BCE ar putea fi nevoită să intervină dacă prețurile energiei vor continua să crească

BCE ar putea fi nevoită să intervină dacă prețurile energiei vor continua să crească
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 ian 2022

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi nevoită să intervină dacă prețurile energiei vor continua să crească, pentru a tempera inflația, a declarat Isabel Schnabel, membră a consiliului de administrație al instituției, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Inflația din zona euro a atins un record de 5% lunile trecute, fiind de peste două ori ținta de 2% a BCE, dar banca nu și-a înăsprit politica monetară până acum, argumentând că creșterea prețurilor se va diminua de la sine, deoarece principalele motive pentru inflația ridicată sunt factorii unici tranzitori, scrie News.ro.

FOTO Nicușor Dan – noi discuții cu privire la extinderea metroului și trenul metropolitan CITEȘTE ȘI FOTO Nicușor Dan – noi discuții cu privire la extinderea metroului și trenul metropolitan

”Tranziția ecologică prezintă riscuri pentru inflația pe termen mediu. Creșterea prețurilor la energie poate necesita o abatere de la o politică de ignorare”, a spus Schnabel într-un discurs.

Schnabel a spus că există două scenarii în care BCE ar trebui să schimbe politica. Primul este dacă prețurile ridicate ale energiei se transferă către alte sectoare ale economiei și modifică comportamentul de stabilire a prețurilor.

”Până acum, totuși, nu există semne de efecte mai ample de rundă a doua. Creșterea salariilor și cererile din partea sindicatelor rămân relativ moderate”, a argumentat Schnabel.

Al doilea scenariu ar fi dacă traiectoria prețurilor la energie, puternic afectate de taxele pe carbon și de tranziția ecologică, amenință să împingă inflația generală peste țintă.

Dezechilibrele dintre cerere și ofertă pot rămâne pe termen lung pe fondul tranziției, iar prețurile carbonului vor crește în continuare, ceea ce înseamnă că contribuția prețurilor la energie și electricitate la inflația prețurilor de consum ar putea fi peste norma sa istorică pe termen mediu, a adăugat Schnabel.

Aceasta a adăugat că taxa pe carbon este puțin probabil să fie un factor negativ pentru creșterea economică, studiile sugerând că ar putea avea chiar un impact pozitiv modest.

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
energie