Renault - Aproape 2.000 de clienți vor depune plângere penală

Renault - Aproape 2.000 de clienți vor depune plângere penală
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 iun 2023

Aproape 2.000 de clienți ai Renault vor depune plângere penală împotriva producătorului auto din cauza unor motoare defecte de 1,2 litri, săptămâna viitoare, iar la acțiune s-ar putea alătura și proprietari de automobile Dacia și Nissan, a declarat vineri avocatul care îi reprezintă pe reclamanți, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Vom depune o plângere luni, în numele a aproape 2.000 de persoane”, a declarat avocatul Christophe Leguevaques pentru Reuters, adăugând că mulți alți proprietari de vehicule Renault, precum și cei ai mărcii Dacia și partenerului Nissan, s-ar putea alătura acțiunii, arată news.ro.

Nicușor Dan anunță unde va amplasa zeci de stații de încărcare pentru mașinile electrice CITEȘTE ȘI Nicușor Dan anunță unde va amplasa zeci de stații de încărcare pentru mașinile electrice

Plângerea, despre care a scris pentru prima dată ziarul Le Parisien, va fi depusă la tribunalul penal Nanterre, acuzațiile variind de la ”înșelăciune agravată, practici comerciale îndoielnice” la ”fraudă” și ”punerea în pericol a vieții altora”, a spus avocatul.

Decizia de depunere a plângerii vine în urma unor discuții nereușite între Renault și reclamanți pe tema motoarelor defecte, a adăugat el.

Plângerea se referă la motoarele pe benzină 1,2 TCe și DIG-T, fabricate între 2012 și 2016.

Va rămâne la latitudinea procurorilor să decidă dacă vor deschide o anchetă oficială.

CONFIRMARE FOTO Tranzacție surpriză - Eurotranspharma, cel mai mare transportator medical al Europei, cumpără liderul transportului farmaceutic din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Tranzacție surpriză - Eurotranspharma, cel mai mare transportator medical al Europei, cumpără liderul transportului farmaceutic din România

Un purtător de cuvânt al Renault a declarat că producătorul auto a oferit suport tehnic și ajutor financiar clienților afectați.

”Grupul Renault nu sa oprit niciodată și continuă să analizeze cererile pe care le primește”, a spus purtătorul de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al Nissan, care produce unele modele împreună cu Renault, a declarat că ”sprijină toți clienții care ar putea experimenta zgomot la motor, rateuri de aprindere, putere scăzută sau consum excesiv de ulei, în conformitate cu politicile noastre de garanție și asistență pentru clienți”.

Clienții spun că producătorii auto ar fi trebuit să emită o rechemare atunci când au descoperit o problemă cu motoarele de 1,2 litri folosite în 400.000 de vehicule în Europa între 2012 și 2016.

Mai multe autobuze vor circula între București și localitățile limitrofe de la 1 iunie CITEȘTE ȘI Mai multe autobuze vor circula între București și localitățile limitrofe de la 1 iunie

Renault a recunoscut că motoarele consumă prea mult ulei și că 133.050 de vehicule din Franța ar fi fost afectate, dar a mai spus că nu există niciun risc pentru siguranță, un punct contestat de grupul de clienți.

”Solicitările de asistență care nu au putut fi abordate au fost toate analizate cu atenție și s-a dat un răspuns”, a spus Renault.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
plangere