Restricțiile noi pentru laptop-uri pe avion ar lovi în traficul aerian, spun reprezentanții industriei

Restricțiile noi pentru laptop-uri pe avion ar lovi în traficul aerian, spun reprezentanții industriei

Sursa foto: Dmitriy Shironosov / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 iun 2017

La întrunirea anuală a Asociației Internaționale Transportatorilor Aerieni un subiect de discuție va fi propunerea pentru extinderea restricțiilor în ceea ce privește dispozitivele de mari dimensiuni pe avioane. „Recunoaștem amenințarea, dar ne îndoim de măsură”, spune șeful organizației.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Traficul aerian de pasageri a crescut în aprilie cu 10,7%, fiind cea mai mare rată de creștere din aprilie 2011 încoace, însă transportatorii se așteaptă la un an cu dificultăți. Planurile de extindere a restricțiilor privind laptop-urile și protecționismul în creștere sunt principalele provocări, iar acestea vor fi dezbătute la întâlnirea din 4 -6 iunie, de la Ciudad de Mexico, a Asociației Internaționale Transportatorilor Aerieni - International Air Transport Association (IATA), care reunește 275 de grupuri aeriene din întreaga lume.

Măsurile preconizate de SUA și Marea Britanie pentru a interzice luarea laptop-urilor și a altor dispozitive electronice de mari dimensiuni în cabinele avioanelor ar fi în măsură să tempereze cererea pentru traficul aerian. „Vedem ce se întâmplă în Europa, vedem ce se întâmplă în SUA... Orice barieră la granițe o percepem ca o amenințare”, a declarat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac, potrivit Reuters.

EXCLUSIV FOTO Dacia a început producția noului Logan MCV Stepway. Modelul este livrat deja pe piețele vestice, în România va fi lansat în curând CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Dacia a început producția noului Logan MCV Stepway. Modelul este livrat deja pe piețele vestice, în România va fi lansat în curând

Deja restricțiile de acest tip impuse pe rute dinspre Orientul Mijlociu căre SUA în martie au lovit traficul aerian pe acest segment de piață. Companii precum Fly Emirates, Qatar Airways și Turkish Airlines resimt impactul. IATA propune ca alternativă, o flitrare mai atentă a acestor dispozitive la porțile de securitate. „Recunoaștem amenințarea, nu avem îndoieli legate de aceasta, dar ne îndoim de măsură”, spune de Juniac.

Transportatorii aerieni, mai puțini profitabili decât în 2016

Industria care transportă 10 milioane de persoane pe zi și-a revizuit previziunile pentru anul în curs, estimând o cădere cu 16% a profiturilor nete ale grupurilor membre IATA față de anul trecut, la 29,8 miliarde dolari. Majorarea prețurilor carburanților și creșterea costurilor cu forța de muncă sunt principalii factori care antrenează acest declin. „Volumele mari nu înseamnă necesar o profitabilitate ridicată pentru industria de transport aerian”, spune Brian Pearce, economist-șef la IATA.

viewscnt
Afla mai multe despre
iata
sua
marea britanie
europa