Clienților casnici ai producătorului de stat Romgaz li s-a propus o creștere de preț de peste 100%

Clienților casnici ai producătorului de stat Romgaz li s-a propus o creștere de preț de peste 100%
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 30 aug 2021

Consumatorilor casnici de gaze naturale racordați la rețelele de distribuție operate de compania de stat Romgaz în comunele Ghercești (Dolj) și Stejari (Gorj) și care au Romgaz și ca furnizor li s-a transmis de către producătorul român o ofertă de furnizare care prevede creșterea cu peste 100% a prețului gazelor de la 1 octombrie 2021, de la 71,08, respectiv 70 lei/MWh în prezent la 155,17 lei/MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu tot cu tarife reglementate de transport și distribuție (dar fără acciză și TVA), prețul de furnizare propus pentru clienții cu consum mai mic de 280 MWh anual din Ghercești crește cu aproape 63% de la 1 octombrie, de la 131,27 la 213,84 lei/MWh, iar cel de la Stejari – cu 72%, de la 118,19 la 203,36 lei/MWh.

ULTIMA ORĂ Guvernul a semnat - Plasticul pentru bețișoare de urechi, tacâmuri, farfurii - interzis CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a semnat - Plasticul pentru bețișoare de urechi, tacâmuri, farfurii - interzis

Noile prețuri ar urma să fie valabile până la 30 septembrie 2022, potrivit documentelor Romgaz, analizate de Profit.ro.

În prezent, potrivit comparatorului de oferte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), prețurile gazului-marfă de 71,08 și 70 lei/MWh ale Romgaz sunt cele mai mici disponibile din piață pentru clienții din Ghercești și Stejaru, niciunul dintre ceilalți furnizori nepropunându-le acestora un preț mai mic de 120 de lei.

Eugen Teodorovici îl dă în judecată pe Florin Cîțu. Acuzații de spion rus CITEȘTE ȘI Eugen Teodorovici îl dă în judecată pe Florin Cîțu. Acuzații de spion rus

Majorări similare de prețuri au fost anunțate de către majoritatea furnizorilor, inclusiv de către jucătorii dominanți Engie și E.ON. Romgaz, controlat de Ministerul Energiei, este însă singurul producător de gaze din România activ și pe segmentul de furnizare către clienții casnici, chiar dacă activitatea sa în acest sector este limitată la consumatorii din comunele menționate.

Romgaz a ajuns să opereze rețelele de distribuție din Ghercești și Stejari începând cu primii ani ai decadei 2000 întrucât deține active importante în zonele celor două comune, respectiv un depozit de înmagazinare la Ghercești și mai multe sonde de producție de gaze la Stejari, parte a perimetrului concesionat de exploatare petrolieră Hurezani – Piscu Stejari. Activitățile de distribuție și furnizare ale Romgaz din cele două localități au o pondere cu totul nesemnificativă în veniturile companiei.  

eToro: Primele indicii ale încetinirii cererii consumatorilor pentru echipamente PC, odată cu diminuarea pandemiei și redeschiderea firmelor. Tendința se poate însă inversa. Cine domină piața CITEȘTE ȘI eToro: Primele indicii ale încetinirii cererii consumatorilor pentru echipamente PC, odată cu diminuarea pandemiei și redeschiderea firmelor. Tendința se poate însă inversa. Cine domină piața

În urmă cu mai bine de un an, ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL) declara că este dezamăgit de companiile de stat Romgaz și Hidroelectrica pentru că nu intră pe piața de furnizare către clienții casnici și avertiza că va lua măsuri în cazul în care nu se va schimba nimic în politica lor comercială.

"Sunt foarte dezamăgit de compania Romgaz, care este producător de gaze și nu a înțeles până acum că, dacă rămâne doar la stadiul de producător de gaze și vânzător angro de gaze, pierde piața. I-am avertizat în privat că nu e normal ca o companie a statului să vândă cu 90 de lei gazul către clientul casnic. E momentul să își revină să intre pe piața de furnizare pentru clienți casnici, pentru că, decât să vând mai ieftin la un furnizor, care la rândul lui să vândă mai scump la un client casnic, mai bine încerc să vând eu la un preț. (...) Am gaz, am capacitate, am tot ce îmi trebuie și pot să vând la clientul casnic. Romgaz din păcate are o politică comercială foarte proastă și o afirm cu toată tăria. Lucrurile acestea nu pot să mai meargă așa. Le-am spus de atâtea ori că e momentul să intre pe această piață de furnizare. Văd că au o reticență în a face acest lucru. Înseamnă că trebuie să facă niște schimbări acolo în politica lor comercială", afirma Popescu.

SUA: Eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna a scăzut la 66% în cazul variantei Delta (studiu) CITEȘTE ȘI SUA: Eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna a scăzut la 66% în cazul variantei Delta (studiu)

Anterior, în decembrie 2019, acționarii Romgaz, în frunte cu Ministerul Energiei, au respins în AGA extraordinară un proiect pe care tot ei îl aprobaseră de principiu în ianuarie anul respectiv, în timpul mandatului Guvernului PSD Dăncilă, acela ca Romgaz să se asocieze cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută integral de ministerul de resort, și să înființeze împreună o companie de furnizare de gaze naturale și energie care să se bată cu marii jucători privați din industrie.

Ideea a fost resuscitată în 2020. "Analizăm de mult intrarea pe piața de furnizare. Însă vrem să facem acest lucru având din start un portofoliu stabil de clienți. Iar actuala situație ne prezintă oportunități în acest sens. Ne uităm pe piață și analizăm achiziționarea un furnizor dispus să-și vândă business-ul în actualele condiții de piață", declara pentru Profit.ro fostul director executiv al Romgaz, Adrian Volintiru, în mai anul trecut.

„Domnul Pălărie Albă”, hackerul misterios din spatele celui mai mare jaf crypto din istorie, a înapoiat toate criptomonedele furate CITEȘTE ȘI „Domnul Pălărie Albă”, hackerul misterios din spatele celui mai mare jaf crypto din istorie, a înapoiat toate criptomonedele furate

Anul acesta, în martie, s-a anunțat oficial că Romgaz ia în calcul preluarea distribuitorului și furnizorului de profil Mehedinți Gaz, deținut indirect de către compania italiană Italtecna SpA din grupul de firme Dondi Construzioni și care operează rețeaua de distribuție a gazelor din Drobeta Turnu Severin, municipiul de baștină al ministrului Virgil Popescu, șeful filialei Mehedinți a partidului.

Pe partea de energie electrică, Hidroelectrica, cel mai mare și mai ieftin producător din România, a făcut pași în vederea dezvoltării activității de furnizare de energie către clienții finali casnici, însă este departe de a-și fi pus la punct infrastructura necesară. Din acest motiv a fost reclamată că nu ar procesa în termenul legal solicitările persoanelor fizice care vor să îi devină clienți și a primit amenzi de la ANRE.

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire gaze
pret gaze
liberalizare pret gaze
romgaz pret gaze
romgaz furnizare gaze