Uzinele Volkswagen din Zwickau, Dresda, Emden, Hanovra și Osnabruck vor avea perioade de oprire a activității în următoarele două luni, ca urmare a scăderii cererii de automobile electrice în Europa, dar și din cauza impactului tarifelor din SUA.
Antetrior, și Stellantis a anunțat suspendarea producției în șase fabrici, pe perioade diferite.
Fabricile grupului VW care vor fi oprite sunt, în special, cele aflate anterior pe lista închiderilor complete sau cu posibilitate de a fi vândute ori închiriate altor producători.

Negocierile cu sindicatele au blocat însă închiderea, condiția acceptată de sindicate și patronat fiind reducerea drastică a personalului.
Prima care se oprește este uzina din Zwickau, care este și prima fabrică electrificată a grupului VW, aici fiind produse mașini importante ale mărcilor VW, Audi și Cupra, cu propulsie electrică.
De asemenea, Dresda, cea mai mică unitate electrică a VW, va intra în perioade de suspendare a producției.
Cererea slabă pentru familia ID și pentru Audi Q4 e-tron este principala cauză a suspendărilor, confirmate de reprezentanții companiei, care au transmis că programul va fi ajustat în funcție de cerere.
La Emden sunt asamblate SUV-ul ID.4 și cel mai sofisticat model electric al mărcii VW, ID.7, dar nici în acest caz cererea nu acoperă capacitatea curentă de producție a uzinei.

Deși pare paradoxal, VW a fost marca cu cele mai mari vânzări de automobile electrice din Europa și are patru modele în top 10 al vânzărilor, de la ID.3 până la ID.7.
Chiar și în această situație, capacitatea de producție este mult peste cererea actuală de pe piețele europene.
În plus, VW se confruntă cu o concurență din ce în ce mai puternică, atât din partea altor mărci europene, cât și din partea mărcilor chinezești, inclusiv Xpeng, în care VW este acționar.
Vor exista opriri și în uzinele care produc vehicule comerciale, la Hanovra, aici fiind produs LCV-ul electric ID.Buzz pentru toate piețele, inclusiv SUA, precum și în Osnabruck, o fabrică aflată pe primul loc pe lista de anul trecut privind închiderile și care, cel mai probabil, nu va scăpa de această decizie.

La începutul acestui an, conducerea VW Group și sindicatele au ajuns la consens privind concedierea a cel puțin 30.000 de persoane de la uzinele din Germania și reducerea producției cu circa 700.000 de vehicule.
Conducerea companiei a transmis că există o diferență în minus de circa 2 milioane de vehicule anual, comparativ cu anul 2019, iar VW este principala companie afectată, având și cea mai mare cotă de piață în regiune.
Stellantis a anunțat săptămâna aceasta că va suspenda producția în mai multe uzine ale sale, ca urmare a scăderii vânzărilor unor modele pe piețele europene. Vor fi oprite parțial activitățile în Napoli, unde sunt asamblate modelele Fiat Panda și Alfa Romeo Tonale, în Paris, unde sunt asamblate DS3 și Opel Mokka, în Tychy, Polonia, unde sunt produse Fiat 600, Alfa Romeo Junior și Jeep Avenger, în Eisenach, Germania, unde este fabricat Opel Grandland, și în Vigo și Zaragoza, Spania, unde sunt produse modele comerciale, precum și Opel Corsa și Peugeot 208.
În total, sunt câteva mii de angajați Stellantis care vor sta acasă în regim de șomaj tehnic, în perioade care acoperă mai multe săptămâni din septembrie și octombrie, diferite de la o fabrică la alta.