Grupul elvețian ABB iese din business-ul de invertoare solare

Grupul elvețian ABB iese din business-ul de invertoare solare
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 iul 2019

Grupul elvețian ABB și compania italiană Fimer au anunțat, marți, că au semnat un acord de achiziționare de către Fimer a business-ului de invertoare solare al ABB.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

”Tranzacția va spori perspectivele viitoare ale business-ului de invertoare solare și va permite ABB să își concentreze portofoliul de business pe alte piețe în creștere”, arată un comunicat.

Business-ul ABB de invertoare solare are aproximativ 800 de angajați în peste 30 de țări, cu unități de producție și de cercetare-dezvoltare situate în Italia, India și Finlanda. Acesta include afacerea de invertoare solare de la Power-One, achiziționată de divizia ABB de Automatizare și Acționări în 2013, scrie News.ro.

CEZ plănuiește noi achiziții de companii din România, deși și-a scos la vânzare principalele operațiuni locale CITEȘTE ȘI CEZ plănuiește noi achiziții de companii din România, deși și-a scos la vânzare principalele operațiuni locale

Business-ul oferă un portofoliu de produse, sisteme și servicii pentru diferite tipuri de instalații solare. Această activitate aparține în prezent business-ului Electrificare al companiei ABB și a realizat venituri de aproximativ 290 milioane dolari în 2018.

”Ambele companii vor asigura o tranziție lină atât pentru clienți, cât și pentru angajați. Fimer va onora toate garanțiile existente, iar ABB va compensa Fimer pentru preluarea afacerii și a obligațiilor acesteia”, informează comunicatul.

Ca rezultat, ABB se așteaptă să înregistreze o taxă non-operațională după impozitare de aproximativ 430 milioane dolari în cel de-al doilea trimestru al anului 2019, rezultatele de la jumătatea anului 2019 fiind modificate în consecință. Aproximativ 75% din această taxă este reprezentată de ieșirile de numerar pe care ABB le va plăti Fimer de la data încheierii tranzacției până în anul 2025. În plus, ABB preconizează până la 40 milioane dolari costuri de separare aferente, începând din a doua jumătate a anului 2019.

După încheierea tranzacției, ABB se așteaptă ca marja operațională EBITA pentru business-ul Electrificare să fie afectată pozitiv cu puțin peste 50 de puncte de bază, sprijinind astfel progresul afacerii către coridorul marjei țintă de 15-19 procente.

Finalizarea este preconizată să aibă loc în primul trimestru al anului 2020 și va fi supusă anumitor condiții, inclusiv finalizarea procesului de separare și consultare prealabilă cu organismele reprezentante ale angajaților.

"Cesionarea este în conformitate cu strategia noastră de gestionare continuă și sistematică a portofoliului în scopul creșterii competitivității, concentrării asupra calității veniturilor și a creșterii segmentelor. Solar-ul este un focus  bine stabilit și esențial pentru Fimer. Combinația portofoliilor în cadrul FIMER va sprijini creșterea în continuare a vânzărilor. Prin oferta noastră inteligentă de joasă și medie tensiune, ABB va continua să integreze energia solară într-o gamă de soluții inteligente, incluzând clădiri inteligente, stocare de energie și încărcarea autovehiculelor electrice", spune Tarak Mehta, președintele business-ului Electrificare al ABB.

La rândul său, Filippo Carzaniga, directorul general al Fimer, spune că va continua activitatea realizată de ABB în ultimii ani.

”Cu un portofoliu consolidat, suntem mai bine plasați pentru a modela viitorul acestei afaceri din ce în ce mai strategice”, spune el.

viewscnt
Afla mai multe despre
abb
invertoare solare
fimer