Conducerea mărcii Volkswagen a anunțat dealerii că urmează să scumpească mașinile cu motoare cu combustie (pe benzină și diesel), motivele fiind generate de creșterea costurilor. În plan secundar, compania ar putea avea o strategie care să avantajeze mașinile electrice.
Mașinile brandului VW vor fi mai scumpe cu câteva procente, conform unui anunț transmis de managementul mărcii către rețeaua de dealeri din Germania, citat de Automobilwoche.
Volkswagen a scumpit ultima dată automobilele din gamă cu 4%, în 2023, la începutul anului, când criza de semiconductori a permis o astfel de majorare de prețuri, fiind justificată atunci de creșterea costurilor cu materiile prime, cu energia și cu echipamentele, peste care s-a suprapus inflația.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acum, scumpirea va fi de 2 până la 3,2%, ceea ce înseamnă că majoritatea prețurilor de listă vor avea mai mult de 1000 de euro în plus, începând cu 12 septembrie, începând de la 1.150 de euro pentru Golf și până la 2.500 de euro pentru Touareg. Modelul Polo va fi singurul care nu se va scumpi, având în vedere că este în acest moment entry-level pentru marca germană.
Reacția dealerilor citați de publicația amintită nu este una pozitivă, fiind invocată o „sufocare a cererii”, dar este foarte posibil ca decizia să urmărească exact încetinirea vânzărilor de mașini cu combustie și stimularea achiziției de mașini electrice. Cauza este dată de țintele de emisii stabilite pentru mărcile care vând automobile pe piața europeană, o depășire a acestor ținte fiind în măsură să conducă la amenzi uriașe, în special în 2025.
Cel mai ieftin model al VW, Polo, care astăzi începe de la 20.000 de euro, costa în 2022 doar 17.500 de euro, dar în 2016 prețul său începea de la 12.600 de euro, pentru că la 17.500 de euro puteai cumpăra un VW Golf (vezi FOTO).
Creșterea prețurilor autoturismelor din Europa în ultimul deceniu este răspândită la toți producătorii auto, cel mai bun exemplu fiind Dacia, care astăzi vinde mașini care costă aproape 30.000 de euro, deși acum 20 de ani un Logan se vindea cu mai puțin de 10.000 de euro.
CITEȘTE ȘI Italia cere revizuirea planului de interzicere a motoarelor cu combustie în 2025Statisticile publicate de Data Force pe baza vânzărilor de până acum ale companiilor auto din Europa, consultate de Profit.ro, arată că producătorii de automobile riscă amenzi uriașe dacă nu accelerează vânzarea de automobile electrice, pentru a reduce emisiile de CO2 ale flotelor vândute. Cifrele Data Force arată că emisiile de CO2 din prima jumătate a acestui an au fost mai mari decât în tot anul 2023, pe fondul scăderii vânzărilor de automobile electrice, în condițiile în care țintele de emisii sunt mai dure în acest an.
Volswagen este una dintre companiile cu cele mai mari valori ale emisiilor de CO2 (date pe primele șase luni ale anului), fiind în pericol și Ford, Stellantis sau Renault Group, toate riscând să depășească țintele în a doua jumătate de an, ceea ce înseamnă că există riscul amenzilor de miliarde de euro (95 de euro pentru fiecare gram în plus). Situația va fi și mai gravă în 2025, când pragul emisiilor este și mai mic.
Din aceste motive, analiștii Data Force avertizau că este foarte posibil să asistăm la o creștere a prețului la mașinile cu combustie, pentru a descuraja cumpărătorii să aleagă aceste mașini, în favoarea celor electrice sau PHEV. În plus, o apropiere a prețurilor la mașini cu combustie de cele electrice le va face pe cele din urmă mai ușor de acceptat.
Calculele Data Force sugerează că un producător auto care nu vinde mașini full-hibrid (cu emisii foarte mici) ar avea nevoie de 37% mașini electrice și PHEV ca să atingă țintele de CO2, iar un producător care are o pondere de 55% de full-hibrid în vânzări ar avea nevoie de numai 23% BEV plus PHEV, cu doar 19% vânzări de mașini cu combustie, clasice.