Hidroelectrica 2025: Achizițiile de la terți au explodat. Producția a scăzut cu 15%, iar vânzările angro – cu 22%. În schimb, furnizarea a crescut cu 30%

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a înregistrat anul trecut o scădere cu 15% a producției sale nete de electricitate, la 11.585 GWh.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Hidroelectrica 2025: Achizițiile de la terți au explodat. Producția a scăzut cu 15%, iar vânzările angro – cu 22%. În schimb, furnizarea a crescut cu 30%

Vânzările totale de energie, în volum, s-au comprimat cu 4%, la 14.056 GWh.

Mai importantă, însă, și mai îngrijorătoare, este evoluția structurii defalcate a vânzărilor.

Bijuterii de familie și monede, scoase masiv la vânzare după explozia prețului argintului CITEȘTE ȘI Bijuterii de familie și monede, scoase masiv la vânzare după explozia prețului argintului

Astfel, vânzările angro au scăzut cu 22%, la 6.347 GWh.

La fel, cantitățile aferente pieței de echilibrare, pe care cotațiile pot ajunge foarte sus în anumite momente, s-au diminuat cu 64% pe echilibrarea propriu-zisă, la 186 GWh, și cu 30% la dezechilibrele pozitive, la 279 GWh.

„Mastodont” adus la metroul din Cluj: o macara ce poate ridica 100 tone FOTO&VIDEO CITEȘTE ȘI „Mastodont” adus la metroul din Cluj: o macara ce poate ridica 100 tone FOTO&VIDEO

În schimb, vânzările efectuate în calitate de furnizor către clienți finali, inclusiv casnici, în cazul cărora Hidroelectrica are unul dintre cele mai mici prețuri de pe piață, au avansat cu 30%, la 7.244 GWh.

Obligația Hidroelectica de a asigura energie pentru portofoliul de furnizare, care a crescut masiv anul trecut, după eliminarea plafonării prețurior finale, a făcut ca achizițiile de energie de la terți să se majoreze cu nu mai puțin de 175%, la 2.209 GWh.

Hidroelectrica 2025: Achizițiile de la terți au explodat. Producția a scăzut cu 15%, iar vânzările angro – cu 22%. În schimb, furnizarea a crescut cu 30%
SURPRIZĂ Trenuri cu hidrogen produse în România. Discuție cu Hyundai FOTO CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Trenuri cu hidrogen produse în România. Discuție cu Hyundai FOTO

Hidroelectrica a raportat pe primele 9 luni din 2025 un profit net de 2,314 miliarde lei, cu 34% mai mic decât în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care seceta a redus producția de electricitate cu 23%.

Veniturile Hidroelectrica s-au comprimat cu 7%, la 6,698 miliarde lei, ″cu o marjă operațională de 39% și o marjă netă de 35%, ceea ce reflectă diminuarea avantajului competitiv tradițional rezultat din costul scăzut al producției hidro proprii″, spune compania.

În schimb, cheltuielile totale au crescut cu peste 10%, de la 3,96 la 4,36 miliarde lei.

Potrivit Hidroelectrica, rezultatele sunt în linie cu bugetul rectificataprobat la 31 octombrie 2025 și adaptat noilor condiții de piață, profitul brut depășind țintele stabilite cu 5%.

VIDEO Isărescu nu crede că va mai crește TVA-ul anul viitor. Reacția guvernatorului când a fost întrebat despre cursul euro CITEȘTE ȘI VIDEO Isărescu nu crede că va mai crește TVA-ul anul viitor. Reacția guvernatorului când a fost întrebat despre cursul euro

Vânzările totale de energie au scăzut cu 14%, la 10.130 GWh, în timp ce achizițiile de electricitate de la terți, necesare pentru respectarea atât a contractelor de livrare pe piața angro, cât și a celor de furnizare către clienți finali, s-au majorat de aproape 2,5 ori, la 1.657 GWh.

″Energia produsă și vândută (producția netă) a înregistrat o scădere de aproximativ 23% în primele 9 luni ale anului 2025 comparativ cu perioada similară a anului anterior, în perioada ianuarie-septembrie 2025 această cantitate fiind de 8.473 GWh. Scăderea a fost în special consecința condițiilor hidrologice, reflectate prin debitul Dunării, care a înregistrat o diminuare cu aproximativ 30% față de perioada similară a anului 2024″, explică Hidroelectrica.

ULTIMA ORĂ BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul acestui an CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul acestui an

La data de 30 septembrie 2025, portofoliul de furnizare al Hidroelectrica cuprindea 941.364 de locuri de consum (LC), înregistrând o creștere de 64% față de aceeași dată a anului precedent, când erau înregistrate 601.273 LC. Potrivit companiei, această creștere de 340.091 LC reflectă atât atragerea unui număr semnificativ de noi clienți casnici, cât și o expansiune accentuată în segmentul noncasnic.

″Evoluția a fost susținută de anunțul privind eliminarea plafonării prețurilor la energie începând cu 1 iulie 2025, care a determinat un interes crescut pentru schimbarea furnizorului înainte de expirarea plafonării prețurilor. Acest context a favorizat migrarea clienților cu efecte vizibile în ambele segmente de piață, dar cu un ritm mai accelerat în cel noncasnic, unde decizia de optimizare a costurilor e mai rapidă și direct influențată de condițiile pieței″, se arată în raportul Hidroelectrica pe primele 9 luni ale anului.

La începutul lunii în curs, Hidroelectrica a depășit pragul de 1 milion de clienți finali de furnizare.

Waymo, companie Google, mai face un pas în fața Tesla, în domeniul robotaxi: primele servicii fără șofer pe autostradă CITEȘTE ȘI Waymo, companie Google, mai face un pas în fața Tesla, în domeniul robotaxi: primele servicii fără șofer pe autostradă

De altfel, Hidroelectrica a vândut mai mult, în termeni de volum, pe segmentul de furnizare, unde cantitatea livrată a crescut cu 30%, la 5.207 GWh, depășind-o pe cea vândută angro, de 4.565 GWh, în scădere cu 34% comparativ cu ianuarie-septembrie 2024.

Și ca bani, compania a încasat mai mult de la clienții finali, respectiv 2,440 miliarde lei (+41%) decât de la cei angro – 2,409 miliarde lei (-26%). Prețul mediu de furnizare a crescut cu 9%, la 469 lei/MWh, în timp ce cotația media angro realizată a avansat cu 13%, la 528 lei/MWh.

″Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2025, Hidroelectrica a continuat în mod activ demersurile strategice de diversificare a portofoliului de producție din surse regenerabile, urmărind obiectivul de a rămâne o companie 100% verde. Activitățile derulate în această perioadă au inclus identificarea, analiza și documentarea unor noi oportunități de investiții, avansând în acest sens procesele de screening, due diligence și structurare preliminară a unor potențiale tranzacții, atât pentru achiziția de participații în proiecte existente, cât și pentru dezvoltarea de noi capacități de producție″, se mai spune în raport.

ULTIMA ORĂ Bolojan a găsit 50 de companii de stat care nu respectă procedurile de selectare a conducerii: Companiile care sunt o ”gaură neagră” vor fi lichidate - finalizăm lista CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Bolojan a găsit 50 de companii de stat care nu respectă procedurile de selectare a conducerii: Companiile care sunt o ”gaură neagră” vor fi lichidate - finalizăm lista

Acolo se afirmă că, pe fondul scăderii producției proprii, extinderea segmentului de furnizare constituie o repoziționare strategică: compania trece de la un profil “asset-centric” (marje mari, volatilitate hidrologică) la unul “client-centric” (stabilitate a veniturilor, dar expunere mai mare la risc de piață și operațional și integrare cu activitatea de trading).

″Semnificația strategică a unei astfel de evoluții provine din:

o diversificare a riscului hidrologic: o pondere mai mare a furnizării atenuează dependența de hidrologie și sezonalitate. Veniturile devin mai puțin corelate cu hidrologia, dar mai expuse la prețul de achiziție și la eficiența activității de trading.

o ancorare comercială: un portofoliu mai mare de clienți (casnici și non-casnici) înseamnă cerere recurentă și putere de negociere pe termen lung, facilitând contractarea forward și optimizarea costului mediu al energiei.

o platformă pentru integrarea resurselor regenerabile de energie: furnizarea creează cerere care poate fi acoperită strategic prin achiziții și/sau dezvoltări de noi capacități de producție, reducând structural riscul de preț și expunerea la piața spot″, spune Hidroelectrica.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0914 +0.0004+0.01 %
1 USD4.2701 -0.0039-0.09 %
1 GBP5.8539 +0.0139+0.24 %
1 CHF5.5772 -0.0011-0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite