, cu 35,3%

Cele mai vândute 10 mașini electrice

Cele mai vândute automobile electrice din România au fost, în primele două luni, Dacia Spring - cu 1.057 unități, la un volum de aproape trei ori mai mare decât cel din anul anterior (+235,6%), Renault Megane (151 unități, nou intrat pe piață), Volkswagen e-UP! (149 unități, +175,9%), care reușește să depășească modelele Tesla, care s-au clasat pe locul 4, Model 3 (cu 63 unități, -34,4%) și pe 5, Tesla Model Y (62 unități). Pe locul șase s-a situat un model nou intrat pe piață, Toyota BZ4X, primul electric al japonezilor (59 de unități), VW ID.4, cu 46 de unități (+39,4%), Renault Zoe (39 de unități, scădere -18,8%), VW ID.3 (37 de unități, -43,1%) și BMW IX (37 unități, +270%).

Pe segmentul autoturismelor PHEV, cele mai vândute au fost Ford Kuga, cu 121 unități și o creștere de 108,6% față de aceeași perioadă a anului precedent, urmată de Mazda CX 60 (cu 70 unități, fără înmatriculări în perioada similară din 2022), Volkswagen Tiguan (61 unități, +117,9%), BMW X5 (cu 54 unități, +116%) și Hyundai Tucson (54 unități, +14,9%).

La hibride, Toyota domină segmentul, cu Toyota Corolla, 350 de unități, +56,3% față de 2022, urmat de Toyota RAV4 (cu 286 unități, +56,3%) și Toyota Yaris (213 unități, +91,9%).

Clasamentul mărcilor de automobile electrice este condus, evident, de Dacia, cu cele 1057 autoturisme înmatriculate de Spring, adică jumătate din piață, fiind urmată de Volkswagen, lider în continuare al mărcilor de import, pe electrice, cu un total de 250 de unități. Renault a urcat pe locul al treilea, cu 190 de autoturisme (Megane și ZOE), iar Tesla a coborât pe locul patru, cu 140 mașini. Pe locurile următoare s-au clasat Mercedes-Benz, 83 de autoturisme electrice, BMW, 66, iar Toyota, un new-entry pe acest segment, ajunge în Top 10 cu 59 de automobile înmatriculate. Peugeot, Hyundai și Fiat încheie clasamentul celor mai bine vândute 10 mărci de automobile electrice, cu mai puțin de 40 de autoturisme fiecare.

Mitsubishi Motors va vinde din 2035 doar vehicule electrice și hibride CITEȘTE ȘI Mitsubishi Motors va vinde din 2035 doar vehicule electrice și hibride

Cele mai vândute autoturisme noi din România, în 2022

Pe segmentul de autoturisme, cea mai vândute marcă auto din România rămâne Dacia, care însă și-a majorat volumul în primele două luni cu 90%, la un total de 9.313 unități. În același timp, pe primul loc la importuri se află Renault, care și-a dublat vânzările la 2.212 autoturisme, față de 1.021 anul trecut. În schimb, Hyundai a continuat să-și mențină tendința de scădere din ultimele luni, cu 1.550 autoturisme (față de 1800 anul trecut). La rândul său, Toyota, liderul de anul trecut la mărcile de import, a crescut ușor, la 1.445 de unităț. VW și Skoda, aflate pe locurile următoare, au înregistrat 1.269 și, respectiv, 1.373 de autoturisme.

Cel mai vândut model a fost același Logan, cu o creștere foarte mare, de peste 1000 de exemplare, față de nivelul din primele două luni ale lui 2022, având aproape 3000 de mașini înmatriculate. Pe locul al doilea, s-a Sandero, care a avut o creștere și mai mare (+78%), iar pe trei a coborât Duster, dar la numai 60 de mașini diferență, după o creștere de 70%, față de anul trecut. Dacia Spring reușește o nouă performanță și devine a patra cea mai vândută mașină din România, cu cele peste 1.000 de exemplare. Jogger încheie topul primelor cinci mașini din România, toate ale mărcii Dacia.

Pe zona de import, Renault Megane este noul lider, urmat de un model tot de la Renault, Clio, după care s-au clasat Skoda Octavia, Hyundai I30 și Hyundai Tucson.

Înmatriculările de autoturisme electrificate au depășit 20% din piața auto, în primele două luni

viewscnt
Afla mai multe despre
masini
apia
inmatriculari
piata auto