ULTIMA ORĂ Fondurile Rabla pentru companii și instituții, epuizate în două ore. La Rabla Plus mai sunt foarte puțini bani

ULTIMA ORĂ Fondurile Rabla pentru companii și instituții, epuizate în două ore. La Rabla Plus mai sunt foarte puțini bani
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 mar 2024

Fondurile alocate de AFM pentru Programul Rabla, atât pentru persoane juridice, cât și pentru instituții de stat, s-au epuizat în mai puțin de două ore de la lansarea programului, conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

VEZI AICI ȘI Rabla - Obligație de a avea un autocolant. Ce riscă șoferii care dau jos autocolantul

La ora 12.00, bugetul AFM pentru Programul Rabla din acest an, dedicat persoanelor juridice, private sau publice, era deja epuizat. Primele sume atrase au fost cele pentru instituții, numărul de dosare fiind mai mic, în condițiile în care s-au putut solicita fonduri pentru mai multe vehicule.

VIDEO Imagini aeriene de pe Autostrada Moldovei. Unde au ajuns muncitorii lui Umbrărescu CITEȘTE ȘI VIDEO Imagini aeriene de pe Autostrada Moldovei. Unde au ajuns muncitorii lui Umbrărescu

La Rabla Clasic, au fost disponibile 120 de milioane lei, din care jumătate pentru persoane juridice private, restul pentru cele publice. Primele s-au epuizat cele publice, cu 28 de dosare depuse în mai puțin de o oră, cu o valoare totală de 71,6 milioane de lei, peste limita bugetului. La companii, s-au depus 1.429 de dosare, cu o depășire de numai 721.500 lei.

Pentru Rabla Plus, bugetul a fost de 140 de milioane lei pentru companii private și 140 milioane lei pentru instituții publice. Numărul de dosare depuse a fost mai mic, pentru că sumele alocate pentru un vehicul sunt mai mari.

FOTO „Priza la stâlp”, în teste la Brașov. În următoarele șase luni încărcarea va fi gratuită CITEȘTE ȘI FOTO „Priza la stâlp”, în teste la Brașov. În următoarele șase luni încărcarea va fi gratuită

Singurul buget care nu s-a epuizat este cel pentru entități private unde s-au depus circa 1000 de dosare până la ora 12.00, fiind depășită suma de 100 milioane de lei. La Instituții, bugetul s-a epuizat rapid, cu 536 de dosare și suma totală solicitată de 148.320.000 lei, peste limita de buget.

Pentru persoanele fizice, bugetul alocat a fost de 180 milioane lei la Rabla Clasic și 420 de milioane de lei, la Rabla Plus, și  iar dosarele se depun în acest caz la dealerii autorizați care s-au înscris în program. Reprezentanții industriei auto estimau un interes mai scăzut în acest an pentru finanțările prin Rabla Plus, având în vedere că a scăzut suma pe care statul o alocă pentru un vehicule electric sau hibrid.

Din 2024, sumele alocate de stat s-au diminuat la jumătate, la Rabla Plus, în timp ce la Rabla Clasic au rămas la fel: 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

VIDEO Noi imagini spectaculoase de la cel mai mare tunel de autostradă din România CITEȘTE ȘI VIDEO Noi imagini spectaculoase de la cel mai mare tunel de autostradă din România

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP și a cărui valoare nu depășeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziționarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale au putut beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situația în care au optat pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, beneficiază de prima de casare de 10.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puțin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Tesla va produce în Europa cel mai ieftin model. Cât va costa CITEȘTE ȘI Tesla va produce în Europa cel mai ieftin model. Cât va costa

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de 25.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta, 13.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP, și 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Începând de anul acesta, autovehiculele achiziționate în cadrul acestor programe, vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl mențină până la finalizarea perioadei de monitorizare.

viewscnt
Afla mai multe despre
rabla
rabla plus
reducere vouchere rabla
ecotichet rabla