Cotațiile petrolului cresc puternic în debutul săptămânii

Cotațiile petrolului cresc puternic în debutul săptămânii

Foto dreamstime.com

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 mar 2022

Cotațiile petrolului urcă puternic în debutul săptămânii, pentru a treia sesiune consecutivă de tranzacționare, în condițiile în care războiul din Ucraina continuă, sporind speculațiile privind o eventuală interzicere a importurilor de țiței rusesc de către Uniunea Europeană.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uniunea Europeană ar putea decide în această săptămână interzicerea importurilor de petrol din Rusia, potrivit Reuters. Cel puțin o rafinărie din România, Petrotel, operată de Lukoil, ar putea fi afectată în eventualitatea adoptării unei astfel de decizii.

Perspectiva extinderii sancțiunilor europene la petrolul rusesc trage în sus prețurile, aflate în a treia zi de creștere consecutivă.

A treia companie care scumpește motorina: MOL. Prețul benzinei rămâne același CITEȘTE ȘI A treia companie care scumpește motorina: MOL. Prețul benzinei rămâne același

"Având în vedere acțiunile forțelor armate ruse în Ucraina, care vizează din ce în ce mai mult și populația civilă, există o presiune tot mai mare asupra Europei pentru a urma exemplul SUA", comentează Carsten Fritsch, analist la Commerzbank, citat de MarketWatch.

În jurul orei 19:40 (ora României), petrolul Brent era cotat la 114,47 dolari/baril, în creștere cu 6,06% raportat la referința de vineri. Petrol West Texas Intermediate (WTI), de referință pe piața americană, se aprecia cu 5,30%, la 108,55 dolari/baril.

Brentul a urcat anterior la un maxim intraday de 115,77 dolari/baril, în timp ce prețul petrolului WTI s-a apropiat de 110 dolari.

La evoluțiile de astăzi contribuie și informațiile privind un atac al rebelilor Houthi asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită, ce a avut loc în weekend.

"Deși nu au fost provocate pagube serioase, atacul arată că întreruperile de aprovizionare reprezintă, de asemenea, o posibilitate clară acolo, iar acest lucru ar fi practic imposibil de compensat în contextul actual", a precizat analistul Commerzbank.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
cotatii petrol
pret petrol
crestere
scumpire
razboi ucraina