Toyota, noi suspendări ale producției, din cauza crizei de semiconductori. Și din nou scuze

Toyota, noi suspendări ale producției, din cauza crizei de semiconductori. Și din nou scuze
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 mai 2022

Cel mai mare constructor auto din lume, Toyota, și-a ajustat planurile de producție pentru luna iunie și a anunțat și noile estimări pentru restul anului. Chiar dacă scăderile sunt mai mici decât până acum, constructorul spune că va pierde „zeci de mii de autovehicule”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Toyota și-a transmis din nou scuze clienților, furnizorilor și partenerilor săi pentru o nouă ajustare a producției cauzată de lipsa de componente electronice necesare. Compania japoneză spune că în iunie speră să producă 850.000 de autovehicule, „cu câteva zeci de mii mai puțin” față de planurile anterioare, comunicate la începutul anului furnizorilor. Vor fi produse 250.000 de autovehicule în Japonia și 600.000 de autoturisme în uzinele din alte țări.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale

În acest moment, cei de la Toyota mizează pe o producție de 850.000 de autovehicule în lunile de vară (iunie – august), cu un total de 9,7 milioane de vehicule produse la finalul anului fiscal 2023.

„Criza de semiconductori, răspândirea Covid-19 și alți factori fac dificilă o previziune, dar vom continua să facem orice efort posibil pentru a livra pe cât de multe vehicule putem, clienților noștri, cât mai repede posibil”, transmite Toyota.

Luca de Meo, CEO Renault, critică politicienii europeni pentru viitoarele norme Euro 7: Văd adesea o lipsă de bun simț. O mașină va costa cu 1.000 de euro mai mult CITEȘTE ȘI Luca de Meo, CEO Renault, critică politicienii europeni pentru viitoarele norme Euro 7: Văd adesea o lipsă de bun simț. O mașină va costa cu 1.000 de euro mai mult

Planul de producție actualizat prevede noi opriri ale liniilor din uzinele din Japonia, unde sunt produse modele Crown, Noah, Voxy, MIRAI, bZ4X, Yaris, Corolla, RAV4, Prius, Land Cruiser, Aqua, C-HR și 4 Runner, precum și modelele Lexus. Vor fi oprite între două și cinci zile 16 linii de producție din 10 uzine japoneze, în plus față de opririle anunțate anterior, care erau între două și 5 zile, astfel că vor fi uzine care vor opri activitatea 11 zile.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota productie
vanzari toyota
criza semiconductori