ANRM vrea să-și dubleze personalul, anticipând intensificarea operațiunilor petroliere

ANRM vrea să-și dubleze personalul, anticipând intensificarea operațiunilor petroliere
scris 22 apr 2019

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) vrea aproape să-și dubleze numărul total maxim de posturi, de la 126 în prezent la 240, principalul argument fiind că instituția anticipează intensificarea operațiunilor petroliere derulate pe teritoriul României, ceea ce face necesară întărirea capacității administrative a ANRM.

"Raportat la atribuțiile Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în special cele privind domeniul petrolier, unde se preconizează o creștere semnificativă a volumului de operațiuni petroliere, structura organizatorică actuală și numărul de personal ale acestei autorități competente considerăm că trebuie reanalizate și modificate astfel încât să se asigure întărirea capacității administrative atât la nivel central, cât și la nivel teritorial", se arată într-un document guvernamental.

Potrivit sursei citate, se propune modificarea strucurii organizatorice a ANRM, prin crearea funcției de secretar general, a unui corp de control al președintelui instituției și a unui compartiment de control intern, precum și creșterea numărului de posturi din cadrul acestei autorități publice, de la 126 la 240.

Twitter a suspendat 100.000 de conturi create de utilizatori care aveau conturile blocate CITEȘTE ȘI Twitter a suspendat 100.000 de conturi create de utilizatori care aveau conturile blocate

De asemenea, se preconizează crearea și a altor structuri funcționale prevăzute de lege, cum ar fi un compartiment de informații clasificate, un compartiment petiții și sesizări sau unul de politici și strategii.

Se estimează că aceste modificări vor majora în medie cheltuielile bugetare cu circa 8,37 milioane lei anual pe 5 ani, dar vor duce, totodată, și la creșterea încasărilor, în medie cu 3,52 milioane lei anual pe 5 ani.

"La calculul impactului financiar au fost luate în calcul angajarea în cursul anului 2019 a 35 de persoane, iar în cursul anului 2020 a diferenței de 79 de persoane. Indicatorii au fost calculați pentru un venit mediu brut de 7.000 lei/salariat/lună", se precizează în document.

Facebook elimină plățile din Messenger în unele țări CITEȘTE ȘI Facebook elimină plățile din Messenger în unele țări

Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) și partenerii săi au primit recent undă verde din partea ANRM în vederea săpării a cinci sonde de producție și a realizării unui ansamblu submarin de producție. Aceasta este consecința directă a aprobării de către ANRM a Studiilor de evaluare a resurselor geologice și rezervelor de gaze libere aferente zăcămintelor comerciale Ana și Doina, care fac obiectul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (“Proiectul MGD”) din largul Mării Negre.

“Punerea în producție a zăcămintelor de gaze Ana și Doina din largul Mării Negre constituie o prioritate pentru ANRM, instituție care sprijină implementarea proiectelor de hidrocarburi din largul Mării Negre ce pot conduce la diversificarea surselor de aprovizionare cu energie în România”, a declarat Gigi Dragomir, președintele ANRM.

Unele voci din industrie se așteaptă ca, anul acesta, ANRM să organizeze o nouă rundă de licitație (Runda a Xl-a) pentru concesionarea de noi perimetre de explorare și exploatare de hidrocarburi către companiile petroliere interesate, însă informații similare au circulat și în ultimii doi ani precedenți, fără a fi în cele din urmă confirmate.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
redevente petroliere
redevente gaze naturale
anrm
concesiune perimetre hidrocarburi
acorduri petroliere
gaze marea neagra
runda licitatie concesiune perimetre titei si gaze