Modelul electric Cupra Urban va costa mai mult decât cel de la VW

Modelul electric Cupra Urban va costa mai mult decât cel de la VW
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 8 oct 2021

Planurile grupului VW de a poziționa marca Cupra ca un brand premium se vor concretiza odată cu lansarea viitorului model electric derivat din conceptul UrbanRebel. Potrivit unei declarații a CEO-ului Wayne Griffiths, prețul va fi de circa 25.000 de euro, mult peste cel anunțat de VW pentru modelul ID.Life.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Salonul auto de la Munchen a adus pentru grupul VW două concepte care se vor concretiza, peste circa patru ani, în două modele de serie. Este vorba despre mașini electrice dezvoltate pe platforma MEB, care vor fi poziționate în segmentul B, similar cu Polo și Seat Ibiza, dar vor fi complet electrice. Ele vor avea și un al treilea „frate”, de la Skoda, care însă nu șia- prezentat deocamdată propirul concept-car. Volkswagen a anunțat deja că intenționează să vină cu un preț de circa 20.000 de euro, pentru modelul său, care va fi derivat din conceptul ID.Life, prezentat la Munchen, în timp ce șeful Seat, Wayne Griffits, a spus că versiunea Cupra va costa aproximativ 25.000 de euro. Informațiile confirmă zvonurile privind planurile VW de repoziționare a brandurilor sale, în cadrul cărora Cupra va ocupa o poziție premium, peste VW și sub Audi.

Marca VW și-a propus să lanseze două modele în acest segment, care vor fi ID.1 și, respectiv, ID.2, dar vor acoperi două subsegmente diferite: un hatchback clasic, mai mic decât ID.3, și un SUV de mici dimensiuni, similar T-Cross. În același timp, Cupra, care își construiește mașinile exclusiv cu trăsături sportive, pentru a concura cunoscuta marcă italiană Alfa Romeo, va avea doar motorizări performante, astfel încât să se suprapună peste profilul sportiv. „Modelul Cupra va avea un preț mai mare, pentru că dorim să îl poziționăm între segmentele de masă și cel premium”, a spus Griffits, potrivit Automotive News.

VW a construit deja mai multe automobile electrice dezvoltate pe platforma electrică MEB, începând cu VW ID.3 și ID.4, Skoa Enyaq, Audi Q4 e-tron și Cupra Born, care se pregătește de lansare la finalul acestui an.

Dacia a intrat deja în familia mărcilor cu modele electrice CITEȘTE ȘI Dacia a intrat deja în familia mărcilor cu modele electrice

Versiunea Skoda a acestor două modele s-ar putea numi Elroq, potrivit informațiilor neoficiale, și ar urma să fie cea mai ieftină dintre cele trei.

Cupra UrbanRebel, versiunea de serie, va avea un motor de 170 kW și o baterie de 55 kW, care îi va asigura o autonomie de 400 km. Caracterul sportiv se va regăsi și în accelerație, care va putea atinge 6,9 secunde de la 0 la 100 km/h.

Uzina SEAT din Spania va produce atât modelul Cupra, cât și celelalte două modele, de la VW și Skoda, capacitatea anuală fiind anunțată la circa 500.000 de unități anual. Statul spaniol a anunțat că vrea să finanțeze SEAT, pentru ca uzina din Martorel să devină un centru de producție al mașinilor și bateriilor electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
cupra urban
cupra born
seat
cupra electric
vw id.life
vw electric
skoda elroq