Stellantis își construiește în Polonia al optulea hub software din lume și angajează 300 de specialiști

Stellantis își construiește în Polonia al optulea hub software din lume și angajează 300 de specialiști
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 feb 2023

Stellantis își construiește un nou centru de dezvoltare software pentru automobile, în Polonia, acesta fiind al optulea din lume și al patrulea din Europa. Compania vrea să obțină venituri de ordinul zecilor de miliarde din servicii online.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Peste 300 de specialiști în analiza datelor, dezvoltare de software și validare vor fi angajați în Gliwice, Polonia, de Stellantis, în viitorul centru de inginerie și software, pe care îl va integra în rețeaua existentă dedicată noilor generații de automobile. Centrul va fi construit în apropiere de uzina Stellantis din această țară, iar angajările și demararea activității vor fi făcute cu ajutorul unei companii de inginerie digitală, GlobalLogic Inc. Potrivit informațiilor Stellantis, echipa centrului care se va numi Poland Softwre Hub se va concentra pe dezvoltarea de software și aplicații softwre de bază, pe DevOps și pe validare automată.

„Deschiderea acestui nou Software Hub în Polonia reprezintă un alt pas major în implementarea Planului nostru Strategic Dare Forward 2030”, a declarat Yves Bonnefont, Chief Software Officer al Stellantis. „Software-ul joacă un rol cheie în eforturile noastre de a fi lideri în industrie în domeniul experienței clienților pentru produse și servicii, precum și în angajamentul nostru de a atinge neutralitatea carbonului până în 2038.”

Cele opt hub-uri de software ale Stellantis din lume sunt împărțite pe mai multe continente, în șapte țări, Brazilia, în Pernambuco, Franța, Poissy, Germania, Rüsselsheim, India, Bangalore și Hyderabad, Italia, Torino, Polonia, Gliwice, și SUA, Auburn Hills, Michigan.

Stellantis spune că echipa din Polonia va contribui la dezvoltarea globală a rețelei de creare de software a companiei, aceasta fiind o componentă auto esențială pentru generarea de funcții orientate către client, pe toată durata de viață a mașinii, cu actualizări și posibilitatea de adăugare de noi funcționalități timp de mai mulți ani de la punerea în funcțiune a vehiculului.

Dacia lansează Spring în Africa. „Este o adevărată revoluție.\ CITEȘTE ȘI Dacia lansează Spring în Africa. „Este o adevărată revoluție."

„Crearea unei infrastructuri în vehiculele noastre care se poate adapta fără efort la așteptările clienților noștri este o parte fundamentală a ambiției generale a Stellantis de a oferi soluții de mobilitate de ultimă generație”, a declarat Tara Vatcher, vicepreședinte senior, Arhitectură software și dezvoltare al Stellantis, după anunțul făcut de companie.

Strategia software Stellantis vrea să genereze venituri de 20 de miliarde de euro anual, din vehiculele conectate, prin intermediul platformelor tehnologice, prin modul în care clienții interacționează cu mașinile lor.

Companiile auto au început deja să genereze venituri din automobilele inteligente și conectate, prin vânzarea de funcții și abonamente pentru servicii legate de utilizarea automobilului, dar și fără legătură cu acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
stellantis
hub software
masini conectate
servicii online masina