Mazda a schimbat CEO-ul din Europa, după un an în care a avut cea mai mare scădere de pe piața din regiune

Mazda a schimbat CEO-ul din Europa, după un an în care a avut cea mai mare scădere de pe piața din regiune

Mrtijn ten Brink

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 mai 2021

Mazda Motor Europe subsidiară a constructorului japonez, a numit un nou director general,care preia mandatul începând de luna viitoare. Martijn ten Brink, în prezent vicepreședinte, îl înlocuiește pe Yasuhiro Aoyama, care se întoarce în Japonia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Martijn ten Brink, actualul vicepreședinte Mazda Motor Europe, va fi începând din 24 iunie noul președinte și CEO al acestei companii, înlocuindu-l pe Yasuhiro Aoyama, numit în această funcție în 2019, înainte de pandemie. Yasuhiro Aoyama va deveni Director, Senior Managing Executive Officer Oversight of Global Marketing, Sales and Customer Service.

Mazda vine după un an în care criza provocată de pandemia de coronavirus a condus la cea mai mare scădere a unei mărci de volum de pe piața din Europa, de 41,7%. La finalul anului 2020, marca japoneză înregistra 149.418 autoturisme înmatriculate, față de 256.341 în 2019. Nici în acest an, rezultatele Mazda nu sunt foarte bune, având o scădere de peste 6 procente, în primul trimestru al anului.

Dacia, premiată în Germania drept cea mai bună marcă în categoria „Preț/Performanță”. Cine a câștigat Calitatea CITEȘTE ȘI Dacia, premiată în Germania drept cea mai bună marcă în categoria „Preț/Performanță”. Cine a câștigat Calitatea

„Mazda Europe reprezintă o parte incredibil de importantă a operațiunii noastre globale, unde lansăm noi produse, cum ar fi primul nostru EV Mazda MX-30 și unde creăm noi tehnologii într-un mediu foarte competitiv. Pe măsură ce ieșim cu succes din pandemia care a acaparat întreaga Europă, am decis că este momentul potrivit să punem în aplicare schimbările management pe care le aveam prevăzute ca parte a planului nostru pe termen mediu”, a declarat Akira Marumoto, președintele Mazda. „Martijn a fost alături de Mazda de peste două decenii în numeroase roluri, inclusiv ca manager de țară, și are toate abilitățile necesare pentru a conduce mai departe activitatea noastră europeană” a mai spus șeful Mazda.

Yasuhiro Aoyama, președintele care a condus marca în ultimul an, într-o perioadă de criză severă, spune că este foarte încântat că se întoarce la Hiroshima: „A fost o adevărată onoare să conduc o echipă excelentă la MME în ultimii doi ani și sunt foarte încântat să mă întorc la sediul central din Hiroshima în această etapă din călătoria brand-ului Mazda. În ciuda faptului că o mare parte a timpului meu pentrecut în Europa a fost în timpul pandemiei COVID, împreună, în Europa, am muncit din greu pentru a realiza multe lucruri fantastice în această perioadă. Plec știind că afacerea noastră de aici este în cele mai bune mâini.”

Odată cu această mutare, Mazda face mai multe schimbări în echipa din Europa. Wojciech Halarewicz, în prezent Vice President Communications & Public Affairs la MME, îl va înlocui pe Martijn în funcția de Vice President Sales & Customer Service la MME, iar Matthias Sileghem, în prezent director general al Mazda Motor Belux, va deveni Vice President Customer Experience, Communications & Public Affairs la MME.

În noua echipă de management vin și Masaharu Kondo, în prezent General Manager of Global Sales & Marketing Division la Mazda Motor Corporation din Japonia, care va deveni Vice President Business & Product Strategy. Alex Janssens, în prezent Chief Information Officer, Director Information Services and Parts Supply & Logistics la MME / MLE (Mazda Logistics Europe), va deveni Vice President Information Technologies and Parts Supply & Logistics, Chief Information Officer la MME. Toate modificările vor intra în vigoare începând cu data de 24 iunie 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
mazda europe
presedinte mazda europe
martijn ten brink