ExxonMobil își extinde activitatea offshore din Europa: a câștigat, alături de Total, o licență de explorare în Grecia. Care sunt statele europene în care americanii desfășoară activități de producție

ExxonMobil își extinde activitatea offshore din Europa: a câștigat, alături de Total, o licență de explorare în Grecia. Care sunt statele europene în care americanii desfășoară activități de producție
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 9 iul 2018

Un consorțiu format din gigantul petrolier american ExxonMobil, cel francez Total și grupul local Hellenic Petroleum a câștigat o licitație pentru explorarea de hidrocarburi în apele teritoriale ale Greciei, a anunțat ministerul Energiei de la Atena.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consorțiul va explora două perimetre de pe malul vestic și nord-vestic al insulei Creta, care se întind pe câte aproximativ 20 de mii de kilometri pătrați fiecare (o suprafață de 4 ori mai mare decât cea a blocului Neptun).

Grecia a lansat licitația anul trecut, după ce consorțiul, în care Exxon și Total dețin câte 40%, și-a exprimat interesul de a a explora în regiune. Consorțiul respectiv a fost, de altfel, singurul ofertant.

Șefii OMV Petrom și ExxonMobil România au venit la dezbaterea proiectului Legii gazelor din Marea Neagră CITEȘTE ȘI Șefii OMV Petrom și ExxonMobil România au venit la dezbaterea proiectului Legii gazelor din Marea Neagră

Licența acordată trebuie ratificată de Parlamentul elen înainte de începerea lucrărilor de explorare.

Exxon și Total sunt active în regiune, companiile americană, respectiv, franceză, având activități de explorare și în apele teritoriale ale Ciprului.

Ambasadorul SUA în Grecia, Jeoffrey Pyatt a salutat anunțul oficialităților elene, calificându-l într-o postare pe Twitter, drept "o veste importantă” pentru ExxonMobil.

Interesul ExxonMobil pentru activitățile de explorare și producție din Europa Centrală și Sud-Est este unul recent.

În România, gigantul american deține licența de operare a Neptun Deep, unde are ca partener OMV Petrom. Anul acesta ar trebui ca cele două companii șă ia o decizie de investiție. În prezent, decizia de investiție este pusă sub semnul întrebării de tergiversarea în Parlament a unui proiect de lege care ar trebui să reglementeze producția de hidrocarburi în Marea Neagră.

Legea gazelor din Marea Neagră a rămas în coadă de pește. Tasker, ExxonMobil, venit în Parlament: Impozitarea suplimentară a producției offshore contravine acordurilor semnate de statul român. Avem prevăzute clauze de stabilitate cu 80 țări CITEȘTE ȘI Legea gazelor din Marea Neagră a rămas în coadă de pește. Tasker, ExxonMobil, venit în Parlament: Impozitarea suplimentară a producției offshore contravine acordurilor semnate de statul român. Avem prevăzute clauze de stabilitate cu 80 țări

Membrii Comsiei de Industrii a Camerei Deputaților insistă ca, din punct de vedere fiscal, gazul din Marea Neagră să befecieze de același regim ca al celui onshore.

Companiile susțin că, dat fiind nivelul mult mai ridicat al investițiilor, dar și durata mai îndelungată a proiectului, potențialul gaz offshore să fie exceptat, așa cum prevede actuala legislație, de la plata impozitului special pe veniturile suplimentare din liberalizarea prețului la gaze (cu rate între 60 și 85%) și de la impozitul de 0,5% pe producția internă.

ExxonMobil desfășoară, în schimb, de mulți ani activități de producție în Europa Occidentală. Compania este cel mai mare producător de gaze din Germania (70% din gazul produs) și Olanda (prin Nederlandse Aardolie Maatschappij - NAM , companie în care deține o participație de 50%, restul acțiunilor fiind deținute de Shell).

ExxonMobil este și unul dintre cei mai mari producători de gaze din Marea Britanie și Norvegia și deține o participație de 71% în singurul terminal de gaz natural lichefiat (GNL) offshore fix (terminalul Adriatica din Italia) la nivel global.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxon
total
explorare
hidrocarburi
grecia