Concurența pe gazele din Marea Neagră se întețește. Total, OMV și Repsol au început forarea celei de-a treia sonde de explorare la mare adâncime în Bulgaria

Concurența pe gazele din Marea Neagră se întețește. Total, OMV și Repsol au început forarea celei de-a treia sonde de explorare la mare adâncime în Bulgaria
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 16 nov 2018

Total E&P Bulgaria a declanșat, alături de partenerii săi OMV și Repsol, lucrările aferente forării celei de-a treia sonde de explorare la mare adâncime, perimetrul 1-21 Han Asparuh din Marea Neagră, aflat în zona economică exclusivă a Bulgariei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: În România, OMV Petrom a anunțat amânarea adoptării deciziei finale de investiție în zăcământul de mare adâncime Neptun Deep, unde deține o participație de 50%, egală cu cea a partenerului său, ExxonMobil, care este și operator. Motivele invocate au fost lentoarea adoptării Legii offshore, restricțiile impuse la exportul de gaze și lipsa predictibilității și stabilității fiscale. În plus, recent, grupul spaniol Repsol s-a retras din patru acorduri de explorare onshore din România, cedându-și participațiile de câte 49% deținute către partenerul OMV Petrom.

Mai este interesant :Potrivit unui studiu Wood Mackenzie, în urma adoptării legii offshore, România a devenit mai puțin competitivă în ceea ce privește exploatarea gazelor neconvenționale decât toate celelalte state din Marea Caspică și Marea Neagră, cu excepția Azerbaidjanului. Un studiu Deloitte arăta că rata efectivă de impozitare (redevențe plus alte impozite similare) din Bulgaria era în 2016 de 7,1% din venituri, în timp ce cea din România era de 17,5%. Și asta înainte de adoptarea legii offshore. Chiar dacă nu ar fi adoptată legea offshore, numai redevența pentru Neptun Deep ar fi de 13,5%, însă în realitate ea ar fi și mai mare ca urmare a faptului că este aplicată prețului de pe bursa vieneză și nu prețului efectiv realizat de producători în momentul vânzării, cu 25-30% mai mic.

Explorarea Neptun Deep, principala concesiune de gaze din Marea Neagră, deținută de ExxonMobil și OMV Petrom, ar putea fi prelungită, după ce petroliștii s-au declarat nemulțumiți de Legea offshore CITEȘTE ȘI Explorarea Neptun Deep, principala concesiune de gaze din Marea Neagră, deținută de ExxonMobil și OMV Petrom, ar putea fi prelungită, după ce petroliștii s-au declarat nemulțumiți de Legea offshore

Săparea celei de-a treia sonde de explorare de mare adâncime arată angajamentul companiei de a explora întregul potențial de hidrocarburi al blocului, spune Kevin Hannaford, directorul general al Total E&P Bulgaria. Lucrările vor fi efectuate de platforma Noble Corporation Noble Globetrotter II, care a fost folosită și pentru săparea primelor două sonde de explorare, Polshkov-1 și Rubin-1.

Total deține o participație de 40% în proiect, partenerii săi OMV și Repsol având o participație de câte 30%.

În luna martie, guvernul bulgar a prelungit cu două ani permisul deținut de Total, OMV și Repsol pentru explorarea petrolului și gazelor în blocul 1-21 Han Asparuh.

Blocul 1-21 Han Asparuh este situat în partea de vest a Mării Negre și acoperă o suprafață de 14.220 km2, cu o adâncime de până la 2.200 metri.

AUDIO Christina Verchere, OMV Petrom: Amânarea deciziei de investiție în Neptun Deep nu este consecința analizei legii offshore, ci a întârzierii cu care a aceasta fost adoptată CITEȘTE ȘI AUDIO Christina Verchere, OMV Petrom: Amânarea deciziei de investiție în Neptun Deep nu este consecința analizei legii offshore, ci a întârzierii cu care a aceasta fost adoptată

În cei doi ani suplimentari, companiile vor efectua lucrări geofizice suplimentare în valoare de 3 milioane de euro (3,7 milioane de dolari).

Total, OMV și Repsol au obținut în 2012 permisul de prospectare și explorare a petrolului și gazelor în blocul Han Asparu 1-21. Companiile s-au angajat să investească peste 1 miliard de euro (1,1 milioane de dolari) numai în faza de explorare, în timp ce Bulgaria ar primi 40 de milioane de euro sub formă de bonusuri, potrivit acordului, a anunțat, la acel moment, ministerul bulgar al economiei.

Spre comparație, Exxon și OMV Petrom au investit până în prezent peste 1,5 miliarde de dolari în activitatea de explorare a Neptun Deep.

viewscnt
Afla mai multe despre
explorare
gaze
marea neagră
bulgaria
exxon
total
repsol
petrom