Renault a anunțat sindicatele despre concedierea a peste 2.000 de muncitori din fabrici și alți 1.500 din inginerie

Renault a anunțat sindicatele despre concedierea a peste 2.000 de muncitori din fabrici și alți 1.500 din inginerie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 iun 2020

Renault a transmis sindicatelor care este ținta pentru concedierile prevăzute în planul de restructurare, incluzând, la acest moment, circa 3.600 de locuri de muncă ce vor fi desființate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Renault vrea să dea afară 2.100 de munictori din fabricile din Franța și 1.500 de angajați din inginerie, potrivit presei franceze care citează surse sindicale. Șefii companiei au transmis sindicatelor intențiile privind restructurările în acest moment, detaliind o parte din cifrele anunțate anterior. Renault și-a prezentat programul de restructurare care includea o reducere a costurilor cu peste 2 miliarde de euro, în următorii trei ani, o parte din aceste costuri fixe fiind reprezentate de salarii. Au fost anunțate la acel moment închideri de fabrici și circa 15.000 de locuri de muncă eliminate la nivel global, din uzinele și birourile Renault Group, care deține și în România fabrica de la Mioveni, Argeș, Centrul de Inginerie din Titu și alte activități, inclusiv un centru de design.

În Franța, planul inițial prevedea 4.600 de persoane concediate. Celelalte circa 1000 de persoane ar urma să fie din rândul pozițiilor auxiliare, după cum susțin sindicatele.

Șeful Renault, Jean Dominique Senard, a declarat că primele plecări vor fi voluntare, inclusiv pensionări anticipate.

Unul dintre șefii de sindicat a acuzat compania că proiectul de concediere masivă denotă „oportunism, iresponsabilitate și lipsă de respect față de angajați și acționari”. El a susținut că singurul obiectiv al acestor măsuri este reducerea producției din Franța.

ANALIZĂ Mașinile diesel au pierdut teren în luna mai în România. SUV-urile, preferate de tot mai mulți români CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Mașinile diesel au pierdut teren în luna mai în România. SUV-urile, preferate de tot mai mulți români

Planul de restructurare mai prevede o reducere cu 800 de milioane a cheltuielilor de inginerie și cercetare - dezvoltare, 650 milioane de euro în zona de producție și 700 milioane de euro în zonele administrative.

Este posibil ca patru uzine din Franța să fie închise, din care două în care erau asamblate automobile.

În total, Renault are în Franța 48.000 de angajați, din care 17.300 sunt în producție, 8.900 în inginerie și 6.600 în poziții auxiliare de suport.

În România, Renault Group are aproape 19.000 de angajați, din care peste 14.000 sunt la Mioveni, la uzinele de automobile și de motoare, iar în București, în noul centru unic lucrează circa 3.200 de persoane. Din fericire, până acum nu au fost anunțate concedieri în România în rândul angajaților Renault Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault concedieri
uzina dacia mioveni
concedieri inginerie