Avertisment oficial - România riscă să rateze PNRR-ul pe regenerabile din cauza birocrației, inclusiv a ANRE. 600 milioane euro bani europeni pentru 950 MW instalați

Avertisment oficial - România riscă să rateze PNRR-ul pe regenerabile din cauza birocrației, inclusiv a ANRE. 600 milioane euro bani europeni pentru 950 MW instalați
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 iun 2022

Ministerul Energiei atrage atenția, într-un document oficial analizat de Profit.ro, că România riscă să rateze obiectivul de construire de noi capacități de producție de energie regenerabilă cu putere instalată cumulată de 950 MW din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care are la dispoziție o finanțare europeană de peste 595 milioane euro, din cauza birocrației, termenul de implementare a proiectelor fiind extrem de scurt, de numai 2 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Unul dintre obiectivele asumate a fost lansarea unei proceduri de ofertare, până la finalul trimestrului I 2022, în vederea selectării proiectelor de investiții în regenerabile ce vor beneficia de finanțare din PNRR.

EXIT - Fondul britanic de investiții First Property Group, listat la Londra, va pleca din România în favoarea Poloniei: A fost o foarte bună experiență, dar nu are sens să continuăm! CITEȘTE ȘI EXIT - Fondul britanic de investiții First Property Group, listat la Londra, va pleca din România în favoarea Poloniei: A fost o foarte bună experiență, dar nu are sens să continuăm!

"Astfel, în luna martie 2022, a fost lansat apelul de proiecte pentru producerea de energie din surse regenerabile, cu termen de finalizare a investițiilor, respectiv conectare la rețea - luna iunie 2024, bugetul alocat schemei de ajutor de stat care se află la baza apelului de proiecte fiind de 595.010.000 euro (inclusiv cu bugetul de supracontractare), pentru finanțarea proiectelor de investiții prin care se urmărește creșterea cu 950 MW a capacității instalate de producere a energiei electrice din surse de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate", se arată într-un document al ministerului.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunțase anterior că, în cadrul apelului, au fost depuse solicitări de finanțare de către 668 de aplicanți.

VIDEO Șeful Ford Europe încearcă să calmeze angajații din fabrica amenințată cu închiderea CITEȘTE ȘI VIDEO Șeful Ford Europe încearcă să calmeze angajații din fabrica amenințată cu închiderea

"În acest sens, atragem atenția asupra intervalului deosebit de scurt de timp până la care investițiile trebuie să fie finalizate, respectiv instalarea și conectarea la Sistemul Energetic Național, inclusiv punerea în funcțiune, operațiuni care au ca termen limită finalul trimestrului II 2024. Având în vedere că investițiile în sectorul energetic sunt esențiale pentru dezvoltarea acestui palier, companiile și celelalte entități implicate în implementarea proiectelor urmăresc cu maxim interes oportunitățile de finanțare pe care le oferă această facilitate. În acest context, precizăm faptul că implementarea proiectelor de investiții în sectorul energetic, în acord cu exigențele legislației naționale incidente, reprezintă un proces amplu, bazat pe parcurgerea unor etape de autorizare și construcție, care presupun termene ample cu un real potențial de întârziere a îndeplinirii jalonului anterior menționat", se avertizează în document.

Potrivit sursei citate, etapele unei investiții în acest sector, conform cadrului legal aplicabil, constau, în principal, în: studiu de fezabilitate, avize și autorizații, implementare, punerea în funcțiune și recepția, aceasta din urmă compusă din recepția la terminarea lucrărilor, recepția punerii în funcțiune a capacităților de producție, recepția finală la expirarea perioadei de garanție și recepția definitivă a obiectivelor de investiții.

VIDEO Prima mașină complet autonomă a fost testată în România CITEȘTE ȘI VIDEO Prima mașină complet autonomă a fost testată în România

"Precizăm că etapele enumerate presupun un proces îndelungat și complex de elaborare de documentații cadastrale, aprobare planuri urbanistice zonale, emitere autorizații de construire, obținere avize tehnice de racordare la rețea, elaborare de memorii tehnice, evaluări de mediu, studii topo, studii geotehnice, motiv pentru care considerăm că se impune revizuirea termenelor legale aferente acestora prin reducerea perioadelor de analiză în vederea emiterii avizelor, astfel încât execuția efectivă a unui obiectiv de investiții să se desfășoare în conformitate cu calendarul de implementare a investițiilor din PNRR. În acest sens, se impune a se preciza faptul că activitatea de acordare a licențelor și autorizațiilor în sectorul energetic de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei reprezintă un alt aspect care necesită a fi menționat, fiind necesară, în acest sens, realizarea unor demersuri concrete în vederea flexibilizării termenelor și accelerării procedurilor de autorizare", mai afirmă Ministerul Energiei.

Instituția subliniază că, în lipsa unei abordări pragmatice cu privire la emiterea în regim de urgență a avizelor, sumele alocate Romaniei nu vor putea fi utilizate în beneficiul cetățenilor și al operatorilor economici.

ULTIMA ORĂ Chesnoiu a demisionat din postul de ministru al Agriculturii CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Chesnoiu a demisionat din postul de ministru al Agriculturii

"Având în vedere succesiunea de termene pe care le reclamă fiecare etapă distinctă, accentuăm faptul că există un risc major de a se înregistra întârzieri în parcurgerea etapelor de implementare, fapt ce ar avea drept consecință afectarea calendarului de îndeplinire a jalonului și țintei, respectiv depășirea termenului de 30 iunie 2024. De asemenea, contextul internațional generat de războiul ruso-ucrainean, care a determinat revizuirea obiectivelor stabilite în domeniul surselor regenerabile de energie, în sensul creșterii ponderii energiei produse din surse regenerabile de energie în mixul energetic național al statelor membre, precum și accesarea în același timp de către statele membre UE a finanțării europene din cadrul PNRR, precum și pe cea aferentă programelor operaționale din cadrul perioadei de programare 2021 – 2027, reprezintă elemente de impact cu implicații în ceea ce privește creșterea semnificativă a cererii de echipamente/componente aferente tehnologiilor verzi, fapt ce determină extinderea termenelor de livrare de către producători și, implicit, depășirea termenelor de implementare a proiectelor", se mai spune în act.

Având în vedere importanța strategică a PNRR pentru România, în mod special pentru sectorul energetic, și termenul strâns de implementare a proiectelor din PNRR, coroborat cu necesitatea îndeplinirii jaloanelor în baza cărora se efectuează plățile, Ministerul Energiei consideră oportună întreprinderea măsurilor și demersurilor legale în vederea actualizării procedurilor de lucru interne și revizuirii legislației naționale cu impact asupra jaloanelor și țintelor din cadrul PNRR, în scopul reducerii termenelor de emitere a avizelor/autorizațiilor necesare implementării reformelor și investițiilor.

EXCLUSIV Statul se pregătește să scoată pe piață o bucată valoroasă din Ferma Regală Băneasa, confiscată de la Remus Truică și Prințul Paul al României CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Statul se pregătește să scoată pe piață o bucată valoroasă din Ferma Regală Băneasa, confiscată de la Remus Truică și Prințul Paul al României

"În considerarea celor evidențiate anterior, subliniem necesitatea unei colaborări strânse între toate instituțiile cu atribuții în procesul de avizare a proiectelor, cu implicarea inclusiv a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru buna implementare a acestora și implicit pentru atingerea obiectivelor asumate de România prin PNRR, Ministerul Energiei exprimându-și angajamentul în vederea soluționării oricărui impediment de ordin tehnic, procedural sau legislativ, aferent sferei legale de competență", se conchide în document.

În Parlament au fost aprobate deja unele măsuri punctuale de reducere a birocrației în beneficiul proiectelor de producție de energie regenerabilă, după cum Profit.ro a relatat aici sau aici. În plus, planul REPowerEU al Comisiei Europene, de reducere accelerată a dependenței continentului de importurile de gaze naturale din Rusia, prevede simplificarea și scurtarea semnificativă a procedurilor de autorizare a parcurilor eoliene și solare noi.

viewscnt
Afla mai multe despre
pnrr energie regenerabila
parcuri eoliene solare noi
birocratie constructii energie regenerabila