Linia de tramvai 32 delimitată de restul traficului prin gard, pentru fluidizarea traficului; costul proiectului depășește 200.000 de lei

Linia de tramvai 32 delimitată de restul traficului prin gard, pentru fluidizarea traficului; costul proiectului depășește 200.000 de lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iul 2018

Linia de tramvai 32 ar urma să fie delimitată de traficul auto prin montarea unui gard, traficul fiind, în acest fel, fluidizat, iar timpii de parcurgere a traseului va scădea, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) care va avea loc săptămâna viitoare. Costul proiectului este de peste 200.000 de lei, iar durata execuției lucrărilor este estimată la 10 zile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Necesitatea și oportunitatea lucrării este impusă de circulația tramvaielor de pe traseul liniei de tramvai 32, care este îngreunată de pătrunderea frecventă a autovehiculelor pe ampriza liniei de tramvai, neputându-se asigura o frecvență de circulație constantă, conform graficelor propuse de RATB. (...) Prin realizarea obiectivului propus se dorește creșterea vitezei comerciale a tramvaielor, creșterea numărului de călători, timpi mai mici de parcurs a traseului, reducerea numărului de tramvaie și o frecvență mai bună de circulație a acestora”, se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru delimiterea liniei de tramvai de traficul auto, scrie News.ro.

Proiectul care extinde perioada în care amenzile de circulație pot fi plătite la jumătate, de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare, a fost promulgat CITEȘTE ȘI Proiectul care extinde perioada în care amenzile de circulație pot fi plătite la jumătate, de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare, a fost promulgat

Astfel, vor fi montate, de-a lungul liniei de tramvai, panouri de gard din țevi de oțel, protejate anticoroziv. Primăria Capitalei precizează că în acest fel s-ar putea obține o viteză medie de  exploatare de 15,35 de kilometri pe oră și o capacitate de transport de 6.948 de  călători pe oră, precum și reducerea parcului rulant de la 20 la 17.

Costul proiectului este de peste 200.000 de lei și va fi implement în maximum 10 zile de la aprobarea proiectului în CGMB.

Au fost delimitate de traficul auto prin montarea unor stâlpișori și liniile de tramvai 1, 10 și 41.

viewscnt
Afla mai multe despre
linia de tramvai 32