VIDEO Câștigător anunțat la licitația de finalizare a singurului tronson lipsă dintre Târgu Mureș și Cluj-Napoca

VIDEO Câștigător anunțat la licitația de finalizare a singurului tronson lipsă dintre Târgu Mureș și Cluj-Napoca
scris 1 feb 2022

O asociere de constructori româno-spaniolă a câștigat contractul pentru finalizarea lotului Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania A3, tronsonul reziliat în urmă cu un an din cauza blocajelor. Oferta câștigătoare este de circa 364 de milioane de lei, presupune 3 luni de proiectare și 18 luni pentru execuție. La momentul rezilierii stadiul fizic al tronsonului era de sub 40%.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA, cu prețul de 363.798.484,19 Lei fără TVA, anunță CNAIR.

Ryanair scumpește biletele CITEȘTE ȘI Ryanair scumpește biletele

Durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor, scrie Hotnews.ro.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

În martie 2021 contractul pentru realizarea celor 15,7 km de autostradă A3 dintre Chețani și Câmpia Turzii a fost reziliat de către Compania de Drumuri. Contractul fusese semnat în 2015 cu firma românească Straco și ajunsese în 2021 abia la stadiul de sub 40%

Contractul fusese semnat în 2015 cu firma românească Straco, intrată apoi în insolvență, pe circa 280 de milioane de lei (45% din valoare estimată la licitație), iar după șase ani a ajuns abia la stadiul de sub 40%.

Pro Infrastructura publica în martie un video cu șantierul la zi și dă verdictul: „imaginea dezastrului în derularea proiectelor de infrastructură”.

Sursa video: Asociatia Pro Infrastructura

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada a3
targu mures
cluj napoca