Taxify, concurentul Uber, intră și pe piața de curierat din România

Taxify, concurentul Uber, intră și pe piața de curierat din România
scris 22 oct 2018

Compania estoniană Taxify, dezvoltator al aplicației de ride-sharing omonime și concurenta Uber, intră și pe piața de curierat din România, lansând serviciul Taxify Delivery, disponibil la acest moment doar în București.

Tarifele vor fi percepute strict în funcție de distanță, costul minim fiind de 10 lei.

Aplicația permite unui utilizator să cheme o mașină și să-i înmâneze șoferului coletul, care este dus astfel la destinație, compania susținând că media de așteptare va fi de circa 5 minute.

Recent, compania a primit o finanțare de 175 de milioane de dolari, ajungând astfel să fie evaluată la peste 1 miliard de dolari, ceea ce o plasează pe lista așa-numiților unicorni. În finanțe, termenul “unicorn” este folosit pentru a descrie un start-up evaluat la cel puțin 1 miliard de dolari. În prezent, în lume există peste 190 de astfel de companii cu finanțare privată.

Compania a declarat că va folosi banii pentru a își dezvolta tehnologiile și a se extinde în Europa și Africa.  

Bell și Safran vor să dezvolte taxiuri aeriene și sisteme de decolare și aterizare verticală CITEȘTE ȘI Bell și Safran vor să dezvolte taxiuri aeriene și sisteme de decolare și aterizare verticală

Taxify a deschis în această primăvară un birou în București, care servește drept centru de inginerie software. Biroul din București, situat în zona Eroilor, va fi un centru de inginerie software și are potențialul de a deveni unul dintre cele mai mari sedii Taxify din lume.

Compania are în prezent aproximativ 500 de angajați la nivel global.

Anul trecut, Taxify și-a înființat oficial subsidiară în România, condusă chiar de fondatorul și CEO-ul Markus Villig.

Pe piața clasică locală de curierat, primele două poziții sunt ocupate de FAN Courier și Urgent Cargus, ultima preluată recent de Abris Capital, dar operează și platforma de livrare Glovo, a cărei intrare în România a fost anunțată în exclusivitate de Profit.ro și care asigură servicii de transport pentru diferite pachete.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
taxify
cluj-napoca