Grupul Electrica a aprobat investiții de 678,2 milioane lei pentru acest an

Grupul Electrica a aprobat investiții de 678,2 milioane lei pentru acest an
scris 27 feb 2020

Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat în ședința de miercuri valoarea consolidata a Planului de Investitii (CAPEX) al grupului pentru anul 2020, în sumă totală de 678,2 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din această valoare, 597 milioane lei reprezintă planul de investiții (CAPEX) al filialelor de distribuție, scrie News.ro.

S-a cerut insolvența furnizorului de uraniu al centralei nucleare Cernavodă CITEȘTE ȘI S-a cerut insolvența furnizorului de uraniu al centralei nucleare Cernavodă

”Menționăm faptul că valoarea planificată a investițiilor ce vor fi puse în funcțiune pe parcursul anului 2020 de către operatorii de distribuție ai Grupului Electrica este de 606,2 milioane lei, din care 13 milioane lei reprezintă investiții aferente anului 2019”, se arată în comunicat.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,7 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională - cu  organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru funizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica
investitii