Compania a raportat o rată medie de finalizare a zborurilor de 99,5% în ultimele 12 luni, în timp ce numărul total de zboruri a crescut cu 7% față de anul anterior.
În aceeași perioadă, Wizz Air a introdus 37 de aeronave noi în 12 țări și a lansat peste 345 de rute, rețeaua depășind în prezent 1.000 de conexiuni.
Flota operatorului a ajuns la 262 de aeronave Airbus, peste 75% fiind modele A321neo, cu obiectivul de tranziție completă către familia „neo” până în 2029.
Compania susține că această schimbare reduce costurile operaționale și emisiile, îmbunătățind eficiența consumului de combustibil.
„Când am lansat Customer First Compass, obiectivul nostru a fost simplu: să demonstrăm că tarifele ultra-reduse nu implică compromisuri în ceea ce privește fiabilitatea sau experiența clienților”, a declarat Ian Malin, Chief Commercial Officer al Wizz Air.
„La un an distanță, rezultatele vorbesc de la sine”, a adăugat acesta.
Pe partea comercială, compania a introdus mai multe produse noi, inclusiv WIZZ Class, WIZZ Link, serviciul de reprogramare „Disruption Assistance” și opțiuni de comandă digitală la bord.
Gradul de satisfacție al clienților a crescut la peste 77%, potrivit datelor companiei.
Serviciul „Disruption Assistance” permite pasagerilor reprogramarea gratuită către destinația finală, inclusiv pe alte companii aeriene, în cazul întârzierilor sau anulărilor, în afara cadrului standard al regulamentului european EC261.
„Nu ne limităm doar la extinderea rețelei, ci transformăm întreaga experiență de călătorie”, a adăugat Ian Malin.
Compania a transportat 68,6 milioane de pasageri în 2025 și operează în prezent o rețea de peste 1.000 de rute, cu obiectivul de a ajunge la 80 de milioane de pasageri în 2026 și până la 1.200 de zboruri zilnice în perioadele de vârf.
Menținerea tarifelor scăzute rămâne un pilon central al strategiei, 40% dintre biletele Wizz Air fiind disponibile sub pragul de 40 de euro, potrivit datelor companiei.
Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra sub simbolul WIZZ și operează una dintre cele mai tinere flote din Europa.
















