OFICIAL Planul Renault pentru următorii ani prevede reducerea vitezei maxime a mașinilor Renault și Dacia la 180 km/h. Plus două inovații majore: „accesul pompierilor” și „codul de salvare”

OFICIAL Planul Renault pentru următorii ani prevede reducerea vitezei maxime a mașinilor Renault și Dacia la 180 km/h. Plus două inovații majore: „accesul pompierilor” și „codul de salvare”

Noul CEO Renault, Luca de Meo

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 apr 2021

Acționarii Renault s-au întâlnit cu conducerea executivă, pentru a asculta și aproba planurile pe care Luca de Meo și echipa sa și le asumă pentru perioada următoare. Politicile manageriale se vor baza pe trei piloni, după cum a transmis CEO-ul Renault: tranziția ecologică, siguranța clienților și rolul angajaților la locul de muncă, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Renault încearcă să se schimbe, să se transforme, așa cum și-a propus Luca de Meo, prin planul Renaulution, de la începutul anului, și în prezentarea pe care a făcut-o acționarilor companiei, în ultima adunare generală. Directorul general al companiei franceze, care deține și marca românească Dacia, și-a fixat cele trei direcții pe care vrea să dezvolte Renault, respectiv amprenta de carbon, siguranța celor care folosesc mașinile produse de companie și rolul angajaților, creșterea gradului de incluziune, creșterea ponderii femeilor în rândul angajaților.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

În ceea ce privește transformarea ecologică a companiei, rolul principal îl are electrificarea mărcilor, Renault având în acest moment și ținte clare: 65% din vânzări să fie reprezentate de vehicule electrice, până în 2025, respectiv, 90% până în 2030, pentru marca Renault, în Europa. În 2040, Renault vrea să atingă neutralitatea de emisii de carbon, în Europa, iar în 2050, în toată lumea.

La capitolul vehicule intră și noul Renault R5, care va fi lansat în 2025, modelul urmând să folosească o nouă generație de baterii „mai sustenabile”, care vor ajuta la reducerea amprentei de carbon cu cel puțin 20% (în comparație cu Zoe).

Compania mai spune că va investi 20 de milioane de euro în facilitățile industriale pentru a obține economii de 90 de milioane, prin reducerea facturilor de energie, evitând astfel și penalitățile pentru emisii în exces.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

În uzina din Flins, activitățile de reciclare și dezmembrare a vehiculelor, inclusiv a bateriilor uzate, vor genera vânzări de 1 miliarde de euro, până în 2030.

La capitolul siguranța clienților, Renault urmărește două direcții: prevenirea accidentelor și asistența de urgență. Prima direcție este derulată pe baza detecției și analizei datelor prin intermediul senzorilor amplasați pe vehicule, susținând astfel o rulare mai sigură, apoi pe baza ghidării, prin procesarea datelor despre șosea și trafic, pentru a informa șoferii despre potențialele riscuri, și, în fine, prin acțiuni ale sistemelor pentru corectarea automată a vehiculului în situații în care este pusă în pericol siguranța.

Megane-E, care va fi lansat anul viitor, va avea un limitator de viteză la 180 km/h, măsură care are ca scop reducerea posibilelor accidente produse din cauza vitezei excesive. Acestă limitare va fi introdusă pe toate modelele Renault și Dacia, de acum înainte, susține Luca de Meo.

Alte două inovații majore au fost dezvoltate de Renault pentru a fi introduse pe viitoarele modele.

Renault deschide în România precomenzile pentru SUV-ul Arkana, exclusiv online. Prețuri speciale pentru primele 20 de mașini CITEȘTE ȘI Renault deschide în România precomenzile pentru SUV-ul Arkana, exclusiv online. Prețuri speciale pentru primele 20 de mașini

Este vorba, în primul rând, despre „accesul pompierilor”, o soluție tehnică ce permite accesul mai rapid la spațiul destinat bateriei, în cazul unor incendii produse de sursa de energie. Soluția a fost introdusă pe modelele electrice, inclusiv pe Dacia Spring, și va fi preluată și de modelele hibrid cu încărcare.

A doua soluție este „codul de salvare”, un cod QR care permite salvatorilor identificarea rapidă a tipului de structură a mașinii, astfel încât să poată efectua descarcerarea în cel mai scurt timp. În prezent, pompierii sunt nevoiți să cunoască structurile a mii de modele și variante de șasiuri și caroserii, pentru a efectua o descarcerare rapidă, prin tăierea elementelor de caroserie.

Capitolul de creștere a siguranței are o secțiune dedicată și angajaților. Obiectivul este zero accidente de muncă și boli, prin măsuri de prevenire și campanii de informare.

FOTO Soluție inovatoare pentru toți șoferii cu probleme pe traseu. În mai puțin de 5 minute ai soluția CITEȘTE ȘI FOTO Soluție inovatoare pentru toți șoferii cu probleme pe traseu. În mai puțin de 5 minute ai soluția

Secțiunea dedicată angajaților, al treilea pilon al planului lui Luca de Meo, se concentrează pe incluziune (angajabilitate, paritate, solidaritate), care are mai multe etape prevăzute, de la educația terțiară, necesară dobândirii de noi aptitudini, la majorarea proporției de femei, de la 25%, la 50% din totalul angajaților.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
luca de meo
dacia
vitreză maximă dacia