Bursele Liviu Iancu pentru jurnaliști - câștigătoarea lunii august

Bursele Liviu Iancu pentru jurnaliști - câștigătoarea lunii august
scris 1 sep 2021

Noi materiale au fost transmise de către colegii din presă pentru "Bursele Liviu Iancu", o inițiativă a Profit.ro și EAD.ro, susținută de grupul Nordis, câștigător fiind acum un material trimis în luna iulie.

Cum a fost indicat anterior, materialele clasate într-o lună pe următoarele două locuri după cel câștigător sunt luate în considerare în continuare, la momentul acordării următoarei burse, împreună cu noile materiale.

Jurnaliștii care obțin voturi, dar nu suficiente pentru a câștiga bursa, primesc în acest mod o a doua șansă din partea Profit.ro, în luna următoare.

Astfel, în urma selecției realizate de redacția Profit.ro, cele mai multe voturi au fost acordate acum jurnalistei Andreea Dogar, pentru materialul "Ziua în care am mers în trenul CFR cu două locomotive defecte. În vagonul-seră, lângă o sacoșă cu pește împuțit", publicat de GreatNews (materialul poate fi citit AICI).

Materialele clasate pe următoarele două locuri vor fi luate în considerare în continuare, la momentul acordării următoarei burse.

Andreea Dogar devine, astfel, câștigătoarea bursei aferente lunii august.

Bursele acordate anterior pot fi văzute AICIAICIAICIAICIAICIAICI și AICI.

Îi încurajăm pe toți colegii din presă - indiferent de platforma pe care au publicat (radio, TV, presă scrisă) și de vârstă – să trimită în continuare, pe adresa de e-mail profit@profit.ro, materiale nu mai vechi de 3 luni, pentru a concura la obținerea bursei, în cuantum de 2.500 de lei.

Îi rugăm de asemenea pe colegi să nu trimită mai mult de 2 materiale lunar.

Genuri jurnalistice pentru care acordăm burse:

- REPORTAJ Sunt apreciate: subiectul ales, unghiul de abordare, componenta vizuală, calitatea informației și a datelor, coerența stilistică, scriitura

- INVESTIGAȚIE / ANCHETĂ Sunt evaluate: calitatea documentării și a surselor, impactul materialului, relevanța subiectului, coerența stilistică

- OPINIE / PAMFLET Apreciem: coerența ideilor, calitatea scriiturii, umorul

Tematica materialelor jurnalistice poate fi din orice domeniu al vieții sociale, nu doar din domeniul economic.

Câștigătorii burselor acordate lunar sunt desemnați de un juriu format din toți jurnaliștii Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa liviu iancu
profit
ead