Volskwagen intenționează să construiască propria uzină de baterii solid-state, în Europa, pentru a nu mai depinde de furnizorii din Asia

Volskwagen intenționează să construiască propria uzină de baterii solid-state, în Europa, pentru a nu mai depinde de furnizorii din Asia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 aug 2018

Volkswagen Group intenționează să construiască propria uzină de baterii solid-state, în Europa, pentru a nu mai depinde de furnizorii din Asia. Termenul țintă este 2024 - 2025, când ar trebui să fie fabricate primele baterii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șeful Volkswagen Group, Herbert Diess, a declarat jurnaliștilor, după prezentarea bilanțului la 6 luni, că nu-și dorește să devină dependent de producătorii din Asia, referitor la bateriile pentru vehicule electrice. CEO-ul VW este de părere că avansul tehnologic din domeniul separatoarelor ceramice face tot mai viabilă producția de masă a bateriilor de tip solid state. Diess a spus că este foarte probabil ca o fabrică de astfel de baterii solid state să fie construită în Europa, chiar în Germania.

VW are un parteneriat cu QuantumScape Corp., o companie care face cercetări avansate în domeniul bateriilor și care are rezultate neașteptat de bune. Diess a mai spus că în următorii ani ar putea fi gata primele baterii pentru teste, iar în jurul anului 2024 să fie produse primele baterii de serie.

În prezent, există mai multe anunțuri privind investiții în fabrici de baterii în Europa, cea mai recentă fiind cea a chinezilor de la CATL, care au semnat un acord cu guvernul federal privind o astfel de fabrică, în Erfurt, Germania. Principalul beneficiar va fi BMW, care a semnat un contract de 1 miliarde de euro pentru viitoarele baterii produse în Germania. De asemenea, Tesla și-a anunțat intenția de a investi într-o nouă „giga” fabrică de baterii, în Europa.

VW Group, ascensiune importantă a veniturilor, profitului și marjei de profit, chiar și afectate de amenzile din scandalul diesel. Brandul de lux Bentley - pierderi de 80 milioane euro CITEȘTE ȘI VW Group, ascensiune importantă a veniturilor, profitului și marjei de profit, chiar și afectate de amenzile din scandalul diesel. Brandul de lux Bentley - pierderi de 80 milioane euro

Bateriile solid state au generat o serie de declarații controversate în ultima perioadă. Dacă cei de la Toyota, care pot fi considerați pionieri în materie de vehicule propulsate cu ajutorul curentului electric, au declarat că viitorul bateriilor fără electrolit lichid este foarte aproape, posibil către începutul deceniului următor, la celălălalt pol sunt cei de la Nissan, care au spus că avansul în acest sector este zero și că deocamdată ar trbeui ca lumea să se orienteze către bateriile Li-Ion.

Bateriile solid state nu mai foloses electroliți lichizi, sunt mai compacte și permit o desnitate de energie pe volum mult mai bună. În acest fel, și autonomia vehiculelor echipate cu astfel de baterii va fi mai mare, în timp ce încărcarea ar fi mult mai rapidă.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
baterii
masini electrice
solid state