VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 feb 2024

Dacia Spring a ajuns la momentul unui face-lift, iar decizia companiei a fost una radicală. Primul automobil electric al Dacia a suferit transformări importante, chiar dacă mașina este, în esența ei, aceeași ca acum patru ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Designerii Dacia au reușit să transforme modelul electric Spring din câteva elemente esențiale și au făcut ca acest model să arate aproape nou, deși structura principală a caroseriei, platforma, grupul motopropulsor rămân neschimbate. Practic, Dacia Spring a suferit o serie de îmbunătățiri estetice la exterior și o redesenare aproape completă a interiorului, care face din acest model unul atractiv.

FOTO Start într-un amplu proiect de construire a unei noi magistrale de metrou CITEȘTE ȘI FOTO Start într-un amplu proiect de construire a unei noi magistrale de metrou

Principalele modificări estetice la exterior sunt în zona frontală, în primul rând, unde farurile și grila au fost complet redesenate. Luminile de zi au preluat forma regăsită la farurile noului Duster, un Y răsturnat cu cele două aripioare care sugerează aripile unei rachete. Farurile principale, situate în partea de jos a barei de protecție, au o formă nouă, iar bara în ansamblul ei este de asemenea complet schimbată. Aspectul general al părții frontale este în consecință diferit, amintește de noul Duster și are o apariție mai urbană, față de aspectul de crossover anterior.

De altfel, pare că întreg efortul echipei de designer a fost să diminueze la maxim imaginea de SUV, de crossover, a lui Spring. Un exemplu este dispariția unuia dintre elementele care făceau acest lucru: barele de acoperiș false, care nu mai există. Oricum, ele nu aveau niciun rost, erau inutile și foloseau doar la aspect. Ele erau din plastic lipit și nu putea purta nici cea mai mică greutate.

Următoarea schimbare cel puțin la fel de vizibilă este în zona blocurilor optice din spate, acolo unde stopurile au fost redesenate complet și integrate într-o bandă de plastic cu aspect de fibră de carbon pe care se regăsește inscripționată denumirea DACIA. Stopurile preiau și ele litera Y răsturnată, la fel ca noul Duster.

VIDEO Pregătiri pentru noi lucrări la cel mai dificil tronson de autostradă din istoria României CITEȘTE ȘI VIDEO Pregătiri pentru noi lucrări la cel mai dificil tronson de autostradă din istoria României

Alte schimbări exterioare sunt noile jante de 15, care sunt oferite pe două dintre cele trei echipări, precum și pasajele roților protejate cu plastic negru, care au un mic detaliu de design inexistent anterior.

În rest, panourile de tablă ale caroseriei sunt (aproape) neschimbate comparativ cu modelul pre-facelift.

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

Interior complet nou

La interior, situația este cu mult mai mult schimbată, pentru că Spring a primit un bord nou, ecrane complet noi, selectorul de moduri de condus nou, volan nou, scaune noi, alte elemente de design și de utilitate.

Bordul complet redesenat este mai modern și, până la momentul la care vom putea testa calitatea lui, putem remarca aspectul plăcut, cu spații de depozitare și cu noi grile de aer ale sistemului de ventilație.

VIDEO Ministrul Transporturilor a răbufnit pentru nesemnarea unui contract de autostradă: Suntem ca în Kafka. De ce blochezi un proiect extrem de important? CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Transporturilor a răbufnit pentru nesemnarea unui contract de autostradă: Suntem ca în Kafka. De ce blochezi un proiect extrem de important?

Ecranul central (pe versiunile care vor avea ecran central) este complet nou, are 10 inci și o formă similară cu cel de pe Duster 3. Și ecranul instrumentarului de bord este nou, are 7 inci și o formă nouă și ambele ecrane beneficiază de o grafică similară cu noul Duster 3. Nu în ultimul rând, volanul cu noi comenzi, inclusiv un satelit de comandă cunoscut deja de pe alte modele, cresc confortul și ușurința în utilizare.

Scaunele sunt și ele schimbate, având o tapițerie textilă, în locul pielii sintetice criticată de mulți clienți.

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

Noutăți tehnice și versiuni de echipare

Dacia nu a adus schimbări sistemului de propulsie, deși au existat diverse informații în acest sens. Bateria este aceeași, 26,8 kWh, iar datele transmise de companie vorbesc acum doar despre 220 km autonomie, indiferent de tipul motorului ales de clienți. Rămân cele două motoare, de 45 CP și 65 CP, acestea fiind distribuite pe cele trei versiuni de echipare propuse.

VIDEO&FOTO Turcii încep lucrările la ultimul lot al Autostrăzii Moldovei CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Turcii încep lucrările la ultimul lot al Autostrăzii Moldovei

Cea mai ieftină va fi Essential, cu motorul de 45 și echipamente minime. Noutatea este dispariția Media Nav (acesta a fost scos deja și pe versiunea pre-facelift), acesta fiind înlocuit, ca la celelalte modele Dacia, cu Media Control, sistemul care permite conectarea telefonului și afișarea pe ecranul instrumentrului de bord a informațiilor esențiale. De asemenea, dispare sistemul de climatizare complet.

Versiunea intermediară va fi Expression, care va oferi ambele versiuni de motorizare, aceasta fiind prima noutate majoră la nivel de echipări. Nici pe Expression nu este oferit standard Media Nav, dar aici poate fi cumpărat ca opțional. În funcție de motor, pe Expression vor fi oferite jantele de 15 (standard pe 65 CP, opțional pe 45 CP).

Dacia Sandero începe anul pe primul loc în Europa. Fostul lider, Tesla Model Y, iese din Top 10 CITEȘTE ȘI Dacia Sandero începe anul pe primul loc în Europa. Fostul lider, Tesla Model Y, iese din Top 10

Versiunea de top rămâne Extreme, cu motorul de 65 CP. Conumul mediu declarat de constructor este de 14,6 kWh/100 km, pe ambele versiuni de motorizare, fiind și cel mai redus pentru un automobil electric vândut în Europa, beneficiind în special de pe urma greutății reduse (984 kg) și a motorului economic.

De asemenea, sunt introduse noi culori de caroserie, între care noul Beige Safari și noul Brick Red.

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

Noutăți practice, dotări noi

La capitolul îmbunătățiri practice merită amintit spațiul de depozitare de sub capotă, așa numitul frunk, care permite păstrarea cablurilor de încărcare. De asemenea, sistemul You Clip, introdus pe Duster, poate fi comandat și pe Spring. Acesta permite fixarea mai multor accesorii (cârlig, lanternă, suport telefon cu inducție) în anumite zone din habitaclu. Tot în zona bordului au apărut noile prize USB-C, la fel de practice.

Trecem acum la capitolul tehnologie, unde sistemele de asistență au cunoscut o actualizare importantă. Spring beneficiază acum de un update la sistemul de frânarea de urgență, unde este inclusă detectarea pietonilor și bicicliștilor/motocicliștilor, recunoașterea indicatoarelor de circulație, alerta la depășirea vitezei legale, alertă la schimbarea benzii și asistență la menținerea benzii de circulație. Butonul My Safety permite acces rapid la configurația preferată a sistemelor de asistență.

Scădere a vânzărilor de mașini pe benzină și creștere importantă la diesel, în România CITEȘTE ȘI Scădere a vânzărilor de mașini pe benzină și creștere importantă la diesel, în România

O altă noutate este funcția de optimizare a frânării regenerative, care poate fi activată prin selectorul de viteze.

La capitolul încărcare nimic nu se schimbă, rămân în vigoare toate variantele anterioare. În schimb, Spring primește funcția V2L (vehicle to load), adică poate furniza energie electrică pentru consumatori externi. Sistemul permite conectarea la mufa de încărcare cu un adaptor și care furnizează tensiune de 220 V/16 A, ce poate fi folosită pentru diferite aparate de tip camping, pentru iluminat sau pentru alte activități.

Dacia nu a anunțat deocamdată prețurile pentru noul Spring facelift, acestea urmând să fie comunicate la momentul la care vor fi demarate comenzile.

 

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

VIDEO&FOTO Premieră pentru Dacia Spring facelift, cu schimbări majore de design și de tehnologie. Comenzile se deschid în curând

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
noua dacia spring
dacia spring facelift
preturi spring facelift
poze dacia spring facelift