Noul terminal al Aeroportului din Suceava va fi deschis la 1 septembrie

Noul terminal al Aeroportului din Suceava va fi deschis la 1 septembrie
scris 13 iun 2020

Autoritățile din Suceava anunță că la 1 septembrie va fi dat în folosință un nou terminal al Aeroportului "Ștefan cel Mare” din municipiu, urmând ca după deschiderea acestuia capacitatea de procesare a aeroportului să ajungă până la 650.000 de pasageri pe an. Noul terminal, în care se investesc 3,5 milioane de euro, este construit dintr-un credit contractat de Consiliul Județean Suceava.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că noul terminal al Aeroportului "Ștefan Cel Mare” din Suceava va fi terminat până la 1 septembrie, scrie News.ro.

Apple închide din nou unele magazine în SUA, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în țară CITEȘTE ȘI Apple închide din nou unele magazine în SUA, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în țară


"Ar fi trebuit să fie gata dacă nu erau aceste restricții cu pandemia, dar la 1 septembrie terminalul nou va fi gata”, a adăugat șeful Consiliului Județean Suceava.

Noul terminal este construit în urma contractării unui credit.

"Este un terminal de 3,5 milioane de euro, pe un împrumut făcut de Consiliul Județean Suceava pentru că nu mai facem față cu acest flux de pasageri, din fericire. La Suceava, în ultimii ani, din 2016, de la circa 40.000 am ajuns la 430.000 de pasageri pe an și capacitatea de procesare ne dădea ceva probleme. Am făcut acest proiect nou care ne va dubla capacitatea de procesare”, a declarat Gheorghe Flutur, cu ocazia unei vizite a premierului Ludovic Orban la aeroportul din Suceava.

Președintele Consiliului Județean Suceava a precizat că, după ce noul terminal va fi dat în folosință, capacitatea de procesare a aeroportului de la Suceava va depăși 600.000 de pasageri pe an, ajungând până la 650.000 de pasageri anual.

Gheorghe Flutur a explicat că în aeroportul din Suceava au fost investiți anterior 40 de milioane de euro în cadrul unui proiect european.

Aeroportul din Suceava este folosit intens de cetățeni ucraineni, aproximativ 8% dintre pasagerii care ajung pe acest aeroport fiind din Ucraina, a menționat Flutur. El a menționat că își dorește de asemenea construirea unui terminal de tip cargo pe aeroportul din Suceava.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
aeroport suceava
aeroportul stefan cel mare