Opel va construi o fabrică de baterii în Germania, împreună cu o subsidiară Total

Opel va construi o fabrică de baterii în Germania, împreună cu o subsidiară Total
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 31 ian 2020

Opel va construi o fabrică de baterii în Kaiserslautern, Germania, potrivit unei declarații făcute de șeful companiei, Michael Loehscheller.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Marca Opel, deținută de PSA Group, va construi propria fabrică de baterii electrice în Germania, în Kaiserslautern, pe terenul uzinei care produce în prezent motoare cu 4 cilindri pentru mașinile sale, potrivit Automotive News.

„Vom construi cea mai mare uzină de baterii în Germania. Împreună cu partenerul nostru Saft vom face o investiție de aproximativ 1 miliard de euro va va conduce la crearea a 2.000 de locuri de muncă. Astfel, vom construi o adevărată giga-factory”, a spus Michael Loehscheller, CEO Opel/Vauxhall, numit în funcție după achiziția companiei de francezii de la PSA Group. El a făcut referire la uzinele Tesla care poartă această denumire, pe baza capacității de producție a acestora.

Compania Saft, despre care a amintit Loehscheller, este un producător de baterii deținut de compania petrolieră Total, din Franța. Cei doi parteneri, Opel și Saft vor crea o nouă structură, de tip joint venture, care va construi și opera noua uzină de baterii.

Mitsubishi neagă acuzațiile aduse de procurorii germani: „Toate vehiculele au fost aprobate de KBA” CITEȘTE ȘI Mitsubishi neagă acuzațiile aduse de procurorii germani: „Toate vehiculele au fost aprobate de KBA”

„Această investiție va marca startul tranziției către o locație de e-mobility cu un viitor sigur”, a mai spus Loehscheller.

Germania este țara din Europa care va avea cele mai multe investiții în domeniul producției de baterii electrice, atât din partea constructorilor auto germani, cât și din partea producătorilor chinezi CATL și cei sud-coreeni, Samsung SDI.

viewscnt
Afla mai multe despre
opel
fabrica de baterii
total
michael loehscheller
psa