Programul Rabla se va aplica din acest an și pentru motociclete

Programul Rabla se va aplica din acest an și pentru motociclete
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 feb 2020

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat marți, noutățile din programul “Rabla”, spunând că, prin bugetul alocat în acest an, 2500 de români își pot cumpăra o mașină full-electric și 400 - hibride plug-in, precizând că obiectivul autorităților este să introducă în 2020 la fel de multe mașini hibride câte au fost introduse în ultimii patru ani. Ministrul a spus că a fost introdusă condiția pentru a nu înstrăina mașina electrică cel puțin un an. El afirmă că prin Programul Rabla vor putea fi achiziționate anul acesta și motociclete.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Costel Alexe a declarat marți, într-o conferință de presă, că a decis creșterea eco-bonusului pentru mașinile hibride convențional, scrie News.ro.

Restructurare masivă: Mercedes-Benz vrea să concedieze 15.000 de angajați și să elimine mai multe modele din gamă CITEȘTE ȘI Restructurare masivă: Mercedes-Benz vrea să concedieze 15.000 de angajați și să elimine mai multe modele din gamă

“Am decis inclusiv creșterea eco-bonusului pentru mașinile hibride convențional, cele care nu se încarcă la priză, de la 1070 de lei la 2500. Să vedem care ar putea fi suma maximă care ar putea fi decontată din costurile unei mașini prin rabla clasic. Suma poate atinge 2.000 de euro în cazul în care mașina nouă respectă regulile a două eco-bonusuri. De exemplu,dacă un român alege să cumpere o mașină hibrid convențional i se va deconta din costul total al mașinii 2.000 de euro. Cu alte cuvinte, eco-bonusurile pot fi combinate între ele și adăugată la prima de casare”, a afirmat ministrul.

El spune că programul “Rabla Plus” vine în acest an cu posibilitatea de a achiziționa motociclete. 

“Rabla clasic mai vine cu o noutate. Posibilitatea de achiziționa prin program motociclete. Este pentru prima dată când face acest lucru și sperăm că vom satisface dorința a foarte mulți români. Și în acest caz trebuie casat un vehicul vechi. Prima de casare pentru cumpărarea unei motociclete este de 3.500 de lei. De ce 3.500 de lei? Pentru că vrem să fie echitate între cumpărătorii de mașini și cei de motociclete. Dacă la mașini decontăm în jur de 10 la sută din valoarea autovehiculului, am vrut să păstram aceeași proporție și la motociclete. Acestea fiind ceva mai ieftine decât autovehiculele”, a spus ministrul Mediului.

Costel Alexe că pentru “Rabla Plus” este cel mai mare buget de când există acest program.

“Rabla Plus – programul prin care stimulăm programul cu emisii zero sau aproape de zero. Și aici sunt noutăți. Anul acesta avem cel mai mare buget de când există acest program – 140 de milioane de lei, creștere de la 95 cât a fost în 2019. Este o creștere de 45 la sută față de anul trecut. Vrem cât mai multe mașini electrice în traficul urban din țară. Deocamdată, mașinile electrice, așa cum știți și dumneavoastră, reprezintă mai puțin de 1 la sută față de celelalte. Păstrăm neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru mașinile electrice – 10.000 de euro pentru full electric și circa 4.500 pentru mașinile hibride plug-in. Dar nu mai mult de 50 la sută din valoarea autovehiculului”, a explicat ministrului Mediul.

El a mai afirmat că în acest an dorește introducerea a unui număr de mașini hibride și electrice câte au fost în ultimii patru ani.

“Cu bugetul de anul acesta 2500 de români își pot cumpăra o mașină full-electric și 400 de români, hibride plug-in. Practic, ne propunem un obiectiv foarte mare, să introducem într-un an, adică în 2020 la fel de multe mașini hibride și electrice cât au fost introduse în ultimii patru ani, în acești patru ani de când avem în România rabla plus. Ce e nou la Rabla Plus? În primul rând, condiția de a nu înstrăina mașina cel puțin un an. România acordă astăzi cea mai mare primă pentru autovehiculele electrice din Europa și e normal să ne asigurăm că aceste mașini  rămân în traficul din țară. Această condiție nu exista și tare aș vrea să știu câte din cele 2500 de mașini în acești patru ani de program cumpărate prin Rabla Plus acum mai sunt în țară. Pot fi achiziționate motociclete cu propulsie electrică. Cei care își doresc un astfel de vehicul primesc 3.000 de lei, adică peste 600 de euro. Dacă aleg să-și caseze un vehicul, poate ajunge să deconteze 2.000 de euro din prețul acestei motociclete cu propulsie electrică”, a explicat Costel Alexe.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul mediului
rabla plus