Compania petrolieră a unui fost membru țărănist al guvernelor Vasile și Isărescu se judecă în SUA cu al treilea producător de gaze din România

Compania petrolieră a unui fost membru țărănist al guvernelor Vasile și Isărescu se judecă în SUA cu al treilea producător de gaze din România
scris 27 mai 2017

Carpathian Energy, o companie petrolieră românească înființată în 2001 de un fost lider PNȚCD, secretar de stat în guvernele Radu Vasile și Mugur Isărescu, se judecă într-o instanță federală din SUA, din statul Mississipi, cu cel de-al treilea producător de gaze naturale din România, Amromco Energy, motivul litigiului fiind banii obținuți din vânzarea hidrocarburilor extrase de pe două concesiuni din România, precum și costurile de operare a perimetrelor respective, la care cele două companii au fost partenere din 2009.

Carpathian Energy acuză Amromco Energy de nerespectarea unui contract,  de acte rău-voitoare și de îmbogățire fără justă cauză. Reclamația a fost introdusă la tribunalul federal din Mississipi luna aceasta. De cealaltă parte, Amromco Energy neagă acuzațiile și susține că cei de la Carpathian nu au respectat înțelegerile dintre cele două companii. 

Până în momentul publicării acestui material, niciuna dintre cele două părți nu a răspuns solicitărilor de comentarii adresate de Profit.ro.

Totul a început în 2001, odată cu înființarea la București a firmei West For Energy Romania SRL, redenumită ulterior, în anul următor, Carpathian Energy Companie Petrolieră SRL. Fondatorii companiei au fost Alexandru Popescu, fost secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului în perioada 1998-2000 în guvernele Radu Vasile și Mugur Isărescu și lider PNȚCD, Petru Angelușiu, precum și petrolistul american Stephen Greaves din Jackson, Mississipi, SUA.

Alexandru "Kala" Popescu, matematician de profesie, a studiat științele politice la Universitatea de Stat din Jackson în perioada 1993-1995. El a fost membru PNȚCD din 1990 și a deținut și funcția de președinte al organizației de tineret a partidului, fiind totodată șef al cabinetului senatorial al președintelui PNȚCD Corneliu Coposu. În 2008 a fost ales secretar general al PNȚCD, la un congres extraordinar unde președinte a fost ales Radu Sârbu, iar în 2010 – șef al organizației București a partidului. Alexandru Popescu este fratele vitreg al lui Dan Cristian Popescu, viceprimarul PNL al sectorului 2 al Capitalei.

FMI: România a făcut progrese considerabile, însă acestea ar putea fi anulate parțial de relaxarea fiscală și încetinirea reformelor CITEȘTE ȘI FMI: România a făcut progrese considerabile, însă acestea ar putea fi anulate parțial de relaxarea fiscală și încetinirea reformelor

Ulterior, în firma Carpathian Energy a intrat ca asociat și Liviu Neculai Marcu, fost deputat PNȚCD în legislatura 1992-1996, iar ulterior secretar de stat la Ministerul Industriilor în guvernul CDR Ciorbea, care a ocupat pentru o scurtă perioadă, în 1997, și funcția de președinte al Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom, viitoarea OMV Petrom.

Controlul asupra Carpathian Energy Companie Petrolieră SRL a fost preluat în anii 2000 de către compania americană Inland Petroleum, ulterior de Standard Energy Holdings, iar în cele din urmă de Start Scientific Inc. din Texas, cu birouri și activității și în Mississipi, condusă de Stephen Greaves, asociat la Carpathian Energy. Alexandru Popescu a rămas asociat, administrator și director general al companiei românești. Potrivit termene.ro, și ceilalți fondatori, precum și Liviu Marcu, sunt în continuare asociați ai Carpathian Energy.

Începând din 1999, Guvernul de la București a concesionat unor firme private mai multe perimetre de țiței și gaze aparținând societăților naționale Petrom și Romgaz, considerate a fi mult prea costisitor de exploatat în continuare de către cele două companii de stat. Carpathian Energy a preluat astfel concesiunea perimetrelor de hidrocarburi Nădlac, Bordei Verde Vest, Cătrunești, Cozieni, Ciumeghiu Est și Ciumeghiu Nord. În 2006, o companie petrolieră canadiană, Oracle Energy, a cumpărat de la Carpathian Energy o participație de 20% la cele 6 concesiuni, contra a circa jumătate de milion de dolari.

FMI atenționează Guvernul că deficitul va atinge 3,7% din PIB fără măsuri de reducere CITEȘTE ȘI FMI atenționează Guvernul că deficitul va atinge 3,7% din PIB fără măsuri de reducere

Ulterior, în 2009, Carpathian și Oracle au încheiat un acord cu compania americană Amromco Energy, în baza căruia i-au cedat în total 67,5% din drepturile lor asupra concesiunulor Nădlac și Bordei Verde Vest. Acordul prevedea că Amromco urmează să acopere 90% din costurile de prospectare seismică și exploatare a celor două perimetre și să deconteze și o parte din costurile anterioare ale Carpathian și Oracle cu forarea unei sonde pe concesiunea Nădlac. În 2012, Oracle și-a cedat participațiile la Nădlac și Bordei Verde Vest celor de la Amromco pentru 400.000 de dolari.

Amromco a fost înființată în 2002 de mai mulți petroliști texani special pentru exploatarea de zăcăminte de gaze naturale din România. În 2013, traderul de energie și mărfuri Mercuria a intrat în acționariatul Amromco în urma unei investiții de 50 de milioane de dolari. Compania este cel mai mare producător de gaze din România după giganții OMV Petrom și Romgaz, cu o cotă de piață de circa 4-5%. Potrivit ultimelor date publice disponibile, Amromco a terminat anul 2015 cu pierderi de 187,8 milioane lei, la o cifră de afaceri de 272,3 milioane lei.

În reclamația sa depusă la tribunalul din Mississipi, Carpathian Energy acuză Amromco că a încercat să transfere asupra sa costuri de operare "umflate" legate de cele două perimetre de hidrocarburi din România și că a vândut în secret țiței și gaze extrase de pe concesiuni fără să treacă încasările în contabilitate. Mai mult, cei de la Carpathian Energy susțin că Amromco a "conspirat" pentru a-și însuși în mod "fraudulos și ilegal" drepturile Carpathian asupra concesiunilor Nădlac și Bordei Verde Vest.

FOTO Cei care au zburat cu KLM pe rutele europene în ultimii 20 de ani este posibil să-l fi avut copilot pe regele Olandei. Willem-Alexander dezvăluie că pilotează în secret CITEȘTE ȘI FOTO Cei care au zburat cu KLM pe rutele europene în ultimii 20 de ani este posibil să-l fi avut copilot pe regele Olandei. Willem-Alexander dezvăluie că pilotează în secret

În replică, într-o întâmpinare depusă la tribunal, Amromco Energy a susținut că cei de la Carpathian Energy nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin acord de a acoperi o parte din costurile operațiunilor petroliere de pe cele două perimetre. Amromco a mai arătat că, în februrie 2011, a notificat Carpathian în acest sens, însă nu a primit nici un răspuns. În aceste condiții, Amromco și-a exercitat opțiunea, prevăzută de înțelegerea dintre cele două companii, de a solicita Carpathian să se retragă din parteneriat și să-și transfere către Amromco drepturile asupra concesiunilor. Carpathian nu a răspuns nici la această solicitare, ceea ce a determinat Amromco să-i preia participația la perimetre, pe care le controlează în prezent în proporție de 100%. 

Amromco mai susține că instanța de judecată ar trebui să respingă acțiunea Carpathian și pentru că se află deja în curs o procedură de arbitraj a disputei, la un centru specializat din Texas. Un alt motiv de respingere ar fi acela că tribunalul din Mississipi nu are jurisdicție asupra Amromco, care nu are nici o conexiune cu statul american respectiv, și că singurul motiv pentru care reclamația a fost depusă acolo este că Carpathian Energy are birouri și este autorizată să desfășoare operațiuni de business în Mississipi.

Cele două firme s-au judecat și în instanțele românești. Astfel, în ianuarie 2014, Tribunalul București a decis să-i oblige pe cei de la Carpathian Energy să plătească circa 61.000 dolari către Amromco, plus dobânzi calculate din ianuarie 2011. Mai recent, în ianuarie anul acesta, Amromco a obținut la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei executarea silită a Carpathian Energy.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
amromco
amromco energy
carpathian energy
alexandru kala popescu
dan cristian popescu
pntcd
corneliu coposu
cdr
guvernul ciorbea
guvernul radu vasile
guvernul isarescu
societatea nationala a petrolului
snp
petrom
omv petrom
romgaz