România, în top 5 piețe importante pentru Ford, în Europa. Care au fost cele mai vândute modele ale americanilor în 2017

România, în top 5 piețe importante pentru Ford, în Europa. Care au fost cele mai vândute modele ale americanilor în 2017
scris 27 ian 2018

România se numără printre piețele cu cea mai bună cotă a mărcii Ford, în Europa, însă regiunea europeană a adus scăderi mari ale profitului în 2017 pentru compania americană. Reprezentanții Ford au confirmat procesul de reducere a numărului de modele și de reorientare către SUV-uri și crossovere, odată cu anunțarea rezultatelor financiare pentru 2017.

Ford își regândește afacerea și o reașează în căutarea unei mai bune profitabilități și a utilizării eficiente a modelelor produse, cu o reducere a costurilor de 14 miliarde de dolari.

Sunt căutate produsele cele mai profitabile, în special „off-roaderele autentice”, după cum a declarat Jim Farley, președinte pentru piețe globale. Cei de la Ford au estimat o creștere cu 10 procente a segmentului SUV-urilor și o scădere cu un procent similar pe zona de turisme.

Cifrele provizorii privind rezultatele financiare ale Ford nu au fost mulțumitoare, cu o scădere de 19 procente a profitului brut, la 8,4 miliarde dolari, și o reducere a marjei de profit de la 6,7 la 5 procente.

Una dintre cauzele scăderii a fost generată de afacerea din Europa, care, în ultimul trimestru din 2017, a scăzut cu 66 de procente, la 56 milioane de dolari, și cu 81% pe întreg anul, la 234 milioane de dolari. Analiștii sunt de părere că impactul cel mai mare a fost generat de efectele Brexit, știut fiind că Marea Britanie este cea mai importantă piață a Ford în Europa. Prețul oțelului și cel al aluminiului, dar și cursurile de schimb au influențat cifrele, potrivit celor de la Ford.

Șefii companiei mizează pe o revenire în 2018, cu ajutorul celor 23 de modele noi ce vor fi lansate la nivel global, mai mult decât dublu față de noutățile din 2017.

SIAB, Salonul Internațional de Automobile din București, se întoarce la Romexpo după o pauză de 11 ani CITEȘTE ȘI SIAB, Salonul Internațional de Automobile din București, se întoarce la Romexpo după o pauză de 11 ani

Partea pozitivă a datelor financiare este faptul că veniturile au crescut, cu 3,3%, la 156,8 miliarde dolari, ceea ce lasă loc de intervenții pentru reducerea conturilor și creșterea profitului.

Vânzările Ford în cele mai importante piețe s-au ridicat la 1,3 milioane de autovehicule, în creștere cu numai 0,5%, respectiv 1,5 milioane de vehicule în Euro 50 (inclusiv țările din fosta URSS și din afara UE), cu 1,4% mai multe. 

România, în top 5 piețe importante pentru Ford, în Europa. Care au fost cele mai vândute modele ale americanilor în 2017

Situația vânzărilor pe modele în Europa arată destul de bine pentru SUV-uri, subliniază scăderea pe care Fiesta a avut-o odată cu schimbarea de generație și lasă loc de speranțe pentru modelul care a devenit românesc de anul trecut, EcoSport, dar care nu apare în statistici în varianta nouă, de la Craiova, deoarece intră în showroom-uri abia în această perioadă.

Ford Fiesta rămâne vârful de lance, în pofida scăderii de 14%, urmat de Focus și Kuga.

SUV-urile Edge și Kuga sunt modelele cu cea mai mare creștere, iar șefii Ford au sesizat aspectul, acesta fiind și motivul mutării EcoSport în uzina din România. Un alt model cu un succes important, cel puțin la nivel de creștere, este Ka+, versiunea europeană care este construită p eplatforma Fiesta și este marketată ca o mașină subcompactă de buget, în rivalitate directă cu Dacia Sandero.

România a devenit o piață importantă pentru Ford, aflându-se pe lista țărilor cu cea mai mare cotă de piață a mărcii, după Marea Britanie, Irlanda, Turcia și Ungaria. În Romania Ford a înregistrat o cotă de 8.9 % în creștere cu aproape 1 procent, corespunzătoare unui volum de  11.800 de vehicule, cu 2.300 mai mutle față de anul trecut.

Cele mai mari piețe pentru Ford au fost, anul trecut, Marea Britanie, Germania și Italia, însă Regatul Unit a adus o scădere de aproape 14 procente pentru americani.

România, în top 5 piețe importante pentru Ford, în Europa. Care au fost cele mai vândute modele ale americanilor în 2017

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
piata auto