Britanicii de la Vast Resources obțin 2,4 milioane dolari pentru plata datoriilor și finanțarea operațiunilor la Băița Plai

Britanicii de la Vast Resources obțin 2,4 milioane dolari pentru plata datoriilor și finanțarea operațiunilor la Băița Plai
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 11 aug 2021

Compania britanică de minerit Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, a obținut noi fonduri de la investitori pentru plata datoriilor și finanțarea operațiunilor din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vast Resources a atras 1,76 milioane de lire sterline (2,44 milioane dolari) printr-un plasament de acțiuni noi și existente, la un preț de 6,3 pence pe acțiune, cu 12,5% sub prețul de la închiderea tranzacțiilor luni.

Titlurile companiei s-au corectat cu peste 4% pe bursa AIM de la Londra marți dimineață.

FOTO Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold) se duce la bursa din Londra cu zăcământul aurifier din România CITEȘTE ȘI FOTO Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold) se duce la bursa din Londra cu zăcământul aurifier din România

Vast Resources intenționează să folosească banii atrași de la investitori pentru plata unui avans de 1 milion de dolari către fondul Atlas în baza unui acord de restructurare a obligațiunilor, acoperirea costurilor miniere și operaționale la Băița Plai, precum și pentru finanțarea capitalului de tip seed pentru noi proiecte de producție, în România și în Africa de Sud.

Vast Resources a intrat pe piața locală în 2014, prin achiziția unei participații de 80% la mina polimetalică de la Băița Plai, repusă în funcțiune în 2020.

În noiebrie anul trecut, compania și-a majorat deținerea la 100%, în schimbul sumei de 4,84 milioane de lire sterline (circa 6,4 milioane dolari) în acțiuni proprii.

Mina Băița Plai a fost estimată la 70 milioane de dolari în cadrul unei evaluării efectuate de directorii independenți ai Vast Resources.

Producția comercială la Băița Plai a fost lansată vara trecută, la câteva luni după ce Vast Resources a primit avizul final de la ANRM pentru redeschiderea minei polimetalice. Compania a semnat un acord cu Mercuria pentru vânzarea concentratului de cupru extras la Băița.

Britanicii operează în România și mina polimetalică Mănăila, din județul Suceava și au în plan dezvoltarea unei noi cariere polimetalice la Cârlibaba, în apropiere de mina de la Mănăila, perimetru pentru care au primit licența de exploatare în 2020.

Tot în apropiere de Mănăila, Vast Resources mai deține două concesiuni, respectiv Piciorul Zimbrului și Măgura Neagră, unde a fost indentificată prezența unor depozite de cupru și aur.

De asemenea, compania deține și o participație de 29% din perimetrul Geamăna-Colții Lazărului, situat în apropiere de Baia de Arieș și de Roșia Montană.

viewscnt
Afla mai multe despre
vast resources
plasament actiuni
finantare mina baita plai
mina polimetalica baita plai
mina manaila
capital lucru