VIDEO & FOTO Designerii Dacia explică de unde s-au inspirat pentru noul logo: „Lanțuri și roți dințate.”

VIDEO & FOTO Designerii Dacia explică de unde s-au inspirat pentru noul logo: „Lanțuri și roți dințate.”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 8 iul 2021

Dacia a anunțat luna trecută schimbarea radicală a imaginii sale, a identității vizuale, printr-o nouă emblemă (siglă), un nou logo, culori corporate noi, un font complet schimbat pentru comunicare. Toate aceste noutăți vin în contextul relansării mărcii românești în cadrul planului Renaulution al CEO-ului Luca de Meo, care a decis înființarea unui noi unități de business, care să cuprindă Dacia și Lada și să aibă o autonomie mult mai mare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

„Dacia sfidează regulile de manual încă o dată”, spun cei de la Dacia, amintind schimbările introduse în comunicare publică: o prezență insistentă și autentică, simboluri ale simplicității și robusteții, culori care evocă natura și spațiile deschise.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

David Durand, cel care se ocupă de designul mașinilor Dacia de foarte mulți ani și care a deținut, pentru moment, și poziția de designer șef al mărcii, după plecarea surprinzătoare a lui Alejandro Mesonero Romanos, explică în ce constă schimbarea. David are 49 de ani și este în prezent șeful studioului de design Dacia.

VIDEO & FOTO Designerii Dacia explică de unde s-au inspirat pentru noul logo: „Lanțuri și roți dințate.”

„Am decis să întărim identitatea vizuală, în coerență cu viitoarele vehicule ale gamei. Am lucrat mână în mână cu echipa de marketing, iar Julie a preluat designul identității vizuale”, spune cel care a contribuit decisiv la crearea modelelor Dacia existente în portofoliu.

Julie despre care vorbește David este art director și șef design identitate vizuală Dacia, astfel că ea știe exact ce s-a întâmplat cu noul logo al mărcii.

Dacia are prima lună de creștere în Germania, dar este pe pierdere, după șase luni. Vânzările Ford Puma, afectate și ele pe această piață CITEȘTE ȘI Dacia are prima lună de creștere în Germania, dar este pe pierdere, după șase luni. Vânzările Ford Puma, afectate și ele pe această piață

„Am dezvoltat un foarte simplu limbaj formal, pared-down, aproape minimalist, când am început să lucrăm la logo, principalul element al noii identități vizuale. Am eliminat liniile verticale ale literelor D și A și am păstrat ceea ce era esențial pentru a citi literele logo-ului. Ne-am inspirat de la obiecte din viața de zi cu zi, precum uneltele, lanțuri, angrenaje, care sunt robuste și funcționale. Emblema (n.r. sigla) provine din logo, literele D și C sunt legate, pentru a crea un lanț. Am izolat litera D și am lucrat la ea astfel încăt să creeze o săgeată care simbolizează dinamismul și faptul că marca este îndreptată către viitor.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

Am creat de asemenea noi fonturi, care au literele încadrate într-un pătrat în ideea de a avea forme care se aștează unele peste altele. Gama de culori a fost redesenată, fiind inspirată din culori ale naturii. Kaki este acum principala culoare Dacia și vine cu alte culori complementare, culori de pământ, cu este Terracotta și un kaki închis, pentru a lega marca de pământ. Am adăugat două culori stridente, un orange strălucitor și un verde aprins, în spiritul tehnologiei. Au o bună prezență pe ecran și subliniază informațiile cheie.”

VIDEO & FOTO Designerii Dacia explică de unde s-au inspirat pentru noul logo: „Lanțuri și roți dințate.”

David Durand spune că etapa următoare în procesul de introducere a noii identități vizuale Dacia va fi aplicarea noului logo și al siglei pe noile modele. Pentru prima dată, termenul pentru lansarea primului model cu noul logo este anunțat detaliat de un angajat al Dacia: toamna anului 2022. Acesta va fi viitorul monovolum/crossover care va înlocui Lodgy și MCV în gama Dacia, ultimul model ce va fi lansat înainte de a treia generație Duster (2023) și, în sfârșit, noul Bigster, ce va fi prezentat, cel mai probabil în 2024.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
noul logo dacia
design sigla dacia
culori dacia