Fuziunea RADET-ELCEN: adjunctul Regiei, fost ofițer MAI la Pașapoarte și la Direcția de Integritate a Fiscului, numit administrator special

Fuziunea RADET-ELCEN: adjunctul Regiei, fost ofițer MAI la Pașapoarte și la Direcția de Integritate a Fiscului, numit administrator special
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 sep 2017

Claudiu Ionuț Crețu-Sârbu, fost director general adjunct al RADET, dar care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în postura de ofițer de protecție internă și antifraudă la Direcția Generală Pașapoarte a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind detașat în această calitate și la ANAF, unde s-a ocupat de prevenirea corupției, a fost numit la jumătatea lunii iulie în poziția de administrator special al producătorului de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) controlat de Ministerul Energiei, care urmează să fie achiziționat de Primăria Capitalei și integrat juridic în RADET, potrivit planurilor municipalității bucureștene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

El a înlocuit-o în această funcție la ELCEN pe Manuela Petronela Olteanu, fost șef de direcție în cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) și director de cabinet în Ministerul Economiei în mandatul fostului Guvern Ponta.

Claudiu Ionuț Crețu-Sârbu lucrează la RADET din februarie 2014, unde inițial a condus Direcția de Control, Managementul Calității și Mediu, până în februarie 2016. Ulterior, până în iulie 2016, a fost consilier la cabinetul directorului general al RADET, pe probleme de control intern, după care a plecat timp de o lună la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), pe poziția de consilier la cabinetul unui secretar de stat.

Facebook anunță WhatsApp Business, o versiune a popularei aplicații destinată companiilor CITEȘTE ȘI Facebook anunță WhatsApp Business, o versiune a popularei aplicații destinată companiilor

Din august 2016, Crețu-Sârbu este membru în Consiliul de Administrație al RADET, iar din septembrie anul trecut a deținut și poziția de director general adjunct al Regiei.

În perioada iulie 2005 – februarie 2014, noul administrator special al ELCEN a fost ofițer la Direcția Generală Pașapoarte a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde s-a ocupat, potrivit CV-ului său, de "protecție internă, identificarea și evaluarea riscurilor și vulnerabilităților în domeniul administrației publice, activități de prevenire și control intern, investigații fraude, analiza informațiilor, analiza riscurilor și evaluarea cetățenilor straini și români cu privire la cetățenie".

Între iulie 2013 și februarie 2014, Claudiu Ionuț Crețu-Sârbu a fost detașat, ca ofițer specialist MAI, la ANAF, la Direcția Generală de Integritate, unde a avut ca atribuții "implementarea sistemului de etică și integritate, activități în domeniul prevenirii corupției și managementul riscurilor de corupție" în rândurile angajaților Fiscului. El este absolvent al Facultății de Teologie, al celei de Drept de la Academia de Poliție, precum și a numeroase cursuri de formare și perfecționare, inclusiv la Academia Națională de Informații a SRI și la Colegiul Național de Apărare.

Extras din CV-ul noului administrator special al ELCEN, Claudiu Ionuț Crețu-Sârbu

Extras din CV-ul noului administrator special al ELCEN, Claudiu Ionuț Crețu-Sârbu

Americanii și-au pierdut încrederea că studiile superioare mai merită făcute CITEȘTE ȘI Americanii și-au pierdut încrederea că studiile superioare mai merită făcute

În iunie 2017 a fost pus un nou administrator special și la RADET, în locul lui Sorin Chiriță fiind numit Răzvan Nițu, care la data numirii era director general interimar al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), instalat pe funcție în decembrie 2016 de către primarul general Gabriela Firea. Anterior, a fost timp de 4 luni inspector de specialitate în Corpul de Control al primarului general. Între 2010 și 2016 a lucrat la ANAF, ajungând până la poziția de inspector principal la Direcția Antifraudă.

În ultimele câteva luni, șefii ELCEN și RADET, ambele în insolvență din toamna anului trecut, au avut întâlniri și discuții frecvente, pentru alinierea strategiilor de reorganizare ale celor două entități. "În perioada de raportare au avut loc întâlniri comune între RADET și ELCEN pentru a concluziona și finaliza asupra strategiei de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din Municipiul București (despre care Profit.ro a scris aici, aici și aici – n.r.). Dezbaterile și punctele de vedere au fost la nivelul specialiștilor din direcțiile tehnice ale celor doua entități, împreună cu specialiști din cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC)", se arată într-un document recent al administratorului judiciar al ELCEN, KPMG Restructuring.

Potrivit unui document similar al administratorului insolvenței RADET, Rominsolv, proiectul de fuziune prin absorbție dintre Regie și ELCEN ar urma să fie elaborat și finalizat în circa un an de zile de acum încolo, etapele intermediare fiind întocmirea planurilor de reorganizare ale celor două companii și transformarea RADET în societate comercială.

Armurier: În România sunt peste 100 de oameni de afaceri care au arme de peste 100.000 de euro CITEȘTE ȘI Armurier: În România sunt peste 100 de oameni de afaceri care au arme de peste 100.000 de euro

La finalul lunii trecute, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat de principiu majorarea cu peste 30% a tarifelor de transport și distribuție a energiei termice practicate de RADET, concomitent cu sporirea cu peste 151 milioane lei a subvențiilor de la bugetul local al Capitalei pentru menținerea tarifelor de facturare plătite de consumatori.

Principalul argument cu care RADET a cerut majorarea tarifelor este creșterea prețurilor cu care Regia cumpără agent termic de la producători, din care cei mai importanți sunt CET-urile ELCEN. Aceste prețuri s-au majorat cu procente cuprinse între 24% și peste 30% din 2011 încoace, ultima oară de la 1 iulie anul acesta.

Guvernul a aprobat la finalul lunii iulie un OUG cu măsuri care reglementează condițiile în care Ministerul Energiei își poate vinde către autoritățile locale participațiile la producătorii de energie termică ce alimentează sistemele municipale de încălzire centralizată. Acesta derogă de la legislația în vigoare privatizării pentru a permite transferul ELCEN, operatorul celor 4 CET-uri care furnizează agent termic pentru RADET, către municipalitatea Capitalei.

Liniile de tramvai 1, 11, 19 și 34 își reiau vechile trasee pe Șoseaua Olteniței și pe Calea Văcărești CITEȘTE ȘI Liniile de tramvai 1, 11, 19 și 34 își reiau vechile trasee pe Șoseaua Olteniței și pe Calea Văcărești

Actul normativ a fost elaborat după ce, la finalul lunii iunie, CGMB și-a dat acordul de principiu pentru achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de Ministerul Energiei și de compania de stat Romgaz, controlată de minister, la ELCEN. Ministerul Energiei deține 97,5% din capitalul ELCEN, iar Romgaz – restul de 2,5%.

Pe 30 iunie, primarul general Gabriela Firea declara că municipalitatea Capitalei va cumpăra ELCEN la valoarea nominală a acțiunilor companiei, de 10 lei/titlu, înscrisă în actul constitutiv al acesteia, adică cu un preț total de 715,83 milioane lei. Declarații similare fuseseră făcute anterior și de reprezentanți ai Guvernului.

OUG-ul menționat prevede însă că Ministerul Energiei va înainta un preț de ofertă potențialului cumpărător, iar acesta va fi stabilit în baza unui raport de evaluare, efectuat de către un evaluator independent. "Vânzarea pachetului de acțiuni se va realiza la valoarea cea mai mare dintre valoarea rezultată din raportul de evaluare și valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultată prin aplicarea valorii nominale a acțiunii la numărul de acțiuni vândute", stipulează actul normativ.

viewscnt
Afla mai multe despre
elcen
radet
pmb
cgmb
gabriela firea
caldura
apa calda
agent termic
energie termica
tarif incalzire
mai
anaf