Profit.ro a relatat pe larg și în premieră speța.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
″Noi mergem până la capăt. Am făcut apel și urmează să introducem și acțiune pe fond (privind existența și întinderea forței majore – n.r.). Vom cere și despăgubiri, pentru că am pierdut mulți bani.
Suntem afectați foarte mult, fiind unii dintre cei mai mari cumpărători de la Nuclearelectrica, energie pentru care avem clienți finali precum companii de apă, primării și alte entități publice.
Iar acum suntem obligați să cumpărăm o energie mai scumpă cu 500 lei/MWh. În medie 500 lei, pentru că la vârfurile de consum de seară și de dimineață, care ne dor cel mai mult, am cumpărat și cu 3.500 lei, ca să vindem cu 1.600 lei.
În plus, un partener de afaceri care cumpăra de la SNN și ne vindea nouă s-a trezit în aceeași situație și n-a mai putut să ne livreze. Iar noi, furnizorii de energie, nu putem prin lege să denunțăm contractele cu clienții finali, nu avem instituția denunțării.
Astfel că am ajuns să avem pierderi de 1,5 – 2 milioane de lei pe zi. Pentru că cineva nu vrea să-și asume aceste pierderi. Atunci de ce mai facem contracte?″, a declarat, pentru Profit.ro, proprietarul și conducătorul societății de furnizare, Viorel Tudose.
Getica 95 Com a primit notificare de la SNN că livrările rămân întrerupte până la 1 octombrie.
Potrivit lui Tudose, Guvernul ar fi trebuit să intervină.
″Din punctul meu de vedere, Guvernul României trebuia să intervină, nu să lase conducerea SNN (să acționeze așa – n.r.). Eu înțeleg că Nuclearelectrica vrea să-și protejeze acționarul (compania este controlată de stat prin Ministerul Energiei, cu peste 82% din capital – n.r.). Dar modul în care au fost oprite livrările către traderi, furnizori, operatori de distribuție și Transelectrica este rușinos, din punctul meu de vedere, pentru o societate de acest nivel, și a inflamat piața.
Guvernul trebuia să se implice și să acorde compensații, să grăbească eventual plățile pentru plafonare, să găsească niște soluții. Noi, furnizorii, suntem legați de mâini și de picioare. Guvernul, acționar majoritar prin Ministerul Energiei la Nuclearelectrica, trebuia să se gândească: <Ăștia de unde fac rost de bani?>″, a punctat șeful și asociatul unic al Getica 95 Com.
În procesul pierdut în primă instanță, furnizorul a arătat că, deși nu contestă avizul de forță majoră în sine, ″nu recunoaște incidența și efectele exoneratoare ale cazului de forță majoră invocat de pârâtă asupra întregii cantități contractate″.
Potrivit sursei citate, Getica a mai susținut că ″energia necesară acoperirii cantităților nelivrate este disponibilă în piață (piețele pentru ziua următoare, piețele intrazilnice etc), iar reclamanta este obligată să o procure pentru a-și respecta propriile obligații de furnizare″.
″(Reclamanta – n.r.) a precizat că, prin reducerea și suspendarea livrărilor, pârâta nu a livrat 23.217,60 MWh, în valoare contractuală de 14.039.430,43 lei, și a solicitat regularizarea și restituirea sumelor achitate în avans pentru aceste cantități nelivrate, doar ca măsură provizorie pentru asigurarea resurselor financiare pentru achiziția de energie electrică în regim de urgență″, mai scrie în document.
Tot acolo se menționează că SNN a arătat la proces că ″a decis restituirea avansului achitat de reclamantă pentru energia nelivrată în august 2026, în suma de 13.313.803,63 lei, anexând notificarea din 12.08.2026 și dovada plății din 13.08.2026″.
Getica 95 Com a mai susținut că avizul de forță majoră reproduce clauzele de forță majoră din contractele de vânzare-cumpărare de energie de pe PCCB-LE-flex, ″inclusiv dispoziția esențială potrivit căreia nu reprezintă eveniment de forță majoră imposibilitatea furnizării energiei contractate din motive ce țin de diminuarea resurselor primare (inclusiv apă), dacă această diminuare nu are caracter general, înțeles ca diminuare în masă și lipsa disponibilității energiei pentru toți participanții la piață (...), ceea ce presupune că există, în continuare, energie disponibilă în piață și posibilitatea executării prin achiziții″.
În schimb, Nuclearelectrica a contraargumentat, în întâmpinarea sa, că Getica interpretează greșit această clauză
″(...) referirea la apă ca resursă primară nu se aplică pârâtei, deoarece aceasta nu folosește apa ca să producă energie. A mai precizat că produce energie electrică prin procedee nucleare, iar resursa primară o constituie combustibilul nuclear. Potrivit pârâtei, apa constituie resursa primară pentru energia hidroelectrică, iar vântul pentru cea eoliană.
A mai arătat că sensul introducerii acestei prevederi în contractele standard de pe PCCB-LE-Flex este, cu titlu de exemplu, pentru producătorii de energie eoliană care nu pot invoca forța majoră dacă nu este vânt, sau pentru cei de panouri fotovoltaice în cazul lipsei soarelui. În opinia pârâtei, rațiunea includerii apei în enumerare este exemplul societății Hidroelectrica, care nu poate invoca forța majoră dacă nivelul apei Dunării este scăzut, dar poate produce cu alte amenajări.
A mai expus faptul că enumerarea din textul clauzei are în vedere resursele primare, iar apa, vântul și combustibilul sunt exemple specifice pentru diferite tipuri de energie, inclusiv combustibilul nuclear pentru pârâtă.
În continuare, s-a arătat că prevederea privind diminuarea resurselor primare fără caracter general nu are aplicabilitate în speță. Pârâta a susținut că, interpretând corect, dacă diminuarea resurselor primare are un caracter general, atunci vorbim despre caz de forță majoră. A exemplificat faptul că, în situația resursei „apă”, dacă există o diminuare cu caracter general la nivelul tuturor bazinelor hidrografice din țară, atunci se poate invoca forța majoră, spre deosebire de situația în care doar un producător este afectat pe un anumit râu.
Pârâta a mai precizat că argumentul invocat de către reclamantă nu este valid și că forța majoră își produce efectele în integralitate, deoarece seceta, care antrenează scăderea debitului și nivelului Dunării, afectează direct funcționarea reactoarelor nucleare de la CNE Cernavodă în condiții de siguranță. A mai subliniat că apa nu este resursa primară, ci elementul fără de care centrala nucleară nu poate funcționa, fiind afectată de cotele apelor Dunării, în timp ce situația de criză este generalizată la nivel internațional cu privire la statele dunărene. Totodată, a menționat că Nuclearelectrica este unicul producător de energie din surse nucleare din România.
A mai arătat că, în condițiile în care a scăzut continuu debitul și nivelul Dunării, sub valorile necesare asigurării securității nucleare, centrala nu poate funcționa în cadrul de reglementare stabilit de normele de securitate nucleară internaționale, de CNCAN și de actele de autorizare.
Pârâta a precizat că fluviul Dunărea constituie sursa unică de apă tehnologică și de răcire pentru CNE Cernavodă″.
Nuclearelectrica a mai spus că ″nu deține licență de furnizor pentru a furniza energie pe care nu a produs-o, deoarece vinde doar energia produsă de CNE Cernavodă″, și că, ″în cazul forței majore, nu mai poate livra energie pe care nu o mai poate produce din motive obiective″.
″Reclamanta (Getica – n.r.), prin consilier juridic, în replică, cu privire la lipsa licenței de furnizor, arată că în luna mai centrala nucleară s-a oprit accidental, iar în acea perioadă nu este invocată nicio forță majoră (...), în acea situație, pârâta a cumpărat din piață și a livrat energie″, se mai relatează în document.
În raportul SNN pe semestrul 1 al anului se menționează că, în perioada respectivă, Nuclearelectrica a achiziționat 474.000 MWh de energie pentru acoperirea integrală a obligațiilor contractuale, inclusiv consumul CNE Cernavodă pe perioada de nefuncționare simultană a unităților (10 mai, ora 11:00 – 30 mai, ora 19:56,), cantitate care a fost cumpărată în proporție de 47,3% prin contracte bilaterale, 45,8% de pe piața spot și 6,9% de pe piața de echilibrare.
În ceea ce privește aparența dreptului, instanța a constatat că raporturile dintre părți izvorăsc din contractele de vânzare-cumpărare de energie electrică depuse la dosar, prin care pârâta și-a asumat livrarea unor cantități determinate de energie electrică pe perioada convenită. Totodată, art. 23 din contracte reglementează efectele forței majore asupra executării obligațiilor asumate și cuprinde o clauză referitoare la diminuarea resurselor primare.
″Pozițiile părților asupra acestei clauze sunt însă divergente. Reclamanta susține că obligația pârâtei privește livrarea cantității contractate de energie electrică, independent de sursa concretă de producție, și că existența energiei disponibile pe piață permite continuarea executării. Pârâta susține, la rândul său, că obiectul activității sale și licența deținută vizează energia produsă de CNE Cernavodă, iar scăderea nivelului Dunării a determinat imposibilitatea temporară a producerii acesteia în condițiile impuse de normele de securitate nucleară″, a spus prima instanță.

















