UE ia în calcul interzicerea importurilor de țiței rus. O treime din petrolul procesat în România provine din Rusia. Cel puțin o rafinărie ar putea fi afectată

UE ia în calcul interzicerea importurilor de țiței rus. O treime din petrolul procesat în România provine din Rusia. Cel puțin o rafinărie ar putea fi afectată
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 21 mar 2022

Uniunea Europeană ar putea decide în această săptămână interzicerea importurilor de petrol din Rusia, susține Reuters, cel puțin o rafinărie din România, Petrotel, operată de Lukoil, putând fi afectată în eventualitatea adoptării unei astfel de decizii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Luni dimineață, prețul țițeiului Brent, de referință pe piața europeană, crescuse cu aproximativ 3,5 dolari sau 3,29%, ajungând la un nivel de 111,5 dolari/baril, conform datelor analizate de Profit.ro.

Potrivit Reuters, miniștrii de externe din UE vor discuta luni un nou pachet de sancțiuni impus Rusiei, înaintea sosirii de joi a președintelui SUA ,Joe Biden ,la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu cei 30 de aliați din NATO, cu oficiali ai statelor membre UE și cu Grupul celor 7 (G7), inclusiv Japonia.

De ce este important: Rafinăriile din România importă aproximativ două treimi din țițeiul procesat. Sigura rafinărie care funcționează cu țiței din producția internă este Petrobrazi, operată de OMV Petrom. Iar producția de țiței a OMV Petrom a scăzut în 2021 cu 4,3%, la 22,37 milioane de barili, în principal din cauza declinului natural. În plus, OMV Petrom și-a vândut și activele din Kazahstan, operațiune care a avut un impact negativ de 0,8 milioane barili asupra producției companiei.

De asemenea important: Lukoil folosește la Petrotel țiței importat din Rusia. Petromidia, operată de Rompetrol (parte a grupului KMG), prelucrează petrol extras din Kazahstan.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, în 2019, România a importat 30,7 milioane de barili de țiței din Kazahstan și 25 milioane de barili de țiței din Rusia, din totalul de 87,2 milioane de barili procesați.

Rompetrol importă petrolul produs în Kazahstan prin intermediul Caspian Pipeline Consortium (CPC). Acesta este un proiect internațional de transport de țiței, cu participarea Rusiei, Kazahstanului și a companiilor internaționale de petrol și gaze, care operează o conductă de peste 1.500 de km.

Sursa primară de țiței a CPC este Kazahstanul de Vest, însă prin conductă este trasportat și țiței al unor producători ruși.

Petrolul este transportat prin conducta CPC către terminalul marin al companiei din Yuzhnaya Ozereevka (Novorosisk, cel mai mare port rusesc și cel mai important port de la Marea Neagră) din Rusia, unde este încărcat pe cargouri pentru livrarea pe piața mondială.

eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni CITEȘTE ȘI eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni

În 2021, din 60,7 milioane tone de țiței care au tranzitat terminalul marin din Novorosisk, 53 milioane tone au fost livrate de companii din Kazahstan, iar alte 7,7 tone au provenit din Rusia.

Acționarii CPC sunt Agenția Federală Rusă pentru Administrarea Proprietății de Stat reprezentată de Transneft – 24%, CPC Company – 7%, KazMunayGas – 19%; Kazakhstan Pipeline Ventures LLC – 1,75%, Chevron Caspian Pipeline Consortium Company – 15%, LUKARCO BV - 12,5%, Mobil Caspian Pipeline Company - 7,5%, Rosneft-Shell Caspian Ventures Limited - 7,5%, BG Overseas Holding En Limited - 2% International NANV - 2%, și Oryx Caspian Pipeline LLC – 1,75%.

Moscova a avertizat, potrivit Reuters, că impunerea unor sancțiuni asupra exportului de petrol în UE ar putea-o determina să închidă o conductă majoră de gaze către Europa. Ponderea gazului rusesc în consumul UE este de aproximativ 40%, Germania situându-se printre cele mai dependente mari economii ale UE de gazul rusesc.

Germania este, de asemenea, și cel mai mare cumpărător de țiței rusesc din UE.

Bulgaria, care este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze de la Gazprom, a anunțat că nu mai dorește reînnoirea contractului du gigantul rus. Reuters amintește că singura rafinărie de petrol din Bulgaria este cea de la Burgas și este deținută de Lukoil. Ea furnizează peste 60% din carburanții consumați pe piața bulgară.

viewscnt
Afla mai multe despre
import
titei
rusia
lukoil
petrotel
petrobrazi
petromidia
petrom
rompetrol