Toyota a încheiat anul fiscal cu un declin de profit, dar țintește un nou record de vânzări în următorul an

Toyota a încheiat anul fiscal cu un declin de profit, dar țintește un nou record de vânzări în următorul an
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 mai 2023

Efectele crizei de semiconductori, impactul Covid și „dezastrele naturale” sunt influențele negative cele mai importante invocate de Toyota pentru scăderea performanțelor financiare în anul fiscal care tocmai s-a încheiat la 31 martie. Chiar și așa, japonezii și-au propus să doboare toate recordurile de vânzări, în următoarele 12 luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Constructorul nipon de automobile Toyota, cea mai mare companie auto din lume după numărul de vehicule vândute, a anunțat o diminuare a rezultatelor sale financiare în ultimele 12 luni, în pofida faptului că „dealerii, furnizorii și fabricile au muncit din greu”, fapt care a condus de altfel la o creștere a producției și a vânzărilor. În total, compania a vândut, la nivel global, 10,55 milioane de autovehicule cu toate brandurile sale, ponderea majoră fiind a mărcilor Toyota și Lexus, care au vândut 10,38 milioane de vehicule.

Creșterea față de anul anterior a fost mică, 1,7%, dar importantă, în condițiile în care industria auto, inclusiv Toyota, s-a confruntat cu criza de semiconductori care a făcut extrem de dificilă menținerea producției la nivelul cererii. Vârful de creștere a fost în Japonia, unde volumul a fost de 8,8 milioane de vehicule, cu 7,2% mai multe decât în anul anterior, în timp ce Europa a avut cel mai mic avans, 0,5%, cu 2,4 milioane de vehicule.

În acest context al vânzărilor, veniturile Toyota au crescut la 37.154 miliarde de yeni (circa 250 miliarde euro), cu aproape 6 mii de miliarde de yeni (18,4%) în plus, comparativ cu anul fiscal anterior. Aici se opresc însă performanțele din ultimul an fiscal, pentru că dacă intrăm în zona de profituri, cifrele sunt mai mici decât în anul 2021. Cea mai mare scădere a fost însă în dreptul profitului net, care s-a redus și el cu aproape 300 de milioane de yeni, corespunzător unui declin de 13,3%.

VIDEO Volvo anunță al doilea SUV electric din familia EX. „Ceva mic urmează să vină!” CITEȘTE ȘI VIDEO Volvo anunță al doilea SUV electric din familia EX. „Ceva mic urmează să vină!”

În primul rând, rezultatul operațional net al Toyota a fost mai mic cu 270 de milioane de yeni, ceea ce înseamnă un declin de -9 procente, valoarea acestuia fiind de 2.725 miliarde yeni, iar profitul EBIT a scăzut la 3.600 de miliarde (-8,1%), fiind mai mic cu peste 300 de milioane de yeni decât cel de anul trecut.

Toyota spune că cel mai mare impact asupra creșterii costurilor și, implicit, asupra rezultatului operațional l-a avut scumpirea materialelor, însă a reușit să recupereze „prin eforturi de îmbunătățire a structurii profitului” și să obțină un rezultat mai bun decât prognoza anterioară.

Pentru următorul an fiscal, Toyota estimează o revenire a acestor indicatori, atât a veniturilor, cât și a profitului, cu un profit operațional de 3.000 de miliarde yeni. Vânzările sunt estimate, de asemenea să crească, simultan cu ieșirea din criza de semiconductori, la 10,1 milioane de unități pentru divizia Toyota/Lexus și la un nivel de 11,38 milioane de unități pentru întreaga companie, cu 7,8%, ceea ce ar reprezenta un nou record absolut de vânzări pentru companie.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota vanzari
productie toyota
criza semiconductori
profit toyota