Recul al pieței auto, în august. Înmatriculările au scăzut cu peste 50%, din cauza pandemiei

Recul al pieței auto, în august. Înmatriculările au scăzut cu peste 50%, din cauza pandemiei
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 1 sep 2020

Piața auto din România a continuat să scadă, ca efect al crizei generate de epidemia de coronavirus. Închiderile de fabrici și carantina din perioada martie – mai a produs efecte și în luna a opta din acest an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Direcția Regim Permise și Înmatriculare Vehicule a raportat un volum al pieței auto de 15.115 vehicule înmatriculate în august, o scădere mare, de 48,12%, față de nivelul înregistrat anul trecut. Cea mai mare scădere vine de la segmentul de autoturisme, cu peste 51% declin, respectiv 11.157 de unități înmatriculate, față de 23.177 câte erau înregistrate în august 2019. Procentul vehiculelor comerciale a fost și mai mare, 60,62%, însă pierderea în volume este mai mică, circa 2.000 de unități.

Potrivit datelor transmise de DRPCIV, cele mai multe autoturisme înmatriculate au fost Dacia, cu 3.757 de unități, Volkswagen, 892, Renault, 766, Skoda, 742, și Toyota, 616 autoturisme.

Dacia pierde cotă de piață în Europa, după șapte luni și peste 150.000 de vehicule în minus CITEȘTE ȘI Dacia pierde cotă de piață în Europa, după șapte luni și peste 150.000 de vehicule în minus

Rezultatul foarte slab al înmatriculărilor din august este efectul întârzierilor generate de numerele provizorii, unic în Europa, numere care pot fi utilizate timp de 90 de zile de la data achiziției. Mai exact, cele mai multe din vehiculele înmatriculate în august au fost cumpărate în luna mai, o lună în care România s-a aflat în stare de urgență, cu restricții de circulație. În același timp, procentul mare al declinului este cauzat și de baza de raportare: luna august a fost anul trecut un vârf, ca urmare a schimbărilor legislației privind emisiile, la 1 septembrie 2019.

Recul al pieței auto, în august. Înmatriculările au scăzut cu peste 50%, din cauza pandemiei

Volumul raportat în august este mai mic decât cel din iulie, când erau înmatriculate aproape 13.000 de autoturisme, cu o scădere de circa 44%.

Pe ansamblul celor opt luni, scădere pieței auto este de 37,5%, cu procente situate între 15% pentru Hyundai și 46% pentru Renault, în rândul celor mai vândute mărci din România.

Potrivit unei analize APIA, pe datele transmise de DRPCIV, piața de vehicule second-hand, importate, a scăzut și ea în august, însă cu un procent mult mai mic, 16,2%, față de anul trecut, ceea ce generează o scădere de 17,7% pe primele 8 luni, pentru aceste importuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto
dacia vanzari