ULTIMA ORĂ Preț mai mic la benzină și motorină, temporar. Ministrul Energiei pune pe tapet reducerea accizei la carburanți, prin țintirea unui ″prag psihologic″ de preț

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță că lucrează, împreună cu premierul Ilie Bolojan, la un ″scenariu″ de reducere a accizei la carburanți, pe fondul scumpirilor la pompă generate de războiul din Orientul Mijlociu, declanșat de atacul Israel-SUA asupra Iranului, și în condițiile în care companiile de transport au solicitat deja public această măsură.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ Preț mai mic la benzină și motorină, temporar. Ministrul Energiei pune pe tapet reducerea accizei la carburanți, prin țintirea unui ″prag psihologic″ de preț

″Știu că oamenii au nevoie de un mesaj foarte clar din partea noastră. Știu că uneori apar breaking news-uri. Sunt întrebat de dimineața până seara când se fac motorina și benzina 10 lei. Poate peste câțiva ani! Am vorbit și cu transportatorii, am stat și cu Banca Națională, am făcut scenarii

Lucrăm acum, cu premierul, inclusiv la un scenariu prin care să reducem acciza pentru prețul de peste 8 lei, într-o formă în care să temporizăm cât mai mult.

Sunt lucruri pe care le facem pe teritoriul nostru, dar un val extrem de puternic venit pe plan internațional, dacă acest conflict va mai dura 3 săptămâni, 4 săptămâni, va fi extrem de greu de anticipat. Lucrurile se schimbă de la o oră la alta″, a spus Ivan, la Antena 3.

Măsuri împotriva pasagerilor din avioane care nu își pun căști când își folosesc dispozitivele mobile, la United Airlines CITEȘTE ȘI Măsuri împotriva pasagerilor din avioane care nu își pun căști când își folosesc dispozitivele mobile, la United Airlines

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a cerut Guvernului chiar ieri reducerea imediată a accizelor la benzină și motorină.

Conform acestora, acciza la motorină a atins un maxim istoric de 466 euro/1.000 litri (cca. 2.317,59 lei/1.000 litri) anul trecut, situându-se semnificativ peste minimul european de 330 euro. Transportatorii rutieri au solicitat o rambursare a accizei de 150 euro/1.000 litri (aproximativ 0,75 lei/litru), invocând pierderea competitivității din cauza nivelului ridicat al taxei din România față de media UE.

FOTO România va boicota ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice - ministru ucrainean CITEȘTE ȘI FOTO România va boicota ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice - ministru ucrainean

De asemenea, acciza la benzină a crescut de la 1 ianuarie 2025 la 2.528 lei pentru 1.000 de litri, față de nivelul anterior de 2.382 lei. Această majorare, alături de posibile creșteri de TVA, a contribuit la scumpirea carburanților la pompă, cu impact suplimentar și în 2026, depășind în unele momente 8 lei pe litru în funcție de evoluțiile pieței.

″Unul dintre scenariile la care lucrăm este această ajustare temporară, ca timp și ca interval de preț, pentru a reduce sub un anunit prag psihologic costul, dacă vom avea o tendință de creștere continuă în următoarele zile″, a mai spus ministrul Energiei. 

Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a efectuat ieri prima scumpire de la declanșarea conflictului din Iran, una considerabilă, de 15 bani/litru, atât a benzinei, cât și a motorinei.

SURPRIZĂ Alexandrion are în plan să ridice și chiar să cumpere benzinării CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Alexandrion are în plan să ridice și chiar să cumpere benzinării

Pe 2 martie, ministrul declarase că dezavuează total ″acele speculații care au apărut în spațiul public cu motorina sau benzina 10 lei″, ca fiind ″niște minciuni sfruntate″, adăugând că ″nu există în momentul de față niciun argument rațional, comercial, economic pentru care s-ar putea să ajungă prețul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei″.

A doua zi, ministrul a spus însă că există totuși acest risc.

″În momentul de față, contează foarte mult cât mai durează acest conflict. Pe datele pe care le-am avut acum 2 zile, acest scenariu era total improbabil.

În momentul de față, când ne uităm la cifre, dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 de dolari, atunci da, există acest risc. Și dacă va mai crește în continuare prețul la tona de motorină, există, din nefericire, acest risc.

Depinde foarte mult de cum evoluează situația în Orientul Mijlociu, lucru pe care, din păcate, nu putem să-l controlăm nici noi din România, nimeni din Occident″, a spus ministrul Energiei.

UEFA a publicat radiografia financiară a fotbalului european. Ce venituri au echipele din România CITEȘTE ȘI UEFA a publicat radiografia financiară a fotbalului european. Ce venituri au echipele din România

Prețul țițeiului pe piețele internaționale a depășit nivelul de 84 dolari/baril, după ce comandantul Gărzilor Revoluționare iraniene a anunțat că strâmtoarea Ormuz este închisă traficului maritim și că Iranul va incendia orice navă care încearcă să treacă pe acolo.

La începutul anului, petrolul costa cam 60-61 dolari/baril.

Strâmtoarea Ormuz este o cale de transport pentru peste 20% din petrolul mondial.

Economiștii ING consideră că blocarea unui «gât» prin care trec anual 20 de milioane de barili de petrol ar produce „un șoc al ofertei de proporții istorice, petrolul putând ajunge la un preț de 100-140 de dolari/baril.

Sursa video: Digi 24

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2353 -0.0037-0.07 %
1 USD4.5194 -0.0228-0.50 %
1 GBP6.0646 -0.0068-0.11 %
1 CHF5.6813 +0.0019+0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite